marți, 2 mai 2017

Gânduri despre lumea de azi (6)




26 decembrie 2017
Un excelent eseu, o analiză dură și profundă, despre „esența ” României postrevoluționare semnează scriitoarea Magda Ursache în recentul număr al revistei on-line Alternanțe creată de un grup de scriitori cu sediul în Germania. Asemenea scrieri ar trebui să-și găsească locul în marile publicații din România. Poate s-ar deștepta măcar intelectualitatea, dacă nu și rătăcitul nostru popor.

*

24 decembrie 2017
Iu, iu, bună-i ziua lui Ajun
Dar mai bună-a lui Crăciun
Că-i cu miei, cu purcei
Cu copiiii după ei.
Să trăiască găzdărița
Să ne umple cotărița
Să trăiască moșu
Să ne umple coșu.
Ne dațî, o nu ni-e dațî ?

Câce cunie pră casă
Atâția galbeni pe masă
(Colindă de pe vremea când eram copil)
La anu șî la mulțî ani!

*

18 decembrie 2017
Misteriosul domn sau doamnă Facebook mă întreabă la ce mă gândesc? Răspunsul e adânc ascuns în ființa mea și am mari ezitări dacă să-l fac public. Mă gândesc la ieri-alaltăieri, în fapt la zeci de ani care s-au scurs din timpul existenței noastre, a mea și a soției iubite. În acel ieri-alaltăieri eram foarte tineri și eram pârjoliți de dragoste. Am înfruntat lumea întreagă pentru iubirea noastră.Și am plătit pentru asta. Dar am ieșit mai uniți și mai dornici unul de celălalt. Și iată-ne ajunși în „orașul în care plouă de trei ori pe săptămână”, vorba poetului sau cu slovele altui poet: „Iubito nu mai suntem tineri/ Iar de te uiți în calendar/ La tine-i joi/ La mine vineri/ Ai părul nins, /Am părul rar”.
La mulți și sănătoși ani, iubita mea Mihaela Coralia Felicia!

*

8 decembrie 2017
Înainte să apară internetul, o anumită categorie de români( nu foarte numeroasă) nu scăpa prilejul să-și manifeste cultura, talentul la scris și preaplinul ființei scriind pe pereții Wc -urilor publice, pe garduri sau în alte locuri la îndemână, tot felul de măscări. Acum, constat cu scârbă și cu oroare că aceste apucături s-au transferat pe Facebook și că numărul detracaților este mare.. M-aș fi așteptat ca asemenea murdării să nu fie acceptate de administratorii Facebook-ului. Se vede că așteptările mele sunt zadarnice. Ca atare, voi restrânge prezența mea pe acest portal.

*

30 noiembrie 2017
Azi e ziua Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României. Rugă-mu-ne Ție Sfinte ocrotește România și apăr-o de dușmanii dinlăuntru și din afară.
Iar vouă, celor care purtați numele Sfântului Apostol, vă doresc bucurie, dragoste, sănătate și viață lungă.

*




28 noiembrie 2017
Probabil deranjați de poziția mea pe această pagină de Facebook, niște ziariști veniți cu pluta pe Bega de te miri unde (ca să fiu elegant) și care azi se dau mari apărători ai Timișoarei, au scris pe prima pagină a foii lor Timișoara expres o știre mincinoasă și tendențioasă, demascându-ne pe noi, cei trei, cei care înainte de 89 am pus pumnul în gura.... ( I. Arieșanu, T. Bulza și subsemnatul) cărora, scriu ei, PSD ne-au dat niște diplome. În ce mă privește, deși ipochimenii scriu că revoluția m-a prins director, precizez că am fost dat afară în aprilie 1989 din funcția de director al Editurii Facla și transferat pe postul de bibliotecar la Biblioteca județeană. Și dacă n-ar fi fost așa, nu aș fi avut nici un sentiment de culpabilitate, întrucât în deceniul în care am fost director am publicat lucrări importante din istoriografia bănățeană, știință și tehnică, literatură, traduceri din literatura universală etc. În această perioadă am debutat pe toți scriitorii români din Banat, Arad, Bihor, Alba, Hunedoara, ajunși acum la maturitate, cu excepția a 4 dintre ei.
Minciuna cea mai jegoasă o constituie afirmația că PSD, recte Consiliul județean, ne-a acordat aceste diplome. Nu, neonorabililor, diplomele nu sunt semnate de PDS , nici de Consiliul județean, ci de de Ștefan Popa PopaS în calitate de președinte al Asociației caricaturiștilor profesioniști din România și al Fundației PopaS, „pentru merite deosebite în edițiile anterioare”.

*

27 noiembrie 2017
Unul dintre vehemenții manifestanți striga, printre altele, „PSD să iasă din istorie”. Asta îmi confirmă motivul real al acestor demonstrații. Nu Legea justiției îi roade pe cei ce folosesc abuziv strada, fără nici un temei legal, ci scoaterea din circuit a coaliției . Stau și mă întreb de ce se tem cei din spatele demonstranților de Legea justiției? De ce până și SUA intervine brutal, călcând toate normele scrise și nescrise ale diplomației amenințând Guvernul și Parlamentul României? Am ieșit din ghearele imperiului otoman, al celui austro-ungar, al celui sovietic și am intrat în cele ale Statelor Unite? Acum mă tem cu adevărat pentru România. Ce va urma? Vor da înapoi cei de la putere? Adică vor renunța la Legea justiției dând satisfacție SUA și mandarinilor din România? Sunt aproape convins că nici în acest caz strada nu va fi mulțumită.Și ce va urma? Un război civil,, prăbușirea și destrămarea României ? Întrebări obsesive, presante, demolatoare.


*



14 noiembrie 2017
Apelez iarăși la cunoștințele dv. Întrucât nu cunosc, spre rușinea mea, Constituția, dar promit că o voi citit, vă întreb care este instituția ce conduce România? O fi Parlamentul, după cum mă taie pe mine capul? Doar e voința poporului, esența democrației. Mă refer la această voință a unei nații. Dacă nu greșesc, toate celelalte instituții, cu excepția președintelui, ar trebui să se supună hotărârilor Parlamentului. Și din nou dacă nu greșesc, cum își permit conducători sau șefi ai unor instituții ale statului să sfideze Parlamentul? N-am nimic cu DNA și cu atât mai mult cu d-na Koveși. Cum n-am nimic cu Procurorul general. Mă întreb însă cum poate d-na Koveși să refuze să se prezinte în fața comisiei decisă de Parlament? De ce se admite această atitudine, sfidătoare? Cine poate să ia măsuri împotriva aceste doamne? Nu Parlamentul? Sau poate ministrul justiției, blândul și înțeleptul moldovean. Domnul Președinte Iohannis este mulțumit cu activitatea d-nei Koveși, deci pe dânsul să nu-l implicăm în această situație tragi-hilară. România datorită acestei situații duplicitare pare o țară fără noimă, fără lege, o țară a saltimbancilor, a flecarilor, a mincinoșilor și în ultimă instanță o țară fără lege, rulând ca o coajă de nucă pe o mare în furtună. Este timpul ca să terminăm cu văitatul, cu arătatul cu degetul, este ceasul al 13 în care Parlamentul să iasă din adormire și să oblige toate instituțiile statului să-și respecte statutul hotărât prin lege. Greșesc?

*

9 noiembrie 2017
N-aș putea să explic de ce Doina Iancului cântată dumezeiește de Veta Biriș stârnește în mine asemenea sentimente. După cum știți mulți dintre dv. eu sunt bănățean,e drept de la pădure, nu ardelean, dar ceea ce simt când aud acest cântec magistral interpretat este ca un vifor ce-mi bântuie ființa. „Mureșule apă argintie/ De o fi cad în robie/ Să trimiți în munți solie....Strigă Bărnuț din Sibiu / Că Ardealul nu-i pustiu / Strigă Iancu de la munte/ Nu te teme mă Axinte...” Voci ale istoriei și ale unor mari bărbați și mari români care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea românilor. Și ce fac astăzi românii cu țara lor, cu pământul sfânt? Ce fac românii pentru a-și apăra demnitatea în fața celorlalte neamuri ale lumii?Întrebări care mă podidesc stârnind în mine jale, amar și mânie.



 *

5 noiembrie 2017
Cred că am început să cunosc Timișoara anilor 50 călătorind cu tramvaiul 6 care traversa centrul orașului de la Piața Maria până la Piața Traian, de unde cotea spre Fabrica de pantofi Banatul (cândva timișorenii, astăzi foarte tineri, nu vor mai avea habar că a existat), de aici pe lângă Abator (și el lăsat să se dărâme), având în partea stângă a căii de rulare, bălți și stufăriș cât vedeai cu ochii, prin Piața Lahovari (Bălcescu) și de aici către Piața Maria. O excursie pe cinste, pe care am repetat-o chiar și după 1989, deși eram timișorean de șaizeci de ani, împreună cu prietenul meu actorul Vladimir Jurăscu. De un timp însă bătrânul tramvai 6 a dispărut prin voința celor care conduc transportul public din Timișoara. A dispărut nu doar șansa acelei excursii despre care vă povesteam , ci și posibilitatea practică a timișorenilor de a avea legătură directă cu centrul orașului. Mintea răsucită a celor amintiți au scos și tramvaiul 7 de pe traseul lui, să-i zic istoric, (și el făcea un circuit mai mic decât al lui 6) l-au împins până la Piața 700, și de aci pe Bulevardul Cetății, absolut aiurea. Deci, din Piața Lahovari nu poți ajunge în centru decât cu șapte, până la piața amintită, de aici urmând să urci într-un alt tramvai, până la Piața Traian, unde trebuie să cobori și să te urci într-un 5 ca să ajungi la fosta Fabrică de pantofi, iar de aici să aștepți un 8, cu ajutorul căruia să te reîntorci în Piața Bălcescu . Nu vă spun cât trebuie să aștepți fiecare tramvai și dacă ești cumva în vârstă ce dificultăți ai. (Probabil că răspunsul iubitei noastre Primării este : dacă ești în vârstă să stai acasă și să aștepți moartea). Ce ziceți de odiseeada bunului și bătrânului timișorean? Sau poate de mintea îmbârligată a conducerii Intreprinderii (mi se pare că-i zice Societate) de transport public? Călca-i-ar vaca neagră!

*

3 noiembrie 2017
Doamne ce recital superb a prezentat Tudor Gheorghe în fața Patriarhului Chiril „al tuturor Rusiilor”. Un strigăt de jale pentru toți mucenicii români schingiuiți bestial și uciși în închisorile bolșevice, începând cu Aiudul și terminând cu Canalul Dunăre Marea Neagră, de furie și de îndemn la demnitate și iubire de țară, apelând la celebrele versuri ale lui Nichifor Crainic „Unde sunt cei care nu mai sunt?” și Radu Gyr „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”. Am văzut o sală încremenită, auditori care își ștergeau jenați lacrima, iar eu n-am să mărturisesc ce am simțit și ce am făcut. Peste marea de marasm și țigănia ce stăpânește societatea românească astăzi, strigătul lui Tudor Gheorghe mi-a alinat sufletul.

*

2 noiembrie 2017
Profesorii mei au privit cu dispreț și dezaprobare dacologii din vremea lui Ceaușescu. Eu am rămas neutru, publicând în deceniul opt la Editura Facla o carte intitulată Limba daco-geților, care i-a supărat pe mulți universitari. Un prieten din SUA îmi trimite un text din care rezum pentru dv: În „Legea 1143” Pitagora scrie: Călătorește la geți nu ca să le dai legi, ci să tragi învățăminte de la ei. La geți toate pământurile sunt fără margini, toate pământurile sunt comune”; Homer: „Dintre toate popoarele geții sunt cei mai înțelepți”; Platon, în dialogul Carmides surprinde o discuție între Socrates și Carmides, în care marele filosof îi spune interlocutorului său ce a învățat de la un medic trac: „ Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ținem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neținându-se seama de corp, Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul și iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli”. Sumerologul rus A. Kifisim: „Strămoșii românilor au exercitat o influență puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt , a Sumerului și chiar a Chinei”. Marco Merlini arheolog itaian spune referitor la plăcuțele de la Tărtăria: „Oasele ca și plăcuțele sunt foarte vechi. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparține doar României, ci întregii Europe”.
Aș putea continua cu asemenea citate datorate unor mari personalități. Închei cu unul din cei mai mari istorici moderni Michelet care îi spune trimisului domnitorului Cuza. ”Nu invidiați vechile popoare, ci priviți pe al vostru. Cu cât veți săpa mai adânc, cu atât veți vedea țâșnind viața”. Dacă-i așa, dacă avem asemenea strămoși, asemenea istorie cum se explică oare starea noastră de astăzi?

*

30 octombrie 2017
Acum o lună și mai bine, pe traseul tramvaiului șapte din Piața Maria-Piața Bălcescu mi s-a furat mobilul. M-am dus la serviciul Telecom și am declarat furtul. Mi s-a dat o cartelă nouă pe care am introdus-o în alt aparat. Dar, din acel moment a început calvarul. cartela pe care am primit-o nu funcționa, telefonul răspunzând, atunci când eram sunat, că nu este în activ. M-am întors la serviciul Telecom, au scos cartela și au pus-o în alt aparat, degeaba, am cumpărat altă cartelă, tot degeaba. Mi s-a cerut să fac reclamație scrisă. Am făcut-o în 29 septembrie. Am sunat la serviciul de reclamații de la București. După o așteptare de aproape o oră mi s-a dat serviciul tehnic. Cetățeanu care a răspuns m-a acuzat că am făcut prea multe reclamații. Și cu asta tot degeaba. Telefonul răspunde invariabil că nu este în activ. Prietenii și cunoscuții care îmi știu numărul de telefon sunt consternați. Unii se întreabă dacă n-am murit. Mulțumesc Domnului, încă nu. A murit însă Telecomul. Cât era Romtelecomul orice reclamație se rezolva într-un timp onorabil. De când a trecut în proprietatea unei firme străine, e prăpăd. Și nu mai știu cui să mă adresez ca să-mi recapăt posibilitatea de a utiliza un mobil pentru care am plătit un abonament.

*

30 octombrie 2017
Am văzut ieri la o televiziune un sondaj realizat între tinerii pnl-iști prezenți la o adunare a partidului. Au fost întrebați care este doctrina PNL și care a PSD, prin ce se deosebesc unul de celălalt. Spre stupoarea mea nici unul, dar absolut nici unul nu a fost în stare să dea un răspuns, un amărât de răspuns cât ar fi fost el de sărac și de succint. Câțiva au spus că PNL este un partid de stânga, ceea ce mă face să zâmbesc a râde. Da, prin anii 1920 liberalii erau socotiți, de Partidul Conservator, roșii. Dar de atunci a trecut multă apă pe Dâmbovița și IIC Brătianu se răsucește în mormânt aflând ce cred tinerii liberali despre marele său partid. Tineri care, deși habar nu au ce ideologie are PNL, constituie o masă de manevră și cine știe, mâine vor fi aleșii neamului în Parlament și în guvern. Mi-ar place ca această întrebare să fie pusă și actualilor parlamentari fie ei de la PNL sau PSD, bănuind că răspunsurile n-ar fi departe de cele ale tinerilor.



 *

13 octombrie 2017
Cu îngăduința dv. am să vă citez dintr-o revistă foarte serioasă, Dilema veche, o informație atât de teribilă încât dacă se va merge până la capăt va schimonosi fața lumii și ne va priva de valori extraordinare. Primele manifestări ale acestei molime, căci eu așa o consider, au avut loc, unde altfel?, în SUA. Așadar, statuia generalului Robert Lee din New Orleans a fost demolată, „întrucât perpetuează ideea de supremație albă”. Furia demolatoare l-a ajuns și pe Thomas Jefferson, autorul Declarației de independență, pe Cristofor Columb, a cărui statuie, primarul New York-ului, a obținut aprobarea Consiliului municipal, de demolare, se cere înlăturarea Coloanei lui Nelson din Trafalgar Square din Londra, la Paris președintele Asociațiilor Negre, a declarat în fața Adunării Naționale. „eroii voștri sunt uneori călăii noștri”, propunând înlăturarea statuii lui Colbert din fața Adunării Naționale. Odată valul pornit urmează demolarea altor statui, poate chiar a Arcului de triumf ridicat la cererea lui Napoleon, a atâtor monumente care fac frumusețea umanității? Ce vom face cu statuile, chiar dacă puține la număr, ale lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Mihai Viteazul etc? Pe Aleea personalităților din Timișoara au fost puse busturile lui Eugeniu de Savoya și a contelui Merci? Vor cere unii și alții înlăturarea lor, pe motive pe care nu consider că e necesar să le inventez eu? Ne place sau nu ne place, corectitudinea politică a început să facă ravagii în lume.

*

10 octombrie 2017
Astăzi mi-am făcut obișnuita plimbare până în Piața Operei și retur. Nu știu de ce am simțit nevoia să-mi iau o cravată asortată la haină. La întoarcere, din sens invers a venit un cetățean cam la șaizeci de ani pe bicicletă și mi-a strigat: „comunistule”. O asemenea onoare nu am mai avut din zilele lui Decembtie 89 când un grup de elevi de la Liceul de informatică, probabil instigați de cineva care îmi purta sâmbetele, mi-au făcut o colindă de același gen. Acum sunt nedumerit la reacția biciclistului. Să fi fost cravata cea care a GENERAT acel răcnet? Ce ziceți?

*




27 septembrie
Furtuna care s-a năpustit asupra Timișoarei și a produs atâtea pagube, m-a lovit și pe mine. În casa în care locuiesc există un acoperiș spre curte la care nu se poate ajunge decât de către alipiniști sau cățărători, cum li se mai spune. Am apelat în data de 20 la o asemenea firmă alpotim.ro, găsită pe internet. Mi s-au cerut date pe care le-am transmis pe e-mail iar după aceea am vorbit la telefon cu un bărbat care m-a tot amânat. Astăzi mi-a promis, în sfârșit, că va veni, dar cu promisiunea m-am ales. Mărturisesc a nu înțelege acest comportament lipsit de omenie, de eleganță și de respect față de cuvântul dat. Sper din tot sufletul că nu veți avea nevoie de „alpiniști” și dacă veți avea ocoliți-i pe cei care nu-și respectă cuvântul și statutul profesional.

*

25 septembrie 2017
Am trăit, am simțit cu întreaga mea ființă, cu durere și furie lungul drum al țăranilor mei din Almăjul despre care, cu dreptate scrie Alexandru Nemoianu. Am scris, cum s-a putut atunci, în cărțile Sint dator cu o durere, Neîmpăcați în mânie și altele despre fărădelegile ce s-au abătut asupra țărănimii almăjne, bănățene, românești. Țăranilor li s-a luat pământul. bunul lor cel mai de preț și încet dar sigur credința în valoarea muncii. Li s-a inculcat ideea de firesc al furtului( ziceau că nu fură, ci iau din pământul lor). Și așa au început să se pervertească valorile în care au crezut toți acești țărani care au constituit temelia României. Da, repet cu deplină credință că temelia României au fost țăranii. Din inima lor s-a născut Făt Frumos și Ileana Cosânzeana, din aceeași inimă și suflet s-au născut doinele, Iovan Iorgovan, omorâtorul balaurului, Pavel Chinezu, miile de soldați care au apărat cu sângele lor pământul țării, mâinile lor bătătorite de muncă au făcut să rodească pământurile, dar au cioplit cu barda și primele troițe, bisericile, mai întâi de lemn, apoi cele de piatră și cărămidă. Din țărani s-au născut marii învățați ai neamului, marii creatori etc. Pe acești întemeietori de țară i-a spulberat regimul comunist. Când în 1990 au primit, câți mai rămăseseră din cei bătrâni, o parte a pământului strămoșesc înapoi, deși nu mai aveau nici vite, nici pluguri, s-au apucat să-l lucreze cu sapele crezând în minuni. Au murit pe rând, până la ultimul, uciși de vechiul vis, de vechea iubire-pământul În locul lor au rămas odrasle pervertite de lumea veche și cu atât mai mult de lumea nouă.S-a pierdut credința și prețuirea muncii, s-a ridicat la rang de mod de existență lenea, minciuna, hoția. Întreaga Românie clocotește într-o bălăcăreală continuă, neîntreruptă. Televiziunile, ziarele, aruncă valuri de ură și minciună, de neîncredere și defăimare a populației din România. Conducătorii se ceartă ca țațele din mahalalele bucureștene, miniștri, șefi de servicii sunt prezentați ca hoți și ticăloși. Și unii chiar sunt.Îți faci cruce și-ți scuipi în sân când vezi că a fost dovedit hoț și pungaș tocmai cel ce fusese pus să apere țara de hoție...Nimic nu a mai rămas sfânt, curat, nici biserica nu e ocolită de valurile de spurcăciune, nici slujitorii ei, La comandă străină și cu interes personal, cu suflet de șobolani am distrus tot ce am avut valoros. În urma acestor generații de români , după 1990 a rămas pustiul, dezolarea, sărăcia...În pofida jafului, a vânzării bogățiilor subpământene și a pământului însuși, căci până acolo a mers ticăloșia noastră, ne-am vândut și glia strămoșească străinilor, în pofida tuturor acestora, suntem națiunea cea mai săracă, întruna din cele mai bogate țări europene.





 *


19 septembrie 2017
Într-un interviu pe care-l găsiți pe internet luat cu prilejul ciclonului care s-a abătut asupra Timișoarei, d-l primar Robu spune, printre altele: timișorenii care locuiesc în frumoasele clădiri de patrimoniu și care nu vor să contribuie, alături de primărie la refacerea acestora, ar face ines ă se mute la periferie. Mă întreb pe cine are în vedere dl Robu pentru a-I plasa în aceste clădiri din centru? Poate de ai lui Vișinel? Ăștia sigur au bani și bunăvoința de a da palatelor iugendstil ceea ce eu numesc zigeunerstil.

*

18 septembrie 2017
Mă uit cu uimire la doamna blondă, cu ochelari, șefă a
Institutului Meteorologic (sau oricum ceva pe aproape) care alaltăieri, presată cu întrebarea obsesivă, de redactorul de la o televiziune, dacă ciclonul care a lovit Italia va lovi România. dădea asigurarea fermă că acesta ne va ocoli. Astăzi ,părea că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Păcat că incompetența unora ca ea, la care se adaugă inerția noastră românească care susține mereu că n-o fi dracu atât de negru, se nasc tragedii care sfârșesc în moarte. Iar dracu se arată mai negru decât îl credem noi.

*

11 septembrie 2017
Am fost câteva zile la Mako, în Ungaria, pentru apa termală cuprinsă într-un Spa ultra modern. Plimbându-mă pe străzile acestei localități de mică întindere, în comparație cu Timișoara, am remarcat, pe fiecare clădire, una sau chiar două plăci memoriale, amintind de cel sau cea care au locuit cândva în respectiva clădire, firește personalități locale. Nici statuile nu lipsesc din acest Mako. Privindu-le pe toate, m-am reîntors cu gândul la Timișoara. Un oraș mare, cu puține plăci memoriale, (și acelea în majoritate puse de Societatea literar-artistică condusă de Danciu Petniceanu) în pofida faptului că aici au trăit personalități mult mai importante decât la Mako, iar de statui nici nu -mi vine să amintesc, mai ales de cele puse pe soclu, după revoluție și în anii din urmă. Timișoara nu mai este astăzi un oraș eminamente industrial și comercial, cum nota în memoriul său fostul primar de după 1918, Stan Vidrighin, pentru a motiva înființarea Politehnicii, în dauna unei Universității. Și totuși...

*




5 septembrie 2017
Îmi place un articol al jurnalistului Brindescu din Renașterea bănățeană despre tăvăleala domnilor funcționari de la Primăria timișoreană prin banii contribuabililor. Desigur obiceiul nu le apariție doar lor, ci, așa cum am mai citit și prin alte gazete, este caracteristic majorității funcționarilor români. Obosiți de atâta muncă și plini de elan să-și sporească priceperea în învârtitul hârtiilor, dumnealor sunt trimiși la „reciclare” prin fel de fel de stațiuni balneo-climaterice din țară și din te miri ce colț exotic al lumii. Bravos democrație, halal să-ți fie!
PS Aseară am văzut și eu marele meci al Naționale României cu cea a Muntenegrului. Și am trăit un complex de sentimente față de „băieții noștri” de milă, de jenă și de dezgust. Cât îl privește pe antrenor, cu scuzele de rigoare, omul e tâmpit, atât îl duce minte. Dar asta am scris-o de când l-am văzut prima dată. Ce nu înțeleg este cine și din ce motive l-a cocoțat în fruntea Federației pe acest Buruleanu, parcă așa îl cheamă. Cum mama nevoii ajung în fruntea unor ministere indivizii aceștia?

*

29 august 2017
Am să trec peste modestia cuviincioasă și cu permisiunea domniilor voastre am să reproduc câteva pasaje dintr-un interviu cu regizorul și scriitorul Ioan Cărmăzan, interviu realizat de redactorul de televiziune și scriitorul Vasile Bogdan: „ Deci, Ion Marin Almăjan este nașul meu literar, căruia îi port un respect foarte mare și vreau să spun că în ultima vreme, împrietenindu-mă cu el, citesc tot ce scrie. De câte ori mă uit la Ion Marin Almăjan văd un personaj care reușește cu ajutorul cuvântului, să se multiplice, în mai multe direcții. Una din direcții este statutul civic, unde devine uneori pătimaș, statutul bănățenist, unde pătimaș este sută la sută, chiar împins până la naționalism. Și, există scriitorul, marele scriitor, care atunci când scrie cu sufletul despre bunicul lui, despre locurile sale, devine absolut senzațional. Deci, din punctul meu de vedere, el este un om care împarte cuvintele, uneori cuvintele care pleacă de la el sunt săgeți, sunt acțiuni civice, încearcă să repare sau să țipe sau să urle la cei care denigrează ceea ce înseamnă Banat, românism și așa mai departe, este unul care are cuvântul la el, întotdeauna, în tolbă, ca să știe să pună pe rană, ca să se știe că Banatul e totul, este viața lui și după aceea sunt lucrurile legate de sufletul lui, de viața lui, de Valea Almăjului, de toate lucrurile, unde literatura curge, are un soi de poezie ieșită din comun, are un fel de metaforă ascunsă...(...) După părerea mea Ion Marin Almăjan e un personaj care poartă o tolbă de cuvinte, cuvintele au mai multe înțelesuri la el, mai multe sensuri, cele mai aproape de sufletul meu și de sufletul lui ca scriitor sunt cele care evocă părțile lui din copilărie, din Banat, cele mai surprinzătoare sunt atacurile la lumea de astăzi, care lume de astăzi oricum trece nepăsătoare (...) Și mai are o boală, boala cuvântului, de a scoate la lumină nume și destine (...) Eu de la el am aflat de foarte multe destine bănățene de excepție, pe care timpul le-a uitat, viața le-a înnămolit, de la generali și până la scriitori. (...) Este un om care îmi este foarte drag, un om pentru care am o stimă ieșită din comun, consider că este un mare scriitor și dincolo de orice și indiferent ce ar spune oricine este părerea mea clară și evidentă. Iar el își trăiește destinul de scriitor, așa cum ți-am spus, purtând cuvintele prin el.  L-aș numi Omul Cuvânt.”
 
Cuvinte generoase, poate prea generoase, de care ar trebui să mă înfricoșez. Dar, așa cum spune un vechi dicton latin: „om sunt și nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e străin”. Mulțumesc Ioan Cărmăzan.

*

24 august 2017
După cum ați putut vedea din fotografiile realizate de fratele meu Iosif am avut prilejul unei vizite la Borșa. M-a impresionat plăcut aspectul acestei așezări, unde am mai fost cândva cu peste 40 de ani în urmă. În locul caselor modeste, multe din lemn, cocoțate unele dintre ele amețitor pe coasta dealului, am văzut acum o mulțime de vile, deosebit de cochete făcute cu bun gust. Apoi am constatat eforturile pe care autoritățile le depun pentru refacerea serioasă, profundă, a drumurilor, mai ieri catastrofale. În vila unde am fost primiți și găzduiți rodul muncii unor tineri ce trudesc în Italia, ca majoritatea celor din Borșa, am descoperit cu plăcere un interior mobilat elegant, cu bun gust. Pe drumul de întoarcere, peste tot în județul Maramureș am văzut aceste semne ale civilizației occidentale. Cum am pătruns în județul Bihor, lucrurile au revenit la normalul românesc. Case vechi, aerul acela ce plutește și deasupra Banatului, ( de munte în special) de vetustețe. Din păcate...
Post scriptum. Am uitat un fapt principal. Fiecare din vilele acestea, majoritatea arhitectonic curate, zvelte, neîncărcate cu turnuri și turnulețe, precum palatele țigănești, ( ca să lămuresc unele rezerve ale prietenului meu A: GH. A.) au la ultimul etaj, ca să nu zic un fel de pod, câte o expoziție cu podoabe ( îmbrăcăminte) țărănești făcute de mâna mamelor sau bunicilor. O minunăție cusută și țesută de fantezia țărănească. Mi-au fost prezentate ca adevărata comoară a stăpânelor caselor. Și asta spune mult despre mentalitatea maramureșenilor și credința lor în valorile neamului.

*



5 august 2017
Există o expresie foarte populară și destul de veche la noi, la români: de la vlădică până la opincă”. Cândva avea o conotație doar pozitivă. Cu timpul s-a generalizat. Astăzi, pornind de la ea îmi trec prin minte marii jefuitori ai țării, dar și găinarii care pun mâna pe ce apucă, unii în țară, alții prin țările Uniunii Europene, acoperind numele de român de rușine și scârbă. Pe unii( mă refer la cei cu milioanele de euro furate) justiția i-a adăpostit câțiva anișori în saloanele pușcăriilor, pe cei mai mulți însă i-a condamnat trei-patru ani cu suspendare., lăsându-le în compensație averea uriașă alcătuită din furt.Dar ceea ce depășește puterea mea de înțelegere este atunci când hoțul face parte dintre cei plătiți să apere avutul țării și al nostru de hoți, cum este recentul caz al comandantului administrativ al jandarmeriei. Desigur legea este egală pentru toată lumea, dar după cum simt eu, acești „păzitori” de ordine și cinste ar trebui condamnați cu mai mare asprime decât toți ceilalți.

*

3 august 2017
Frumosul și bătrânul nostru oraș, pentru stăpânirea căruia s-au zbătut în pragul anilor 1918-1919, Ungaria și Serbia, sărbătorește ziua în care trupele române i-au pășit pragul „parafând” unirea Banatului cu România. Populația românească a întâmpinat cu bucurie această zi la care și pentru care s-au luptat, au înfruntat temnițele de le Seghedin, Pesta, din alte zone ale imperiului, oamenii politici, fruntașii neamului dar și oamenii simpli, soldați pe frontul românesc.Populația germană a decis că acolo unde va fi Timișoara, va fi și ea. Pentru ceilalți, momentul a fost încărcat de tristețe. Dar, dincolo de 3 august 1919, Banatului și bineînțeles Timișoara s-au dovedit căminul dulcea al tuturor: români, germani, unguri, sârbi, slovaci, bulgari etc. Cu excepția acelor perioade în care guvernul comunist de la București, sub presiunea Moscovei, a hotărât trimiterea germanilor în lagărele din Uniunea Sovietică sau, după aceea, deportarea „chiaburilor titoiști”, români, german, sârbi, în Bărăgan. Dar, la zi de bucurie și solemnitate se cuvine să punem deoparte durerile și nemulțumirile și să dorim Timișoarei să crească și să înflorească între marile metropole ale Europei. La mulți ani oraș iubit!

*


1 august 2017
La 31 august, Primăria, Casa de cultură din Anina, Cenaclul „Virgil Birou” anunță deschiderea manifestării anuale, cunoscută și apreciată, Tabăra de literatură de la Mărghitaș. Vor participa scriitori, oameni de cultură și artă din județul Caraș-Severin, dar și din alte zone ale țării.



 *

15 iulie 2017
Există un mod de a spulbera unitatea românilor. Și acesta poate fi mesajul unei tinere din diasporă care ne scrie Jos labele de pe România., nouă celor de vârstă matură, ca să nu scriu bătrânilor. Dacă noi „bătrânii ” am fi toți niște troglodiți, niște gunoaie pe care România ne-a cărat în spate de la naștere până spre moarte, dacă generația tânără a acestei nubile s-a născut din capul lui Zeus, nu din relația sexuală a doi maturi, aș pleca fruntea cu rușine. Da, noi suntem bătrânii României. Mai buni și mai răi. Mai cultivați și mai rudimentari. Rea sau bună, țara acesta s-a sprijinit pe noi, pe munca noastră, pe inteligența noastră, pe creația noastră Chiar cea care ne aruncă scuipatul în obraz este creația noastră și a familiei ei, partea din familia românească. Aș da oricât să știu din ce familie se trage. Pariez că nu dintr-una care are la baza existenței ei bunul simț, frica de Dumnezeu, morala creștină, câștigul prin munca cinstită. Probabil este o creatură a unei familii care din 1990 încoace și-a făcut averea, cu ajutorul căreia a trimis nubila în Occident, prin furt și necinste. Într-o asemenea familie nu există nici un fel de principiu de morală și nici de bun simț. Poți face și spune orice, fără rușine. Deci tu, care ai avut nesimțirea să scrii ce ai scris, primește de la mine, un vârstnic al acestei țări, întregul meu dispreț și marea mea scârbă. Dacă ar fi ca România să se bizuie, în supraviețuirea ei pe unii ca tine, mă rog lui Dumnezeu s-o apere cu tate mijloacele pe care Atotputernicia Sa le are, întrucât cei ca tine n-o merită. Voi veți fi și veți rămâne scursurile lumii, slugile stăpânilor din țările bogate ale lumii.

*

13 iulie 2017
Vestita crainică a PRO TV, a început astă seară comentarea știrilor cam așa: Biserica Ortodoxă Română apărătoarea familiei tradiționale, are din nou mari probleme. Și descrie cazul Episcopului de Huși care practică zic ei, obiceiuri sexuale inverse. Dacă Episcopul este dovedit cu asemenea năravuri datoria Sinodului este să-l caterisească fără nici o ezitare. Ca și pe preotul-cântăreț , dacă ceea ce se spune se și dovedește. Dar aceasta nu înseamnă că toți, slujitorii Bisericii Ortodoxe Române sunt tâlhari și homosexuali, după cum nu întreaga Biserică Catolică poate fi condamnată , deși au fost dovedite destule cazuri de preoți homo și ceea ce este mai grav unii dintre ei corupători de minori. Revenind, fiindcă un popă sau mai mulți, un ierarh sau doi se dovedesc nedemni să slujească Biserica este drept să aruncăm cu noroi, să punem semnul întrebării sau al îndoielii asupra Bisericii în întregul ei, a inițiativelor bune și curate, precum este apărarea familiei tradiționale alcătuită din bărbat și femeie?

*






5 iulie 2017
Cu adevărat Banatu-i fruncea! Am să mi explic exclamația. Până acum n-am auzit și nici n-am văzut ca în arealul României să se cinstească prin insemne memoriale (plăci, statui etc) personalitatea vreunui haiduc, oricât de vestit ar fi fost el ca, de pildă, Pintea Viteazul, Toma Alimoș. Plăci, statui au fost , când au fost, din păcate destul de rare, puse, ridicate, în amintirea unor personalități ale științei, artei, culturii, istoriei etc. De aceea am zis că prin gestul făcut la Bolvașnița, Banatul se singularizează. Haiducul Petru Mantu, în urma căruia a rămas o frumoasă baladă( (cu variante) (pe care am cântat-o cu pasiune în tinerețe) continuă șirul lotrilor bănățeni din sec. al XVIII-lea, care au dat de furcă stăpânirii austriece. Protopopul Mehadiei, istoric și povestitor de clasă, Stoica de Hațeg, povestește în cartea sa, Cronica Banatului, despre acești lotri din Almăj, pe care a cerut să-i vadă însăși majestatea sa împărăteasa Maria Terezia, atât de cunoscuți erau și de temuți. Mai târziu, Damian Izverniceanu scrie un roman dedicat celui mai vestit haiduc din Caraș, din perioada dintre cele două războaie mondiale, Adam Neamțu, care sfârșește în ștreang. Repet Timișoara, Lugojul, Caransebeșul, celelalte localități din Banat unde s-au născut sau au trăit mari savanți, conducători de oaste, compozitori, artiști plastici, scriitori etc. nici nu se gândesc să-i cinstească prin asemenea insemne.Ba, ca în cazul lui Vulcănescu, Bucureștiul renunță și la numele dat unei străzi, sub presiunea Institutului Wiesel și a acoliților acestuia. Drept e?


*

4 iulie 2017
Sunt furios și pus pe blesteme. Soția a cumpărat varză crudă pentru salată. Parcă am mâncat sticlă, în ciuda multor adjuvante. Așa că mi-am adus aminte că o pită pe vreme a copilăriei mele , făcută din grâul local, avea un miros și gust dumnezeiești. Cea de acum, nu are nici una nici alta. Cucuruzul nostru dădea o coleșă (mămăligă) să te lingi pe degete, cea de acum foaie verde. Roșiile mamei, ale bunicii, mai ales cele de toamnă, nu avea egal în lume, prin miros și gust.Le-am părăsit și pe ele și am preluat tot paie și fân. Merele românești aveau și ele miros și gust de Eden, acum Doamne ferește.
Piersicile de toamnă din copilăria mea erau fără egal în lume prin miros și gust. Nu mai sunt. Și dacă mi-aș pune mintea aș continua cu enumerarea până la,iarnă. Enumerare care s-ar referi nu doar la legume și fructe, ci și la multe alte lucruri de mare valoare pe care le-au făcut, cu mâna lor , ăi bătrâni, iar noi le-am dat focului sau le-am vândut pe nimic italienilor, altor neamuri mai deștepte. Ce s-a întâmplat? A fost un cataclism care a distrus tot ce era al nostru? Ba. Am făcut totul cu mâna noastră și continuăm s-o facem. Și arunci mă întreb: suntem un neam fără minte sau doar bolnavi de o istorică nepăsare față de tot ce-i al lui ?

*

3 iulie 2017
Suntem supărați pentru ceea ce se întâmplă în România, din 1990 încoace.Și acesta datorită clasei politice, parlamentarilor și celorlalți aleși ai noștri. Ne dăm seama că vinovați suntem noi, cei care i-am ales. Și atunci care este soluția ? Una din ele o dă acad. Răzvan Theodorescu în cartea despre care vă scriam: „Eu nu cred în democrația românească. În România nu poate exista democrație , structural, e aproape ca în Rusia (...) După părerea mea nenorocirea a fost dispariția votului cenzitar. Nu l-aș fi aplicat în funcție de proprietate , cum era în epocă, ci în funcție de studii, da. Eu nu aș da votul cuiva care nu a terminat o facultate. Unui absolvent de școală primară, eu nu i-aș da voie să voteze. Sigur că este o atitudine reacționară”. Academicianul face o asemenea declarație după ce mai înainte declara , în aceeași carte: „Eu am spus totdeauna că perioada interbelică este foarte departe de ceea ce s-a crezut, adică o epocă de aur. A fost o epocă de ciomăgeli, de paternalisme, de autoritarisme...” Desigur, teoria d-lui academician nu este originală. Au mai fost personalități politice dintre cele două războaie care au susținut că democrație nu este pentru proști Dar dl. academician uită că astăzi în România se pot cumpăra studiile, diplomele, doctoratele chiar. Și atunci unde ajungem?

*

3 iulie 2917
Mi-am adus aminte de zicerea batjocoritoare, din perioada dintre cele două războaie mondiale, a bănățenilor, la adresa femeilor care se „rumeneau”. „FARBA ȘI CU RUMENELILE STRICĂ BĂNĂȚENILE.

*




30 iunie 2017
Este foarte clar că am intrat în vremea Apocalipsei. Focul războiului nu se mai oprește ucigând copii, milioane de oameni nevinovați. Marile puteri, alimentează cu armament conflictele, pândindu-se una pe cealaltă, pentru a nu scăpa momentul lansării armei distrugătoare a lumii, a tot ce este viață. Omenirea este cutreierată de nerușinare, Omul cade, an de an din condiția în care l-a creat Ziditorul,într-una de care chiar și animalele se feresc, probabil din instinct sau datorită caracteristicilor speciei lor. Creatorii și susținătorii „noii morale” justifică, susțin cu vehemență, în numele libertății , al unei democrații strâmbe și distrugătoare, aruncarea la pubelele istoriei a principiilor moralei creștine. Legalizarea împreunării acelorași sexe va continua cu legalizarea împreunării omului cu animalele și mai departe legalizarea incestului, a împreunării tatălui cu fiica și a mamei cu fiul. Această lume a monstruosului se prefigurează dacă nu ne vom opune.

*

29 iulie 2017
În fascinanta carte de interviuri cu acad. Răzvan Theodorescu intitulată „Despre cultura de ieri și românii de azi”, marele om de cultură și istoric citează o inscripție de pe piatra de mormânt a lui Ioan de la Hurezi. FU ȘI TRECU, CA ȘI CÂND NU FU.Trăim un timp căruia i se potrivește de minune acest epitaf.



 *


26 iunie 2017
Mare-i grădina lui Dumnezeu și mulți
proști sunt în ea! Acest Mihai Tudose a scris ( el sau alții ) o teză de doctorat. Auzind și văzând că se îngroașă gluma cu cei care au plagiat, d-l Tudose a renunțat la teză și la intenția de a deveni doctor. Drept urmare, Tudose este absolvit de orice vină, spun apărătorii lui. Așa o fi? Sunt foarte curios ce părere au cei cu studii juridice temeinice făcute la facultățile cu tradiție, nu la „Dimitrie Cantemir, unde s-a școlit dl. Tudose? Altă năzdrăvănie ascultată în această seară de la aceeași persoană feminină și atotștiutoare se referea la faptul că dl Tudose ar fi recunoscut că este cumătru cu serviciile, dar întrucât marele șef Dragnea a declarat că Tudose nu este la dublă comandă, cumetria lui cu SRI, DNA etc. nu este culpabilă.În fața unor asemenea aberații, cazi în ipohondrie, vorba lui Caragiale.

*

21 iunie 2017
Și capul lui Moțoc, adică al lui Grindeanu, a căzut. Dacă-l ținea adânc vârât între umeri, urmând preaplecat ordinul stăpânului Dragnea, prim-ministrul bănățean ar fi rămas în capul guvernului mult și bine.Iar mândria mea de om și de bănățean, ar fi suferit . Așa, cu un ochi râd și cu altul plâng. Râd pentru că Sorin Grindeanu nu m-a dezamăgit, plâng pentru ceea ce se poate întâmpla României și nouă românilor.

*




11 iunie 2017
Vrem capul lui Moțoc, pardon, al Lui Grindeanu!. Primărița general a Capitalei, fostă purtătoare de cuvânt a fostului prim-ministru țărănist, Dumnezeu să-l ierte, s-a supărat pe bănățean, înaintea ei șarpele cu clopoței de la Antena 3 întreba în fiecare emisiune cât mai rezistă Grindeanu, deși abia fusese numit. Inițial mi-am zis că omul nu are trecere la dame. Dar isteria înlăturării lui Grindeanu s-a amplificat în seara acesta. În special două televiziuni au luat foc pe tema Grindeanu. La Antena 3, Roman, fost prim-ministru, culpabil după părerea mea pentru demolarea României, pe care l-am auzit cu urechile mele spunând că industria românească e o grămadă de fier vechi, dând semnalul jafului, distrugerii, a criticat lentoarea lui Grindeanu, la rându-i, Roșca Stănescu, făcea eforturi cleioase, pe măsura ființei sale, să-i pună în cârcă lui Grindeanu chiar și scoaterea din politică a celebrul bănățean Ilie, socrul lui Ponta... Dar cea care a pus capac insistenței, tendențiozității, inadmisibile pentru un moderator a fost cea de la România Tv care s-a sucit și răsucit, s-a zvârcolit, încercând să scoată de la Dragnea promisiunea ca va oferi pe tavă capul lui Moțoc, pardon al lui Grindeanu. Cu câteva zile înainte să fie chemat la București pentru postul de prim-ministru, i-am zis d-lui Grindeanu că nu-l văd rezistând în cazanul Iadului. Mi-ar părea rău să se împlinească prezicerea mea. Cu atât mai mult cu cât mie mi s-a părut că este un prim-ministru cum n-am mai avut din 90 încoace. La aprecierea mea contribuind firește și simpatia pe care i-o port omului și bănățeanului.

*

10 iunie 2017
Nu știu de ce îmi vine în minte situația Poloniei înaintea atacului Germaniei lui Hitler. Era atât de liniștită că asigurările primite prin tratatul cu Anglia și Franța vor constitui, pentru orice prezumtiv inamic, ziduri de netrecut, încât intrarea trupelor Wehrmachtului a creat stupoare și surprindere...Și spre cinstea lor, polonezii s-au opus, pe cât le-a fost posibil, celor doi lupi care hotărâseră să muște din trupul Poloniei, Uniunea Sovietică și Germania. Cu jertfe enorme.

*





7 iunie 2017
Am văzut, la una din televiziuni, pe doamna fostă ministru (de nu știu câte ori) al învățământului, vicepreședintă a PSD, bălmăjind în legătură cu neparticiparea lui Grindeanu la sedința Parlamentului, în care s-a votat Legea salarizării. Imaginea acesta mi-a răscolit mânia, gândindu-mă la toți edecii politicii românești care dorm în Parlament de 30 de ani, cu salarii fabuloase și pensii votate recent la fel de rușinoase, în comparație cu restul boborului. Îmi vin în minte figurile lui Băsescu, și lista poate continua. Ce i-a preocupat din 1990 pe acești indivizi pe care noi îi votăm într-o inconștiență rușinoasă? Distrugerea României, vânzarea ei străinilor, de la pământ, la pădure, de la fabrici, la bogățiile subsolului etc. CE s-a ales de români? Au ajuns, femeile țării, slugi ale unor babe și moși din Germania, Austria, Italia, Franța, făcându-le acestora ceea ce nu le fac mamelor și taților rămași acasă. Bărbații și tinerii sunt robii, mâna de lucru pentru muncile pe care localnicii o consideră sub demnitatea lor. Cei rămași acasă trăiesc cum dă Dumnezeu. De ei, parlamentarii, miniștrii nu-și aduc aminte. Este un cuvânt de ordine care funcționează din 1990, populația să rămână săracă, ca să poată asculta de noii stăpâni. Și mai este un fapt strigător la cer. Sunt categorii sociale cărora parlamentarii le-au votat în cursul anilor salarii și pensii fabuloase, aberante în comparație cu salariul minim pe economie și pensia de 800 lei. Pe ce principii umanitare, legale, pot coexista în România pensii de 120000 lei și altele de nici 1000? Cine sunt cei cu suma astronomică? Zei? Supraoameni? Fără ei țara se surpă?
Sper ca legea votată astăzi să aducă o câtime de bine și pentru cei mulți și săraci. Pentru că, la urma-urmelor pe ei stă așezată țara. Cât mai stă…

*

7 iunie 2017
Citesc în Renașterea bănățeană, pe ultima pagină un text cu titlul„ Comisia Europeană avertizează România. Ce are Comisia Europeană cu România? Stupefiant! Comisia ne avertizează întrucât a constatat, în anul 2016, abateri semnificative de la obiectivele pe termen mediu privind deficitul bugetar. Păi nu era guvernul Cioloș minunea coborâtă din cer cu hârzobul de marele și inteligentul nostru președinte Iohannis? Nu era Cioloș soluția magnifică dorită și de președinte și de liberali pentru alegerile prezidențiale ? Sau nu era același Cioloș prim-ministrul dorit de același partid în cazul în care ari fi câștigat alegerile? Cioloș über alles. Să ne înțelegem referirea mea nu privește partidul liberal în întregul lui, ci câțiva reprezentanți ai lui, în frunte cu fosta președință, muierea cea mai deșteaptă și mai bătăioasă din câte am cunoscut. Acum aș vrea să văd cum ies pe toate canalele de comunicare și-și fac mea culpa susținătorii lui Cioloș. Așa ar fi corect. Dacă ne recunoaștem erorile poate reușim să nu le mai facem.




 *

6 iunie 2017
Fără să fiu rasist, am să vă rog să admiteți să vă reamintesc una din zicătorile vechi românești: „Țiganul când ajunge împărat, primul pe care îl spânzură este tată-su”. Așa mi s-a întâmplat și mie. Prin anii optzeci , pe când eram director al Editurii Facla, mi-a fost adus de securistul care răspundea de cultură, un coleg de al dumisale, cu rugămintea de a citit creația în proză a acestuia și a da un verdict. Am citit producția literară a respectivului și cum aveam oarecare îngăduință pentru începători redactorii au lucrat pe text și cartea a fost tipărită. Ei, din momentul acel am devenit cum se zice „nașul” literar al acestui cetățean cu grade pe umăr. Lingușeli insistente, presiuni să-i public alte cărți unele mult mai proaste decât cea de debut. După 1990, când nu mai exista nici o cenzură de calitate (căci acesta a fost prima și cea mai importantă cenzură exercitată de editorii din vremea mea, autorul trebuia să aibă talent și să cunoască gramatica) ipochimenul a început să scrie și să publice toate năzdrăvăniile care-i treceau prin cap, printre acestea și atacuri la unii scriitori și oameni de cultură, laude, ierarhizări ale unor diletanți. Am uitat să precizez că pe timpul când era ofițer de securitate, jupânul și-a făcut, la fără frecvență, la București, Filologia. Dar vorba românului: „ s-a dus bou și s-a întors vacă. Cărțile semnate de grafoman sunt cu zecile, schițe și povestiri, așa-zise romane, studii „culturale” și „istorice” despre Banat, în care fantezia insului a suplinit în cea mai mare parte, pregătirea de specialitate, realitatea istorică. În felul acesta au ajuns pe piața cărții, printre eventualii cititori, enormități. Mai grav este că ele se vor perpetua în timp. Și ca să confirme zicala cu care am început, încetișor ,pe neobservate, „finul” a început să-l atace pe „naș”, scornind povești despre acesta, punându-l la punct când savantului din el i s-a părut că nașul a scris neadevăruri, sau „a denigrat” pe unul din învățații Banatului, Căci, în mintea strălucită a finului, a cita o opinie a cuiva despre altcineva, este egal cu a denigra. În sinea mea îmi fac mea culpa, amintindu-mi de un alt proverb (n-am să-l scriu pe cel porcos cu facerea de bine) „ce-și face omul cu mâna lui se cheamă lucru manual”.


*



3 iunie 2017
Îmi dau seama că în acest spațiu ceea ce vreau să scriu acum este neinteresant. Pentru cei care sunt totuși interesați, aș vrea să semnalez că în ultima vreme, cel puțin în Banat, sunt tot mai des încălcate normele academice. De pildă, în cazul unei culegeri de studii, care are mai mulți autori, locul coordonatorului ediției a fost, după tradiție, pe prima pagină a cărții sau pe pagina de titlu, cum i se mai spune, În ultimul timp însă, măcinați de orgolii, din dorința de a-și îmbogăți lista cu lucrările publicate,coordonatorii de ediții iau locul stabilit de secole autorului, în „capul” copertei, ducând în acest fel în eroare pe cel care vede cartea, fără s-o deschidă. După opinia ,mea, e și acesta un delict elegant, în lumea cărții. Vă rog să nu mă suduiți că într-o societate în care marile delicte dau pe dinafară eu mă țin de asemenea glume.

*

25 mai 2017
L-am văzut într-o seară, la televizor, pe dl. Liiceanu plângându-se de lipsa de interes a românilor pentru lectură. Și zicea domnia sa,pe bună dreptate, că România va pieri în viitor dacă populația va deveni analfabetă. Mă întreb care este cauza ce a dus la scăderea drastică a interesului pentru lectură al tineretului în special. Scriu tineret, întrucât sunt convins că oamenii în vârstă, obișnuiți să citească , ba chiar aș zice dependenți de lectură,nu au renunțat la acest obicei intrat în sânge și-și găsesc cârțile pe la anticariate, având în vedere prețul pipărat al acestora în librării. În ce-i privește pe tineri, explicațiile sunt poate mai multe. Telefoanele mobile, din care nu-și desprind privirea nici când traversează strada au devenit un modus vivendi pentru toate categoriile de tineri.Învățământul este în cădere liberă, profesorii nu mai au nici o autoritate, iar dacă,încearcă să se impună sar tăticii și mămicile și-i acuză de te miri ce vină și cer pedepsirea lor.Așa se explică și faptul că de pe porțile școlilor de grade diferite, ies, cu excepțiile de rigoare, semianalfabeți, unii dintre ei troglodiți, cu un comportament asocial, barbar etc. Dar, declinul cărții, al scriitorului a depins și de poziția pe care au avut-o autoritățile, din 1990 începând. Au fost desființate centrele de difuzare a cărții, librăriile s-au privatizat, ceea ce a creat două falii, prima cartea nu a mai circulat în toate localitățile României,cum se întâmpla pe celălalt regim, iar librarii profesioniști au fost înlocuiți de vânzători de cărți care prețuiesc cartea doar după cât de repede se vinde, nu după valoarea ei. Și nu în ultimul rând, este vinovată urgia de carte, nu neapărat de valoare, ce s-a abătut asupra populației, scrisă de cine a vrut și aș zice chiar și de cine n-a vrut, dar a putut să editeze.La vârful aisbergului acesta s-au situat intelectualii de genul d-lui Liiceanu, care au segregat literatura română și pe scriitori după dosarele alcătuite de noii comisari, după convingerile lor politice și ideologice. Și , cred, că ar mai fi câteva explicații , dar mă opresc aici.În lumea de mâine, cartea va fi o frumoasă necunoscută, pe lângă care lumea va trece cu indiferență. Dacă va mai fi...




 *

8 mai 2017
A fost ministrul turismului la Băile Herculane, scrie presa din Caraș. Și a procedat conform unei pastișe după o cunoscută zicală latină vedi, vidi fugit. Adică a venit, a văzut ce i-a plăcut să vadă și a plecat. Cu câteva săptămâni în urmă discutam pe facebook despre această vizită și spuneam că este de datoria admnistrației județene și locale din Herculane să-i arate d-lui ministru prăbușirea Herculanelor și să-i ceară ajutorul în refacerea vestitei și frumoasei stațiuni balneo-climaterice, un monument de istorie bănățeană și central-europeană.
Dar ministrul a fost orb la situația jalnică a imobililor, clădiri de patrimoniu, a vechilor băi, confirmând indiferența devenită proverbială a tuturor guvernanților de după 1989. Îmi pun totuși speranța în domnul prim-ministru Grindeanu și-l rog să-l întrebe pe păsărelul voiajor din guvern ce a văzut la Herculane și ce măsuri se gândește să ia. Mamă, mamă cum aș da eu de pământ cu toți neisprăviții ce au ajuns să hotărască, indiferent de nivel, starea țării!



 *


2 mai 2017
Vă cer scuze pentru asiduitatea cu care scriu în acest loc.Vă promit însă că voi mai rări postările mele. Astăzi însă simt că e musai să vă scriu despre ceea ce am văzut în Piața Victoriei sau mai cunoscută de timișoreni Piața Operei. Pe lângă nelipsita schelărie metalică ridicată pentru a fi folosită de către trupele de interpreți de muzică,cărora doar în acestă piață le priește să urle, spre bucuria celor ce locuiesc în casele de prin preajmă, am descoperit doi „copaci„ care în loc de crengi aveau atârnate pe ață niște cărți umflate de ploaie și de umezeală. De departe nu mi-a venit să cred că sunt cărți de adevărat, m-am gândit că sunt coperte simulate. Dar, nu, erau cărți de adevărat, poezii de unul din cei mai mari poeți români, George Bacovia, proză de Cezar Petrescu, Zaharia Stancu și altele. Am citit că hitleriștii ardeau operele scriitorilor evrei, că, la rândul lor, bolșevicii români ardeau cărțile epurate ale autorilor reacționari și iată că am văzut și cărți spânzurate. Abominabil! Întâmplarea a făcut ca o echipă de filmare să fie prezentă aproape. Le-am arătat „furcile” în care spănzurau cărțile și i-am îndemnat să filmeze. Domnișoara mi-a răspuns: „Suntem de la Digi 24 și ceea ce îmi arătați dv. nu poate constitui o știre națională”. Ca scriitor, ca intelectual și ca iubitor de carte am plecat jeluindu-mă. Asta am văzut, asta am scris.

*

2 mai 2017
Ați citit apelul Academiei Române? Eu declar rituos că până acum am crezut că șicanele făcute de o parte ( sper să fie doar o parte) a ungurilor din Ardeal sunt fie reminiscențe ale unor bătrâni rămași încremeniți în vise anacronice, fie invenții ale unora interesați de a ațâța focul. Dar, când Academia Română face apel către românime , atrăgând atenția că la Budapesta se amestecă otrăvuri în cazanul iredentismului maghiar,azvârlindu-se flegme otrăvite asupra noastră, a românilor, umplând cu minciuni spațiul diplomatic și publicistic în legătură cu drepturile noastre, ale românilor, asupra Transilvaniei și Banatului, deci când chestiunea devine incendiară, atrag atenția Prim- ministrului, dl. Sorin Grindeanu, Președintelui României,dl Iohannis, chiar dacă este sas, Serviciilor și opiniei publice că a venit vremea să lăsăm deoparte bâlciul și țigănia care domină de ani de zile țara și să luăm atitudinea împotriva aberațiilor ungurești, să atragem atenția Consiliului Europei, Parlamentului European, marilor puteri, în frunte ce SUA,că sămădăul care conduce guvernul ungar este atins de streche,poate chiar de ceva mai grav, în genul marelui lui predecesor ,Miklosi Horthy, iar cei care latră și spumegă sunt niște potăi otrăvite cărora trebuie să le închidem boturile. Să-și aducă aminte că în 1919 Armata Română, care a cucerit Budapesta, a oferit, în spiritul compasiunii creștine, de mâncare populației înfometate și nu atrocități ca cele săvârșite de armata horthystă la Ip, Moisei, Trăznea, Hita Seacă, Sărmașu,Luduș, Sândominic, Aghireș, Huedin Hârcana,când au scos cu baionetele copiii din burțile mamelor. Nu îndemn la ură, nici, Doamne ferește!, la răzbunare. Îndemn, alăturându-mă apelului Academiei, la poziție hotărâtă, împotriva minciunilor și denigrării noastre. Îndemn la veghe.

*

1 mai 2017
Nu pot, nu concep, mintea și firea mea se răzvrătesc la injustițiile comise de oamenii legiii, de cei care ar trebui să fie puri, curați, de neatins de murdăria minciunii și ticăloșiei, de trădare și vânzare. Mă refer firește la judecători, procurori și chiar la avocați. În douzeci de ani de procese, am avut ocazia să întâlnesc din păcate, și asemenea exemplare care compromit speța umană și profesia pentru care au depus jurământ.Televiziunile, aceste babe care au luat locul vrăjitoarelor și țațelelor de mahala, vorbesc despre comisarul Berbecaru, polițistul ce a vrut să-și facă cinstit meseria și pe care lighioanele din lumea justiției și poliției au vrut să-l terfelească și să-l trimită în lumea delincvenților. Acum, după ce s-a ajuns la concluzia că totul a fost pus la cale, pedepsele celor vinovați par un fel de punere la colț a copiilor de pe vremea când eram eu școlar. Chiar așa? Chiar cinstea și demnitatea unui om pot fi terfelite de oricine, fără ca acesta să simtă adânc, cu strășnicie, brațul justiției? Cum se întoarce Berbecaru acasă, la familie, între oameni, chiar și între polițiștii care l-au prețuit? Cine și cum îi va plăti toate umilințele la care a fost supus? Nimeni, niciodată. Romanii aveau un dicton fiat iustitia pereat mundus. Să se facă dreptate chiar dacă piere lumea. Dacă acest dicton s-ar aplica în România, mi-e că o mică parte din locuitorii ei ar mai supraviețui.Despre oamneii legii, nici că îndrăznesc să-mi dau cu părerea.

*

25 aprilie 2017
Deși nu am dezlegare-motiv pentru care îmi cer scuze- anunț prietenii și pe credincioșii ortodocși, care îl admiră și-l iubesc, că părintele Ioan Petraș a fost lovit de o durere fără margini. Fiica lui Ioana, Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească în Împărăția Lui, a fost lovită de o boală necruțătoare, care a ucis-o, lăsând fără mamă o fetiță de numai câteva luni, soțul și părinții încremeniți de durere. Condoleanțe întregii familii.

*

23 aprilie 2017
Sfântul Gheorghe, omorâtorul de balauri, ar avea mult de lucru în aceste vremuri în România. Dar cum sunt creștin practicant și astăzi e ziua Sfântului, mă rezum să vă transmit cu plăcere, tuturor celor care, Doamne, Domnițe și Domni îi purtați numele , să fiți tot atât de neînduplecați în credința dv. de oricare biserică ați aparține și să fiți bucuroși, mulțumiți de zilele vieții dumneavoastră. Să trăiți , cu inima și cu fruntea sus. Sursum corda!

*




18 aprilie 2017
Tot ceea ce scriu aici, din când în când, sunt doar opiniile mele. Nu am pretenția absurdă ca să le împărtășiți cu toții, nici să mă aplaudați ca să-mi întrețineți buna dispoziție, orgoliul. Căci, și acum am să-l citez , spre neplăcerea unora dintre dv- pe Sorin Grindeanu care, ieri, mărturisea, că se conduce în viață după unul din principiile bază ale bănățenilor din Valea Almăjului, unde Grindeanu a copilărit la bunicii dinspre mamă, TEAMA DE RIDICOL. Vă mai împărtășeam și altădată că bunicul meu Călin, Dumnezeu să-l ierte, era de neclintit când era vorba de aceste principii. Copil fiind, mă smiorcăiam, mă băunam, cum ar fi zis Marius Munteanu, cel mai mare poet în grai al nostru, cerând permisiunea de a face nu știu ce lucru. Răspunsul lui era: „ba” Și dacă întrebam de ce? zicea: NU SE CADE. Însemna că nu-i frumos, că satul nu admitea așa ceva, că era rușine în fața celorlalți, dacă vreți pe domnește, era teama de ridicol, în ultimă instanță. În ce mă privește, m-am ferit, cât am putut de mult,în cursul vieții, să cad în ridicol, am fost obsedat de a nu cădea în ridicol. Vă imaginați ce sentimente trăiesc văzând lumea noastră, mai cu seamă cea politică, care se bălăcește în ridicol, cu o poftă și o plăcere de necuprins. Și ca să nu fiu acuzat iarăși că generalizez, scriu: o mare parte a ei. Voie bună să aveți.

*

15 aprilie 2017
Bănățenii mei dragi, ați văzut cum se pregătesc maramureșenii, de Paști, pentru oaspeți din lumea întreagă? De parcă ar aștepta goști din familii imperiale. Bravo lor! Înseamnă că au învățat câte ceva umblând prin Europa. Ce păcat că noi, bănățenii, scriu cu tristețe, am rămas la bătaia cu pumnul în piept..
Hristos A înviat, cu Moartea pe Moarte călcând... Să fiți fericiți împreună cu cei dragi, dar și cu noi ceilalți.

*

13 aprilie 2017
Am văzut undeva pe această pagină, niște copii care se dădeau pe un tobogan, ajungând în balta de noroi făcută de ploaia deasă de primăvară. Erau atât de fericiți. Și mi-am amintit de o istorioară care povestea că de la ferestra palatului, micul rege al Romei, cum fusese supranumit copilul lui Bonaparte, se uita la niște copii ce se jucau fericiți în noroi. Și începe să plângă. Împăratul îl găsește plângând și îl întreabă: „de ce plânge micul rege al Romei?” Copilul întinde mâna spre stradă și-i răspunde: „aș vrea să merg și să mă rostogolesc în acel noroi frumos.Belle boue- noroi frumos! Așa-i că e extraordinară copilăria? Bineînțeles nu a fiilor de regi și împărați.

*

10 aprilie 2017
Nu știu din ce motiv, astăzi am simțit brusc mirosul de neegalat, după gustul meu, al Bujorului alb din grădina bunicilor mei, înflorit tocmai în preajma Paștelor. După rugăminți insistente, bunica se îndura să-mi taie un fir din tufa ce creștea în voie, în obor. Îl primeam cu sfiiciune, ca pe o ființă vie,îi apropiam petalele pure, moi , ca o adiere de vânt, de obraz și mă lăsam îmbătat de miros. Astfel că multe vreme, și azi s-a repetat acest fapt miraculos, bujorul alb, cu mirosul lui îngeresc, îmi evoca Paștele, în deplinătatea tainică de atunci. Să aveți o săptămână binecuvântată!




 *


9 aprilie 2017
Am fost la utrenie, apoi la liturghie, în această luminoasă sărbătoare, în cea mai veche biserică ortodoxă din Timișoara  (1784) ce poartă hramul Adormirii Maicii Domnului. De obicei, biserica este plină, dar astăzi, de Florii, a fost plină și avlia  (curtea) bisericii. Au slujit părintele Ioan Petraș, poet de aleasă spiță, care a prezentat și o subtilă și mișcătoare predică pe tema „Cinei cea de taină”, păr. paroh Niculescu, păr. Pavel Râncu și păr. Pavel Coruț. Printr-o baie de soare, m-am întors acasă, cu sălcii sfințite și, conform unei vechi datine, am „bătut-o” cu ele peste spate pe soție, pentru a alunga durerile provocate de reumatism, de care, la vârsta noastră, nu ducem lipsă. Sper că ați avut o zi voiasă, cu bucurii mai mici sau mai mari, toate Florinele, Floricile, Florinii, Zambile, Iglici etc, dar și ceilalți prieteni neînfloriți încă. Dumnezeu să vă ocrotească.

*

8 aprilie 2017
Citesc într-un ziar cărășan că de Sfântul Gheorghe, când se sărbătorește hramul Bisericii Episcopale de la Caransebeș, la invitația PS Lucian, ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, va face o vizită la Caransebeș, de unde,spune știrea, va fi dus la Teatrul vechi din Oravița.Foarte bine că ministru vede cel mai vechi teatru din România. Dar, mă întreb eu, de ce n-ar vedea ministrul și starea jalnică în care au ajuns Băile Herculane, clădirile de patrimoniu atât de prețuite cândva în toată Europa centrală. Poate că, văzându-le, îi va veni ideea firească să alcătuiască un plan de salvare a lor, cu bani europeni. Și dacă tot e oaspete al cărășenilor ministrul Vulpescu, de ce nu ar fi învitat să parcurgă cu trenul de la Oravița la Anina, pe cea mai veche linie ferată din țară, nu București -Giurgiu, cum se tot afirmă pe la televiziunile bucureștene, ca dl ministru să constate, de visu, frumusețea apeductelor, a naturii înconjurătoare, unicitatea traseului în această parte de lume. Iar la final, să promoveze propunerea de declarare a ei ca monument aflat sub protecția UNESCO ? Rog colegii din presa cărășană să facă un pic de tam-tam în jurul acestor probleme, determinând Consiliul județean, Direcția de cultură Caraș-Severin și pe Prea Sfințitul Lucian , pe care îl știu cu o mare deschidere spre cultură, să invite ministrul măcar la aceste monumente, dacă nu și la altele din județ, care au nevoie de sprijinul său cât mai grabnic.

*
6 aprilie 2017
Gh.Falcă primarul Aradului, i-a cerut lui Soros să vină la Arad cu tot cu Universitatea de studii central- europene alungată de la Budapesta, aud la Radio România. Sunt foarte supărat că primarului nostru nu i-a venit această idee. Cred că Timișoara a dat destule dovezi că ar merita această favoare.

*
30 martie 2017
Astăzi îmi propun să vă povestesc o întâmplare oarecum amuzantă. Se petrecea tot prin anii 79-82, precis nu mai țin minte, la ultimul congres național al scriitorilor. Ultimul, întrucât de atunci Ceaușescu nu a mai dorit să audă de scriitori. Sala Palatului a fost martoră a unor intervenții din partea scriitorilor, violente, după ce Dumitru Popescu zis Dumnezeu, secretar cu propaganda al CC a îndrăznit să ne spună, de la tribună, să ne curățim Grajdurile lui Augias. Jigniți și înfuriați,scriitorii au propus un fel de ultimatum adresat conducerii partidului, în 33 de puncte. Atât de dure, încât mi s-a zburlit părul pe cap. Din păcate, despre acest ultimatum nu se vorbește și nu s-a vorbit, după 1989. S-a vorbit însă de lașitatea și de colaboraționismul scriitorilor, că așa le convenea celor conduși de Monica Lovinescu et company. Partea amuzantă... În fiecare pauză, mergeam cu Horia Pătrașcu, D-zeu să-l ierte, după al cărui scenariu s-a făcut filmul Reconstituirea, un moment de răscruce în cinematografia noastră, la Salonul spaniol, unde beam câte o votcă, eu, el după poftă.. La întoarcere, la ușa palatului, înaintea noastră mergea o doamnă în vârstă, elegantă și ocoșă. Când a ajuns în dreptul securistului care păzea intrarea, acesta a avut o reacție necontrolată, a zis un „Să trăiți” milităros. Doamna l-a fulgerat cu privirea și și-a văzut de drum. Eu și cu Horia, ne-am pus pe un râs homeric.Bănuiam noi că printre vecinii din sală sunt și ofițeri de securitate, dar deghizați într-o respectabilă doamnă era totuși o nostimadă.

 *

29 martie 2017
Am citit declarația unuia din comandanții care au răspuns de zborul helicopterului ce i-a luat pe Ceaușești de pe acoperișul CC, conform căreia, la Otopeni, erau așteptați de un avion care urma să-i ducă în Iran. Dar, pe respectiva direcție, Elena și-a amintit că a uitat punga cu diamante artificiale probabil primite de la Fabrica din Timișoara. Devierea de la ruta stabilită a dat totul peste cap și a decis soarta celor doi.Mă întreb dacă atât de robit a fost Nicolae de nevastă, încât s-a supus capriciului ei, riscând totul?
În 1980 am fost convocat, în calitate de director de editură , la întâlnirea unui grup de scriitori cu conducătorii. M-au așezat la o masă chiar vizavi de ei doi. Când el punea întrebări, Lenuța se băga cu clonțul și la un moment dat, înfuriat, el i-a zis: „taci fă că eu am întrebat”, Puțin mai târziu, Blandiana a cerut să se reducă exportul de hârtie , ca să se poată da tiraje mai mari cărților de poezie, ceea ce a înfuriat-o pe Leanța, și-a boțit carnetul de însemnări și a dat cu el de masă, zicând destul de tare:: „ne învață asta pe noi ce-i poezia”. M-am abținut din răsputeri să nu izbucnesc în râs, ca să nu dau de belea



28 martie 2017
Mi-a dispărut textul postat mai înainte despre Monumentul eroilor apărători ai Timișoarei, plasat în Calea Șagului.Depășind faza de entuziasm mânios inculcată de prietenul meu actorul Vl. Jurăscu, am consultat Albumul cu monumentele dedicate eroilor din primul și al doilea război din județul Timiș, realizat de Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniu în 2004, director executiv, subsemnatul. Chiar pe coperta albumului este frumos plasat monumentul măestrit conceput și lucrat de sculptorul Victor Gaga. Rotundul feței este o gaură neagră, fără ochi, nas și gură, terminat cu o cască. Dacă din concepție nu a avut ochi, gură, nas, probabil că sculptorul a dorit să sugereze anonimitatea celor căzuți la datorie. Vă cer scuze tuturor pentru prezumtiva mea eroare.

*

27 martie 2017
Sunt mulți care îl înjură pe dr. Petru Groza. Am să vă ofer un citat din cartea lui Ștefan Andrei,intelectual iubitor de literatură și de artă, fost lider comunist, ministru de externe al României, intitulată „Din frac în zeghe”: De la Bodnaraș am aflat că încă de la prima întâlnire, când conducătorii comuniști i-au propus să fie desemnat ca prim -ministru, Groza a pus înainte de toate două condiții; să-l consulte în prealabil pe Iuliu Maniu(...) și să obțină asigurări din partea Uniunii Sovietice că, după instalarea guvernului său, va fi urgent instaurată admnistrația româneacă în Transilvania de nord (...) Și Bodnăraș mi-a spus că așa cum conducătorii comuniști l-au prevenit pe Groza, Maniu l-a sfătuit să nu accepte colaborarea cu comuniștii, că aceștia nu ies din cuvântul sovieticilor și nu servesc interesul național, că va fi comprmis și să țină seama că are un nume cunoscut și apreciat în Ardeal și în România, că are copii care îi poartă și-i vor purta numele.În final Groza i-a replicat lui Maniu că dacă va obține de la Stalin asigurarea instaurării admnistrației românești și în Transilvania de nord, el, ca ardelean, consideră că merită să facă acest sacrificiu iar în ce-i privește pe copii, dacă le va fi rușine să poarte numele său, n-au decât să-l schimbe .” Copiilor săi nu le-a fost rușine cu numele părintelui. L-au purtat cu cinste, până la moarte.Pe una dintre fiice, d-na Broșteanu , care mi-a fost vecină, am cunoscut-o bine. Persoană admirabilă. Ce părere aveți despre dr. Petru Groza, a fost un bun ardelan și bun român?

*

25 martie 2017
Aud de câțiva ani, la televiziuni, date despe jaful ce se produce zilnic în munții României. Ni se arată chiar zone sluțite de demența , lăcomia barbară a cetățenilor hoți și a firmelor mai hoațe care rad pur și simplu. sluțind frumoșii noștri munți, producând în acest fel mari pagube viitoare zonelor, așezărilor din arealul respectiv: inundații, secete, alunecări de teren.Dacă aș avea putere aș striga cu voce supranaturală să se audă până la Palatul Victoriei și la Palatul Cotroceni: Opriți jaful, tăierea pădurii! Dincolo de dezastrul ce se produce acum și în viitor, mie mi se pare că fiecare arbore doborât este o lovitură în sufletul nostru, al celor care am rămas credincioși fratelui și ocrotitorului nostru în vremuri rele - CODRUL.



*



17 martie 2017
Ieri, în Sala barocă a Muzeului de Artă s-a lansat monografia-jurnal a fostului primar al Timișoarei Josef Geml ( 1914-1919) în traducerea românească a d-nei Marlene Heckmann Negrescu, apărută la Editura cosmopolitanart. Este prezentată, cu lux de amănunte, și firește cu oarecare spirit filomaghiar, (primarul Geml, deși șvab de la Recaș vedea realitatea prin ochiul stăpânirii), Timișoara între anii 1870-1919, un oraș aflat, ca întregul Banat, sub stăpânire ungurească, (vremea legilor contelui Appony) multilingvist, limba oficială fiind cea maghiară, multicultural, în principal însă maghiaro-german. Ediția beneficiază de o grafică excelentă, fotografii și reproduceri realizate de Walter Konschintzky, jurnalist și fotoreporter care trăiește în Germania
*
13 martie 2017
Încep să cred că România devine, cu fiecare zi, o țară de neguvernat. Scriu aceasta cu îngrijorare și cu spaimă. Să mă explic. Ministrul justiției, de data acesta un specialist, membru al Comisiei de la Veneția, declară că va analiza activitatea procurorului general și a procurorului șef al DNA. După acesta va decide ce măsuri va lua. Deci, ministrul justiției, cel care, așa cum a declarat, are în fișa postului dreptul și datoria să-i numească și să-i revoce pe cei doi, face această declarație prudentă. Răspund cei doi, hotărâți, că revocarea lor din funcție nu intră în atribuțiile ministrului, ci ale Consiuliului superior al magistraților. Ce va urma? Demonstrații în stradă, bătălii în declarații, intervenția SUA, a ONU sau a NATO? În această atmosferă se mai poate guverna? Se mai pot pune în practică obiectivele planului de guvernare? Ce se va întâmpla cu România? Cu noi toți?
*
9 martie 2017
Eu am început prima bardacă... Vă spun când oi termina-o pe cea de a 44-a. În memoria sființilor mucenici. Prosit.
*
8 martie 2017
Primăvara acesta se dovedește deosebit de capricioasă.Nu am să fac nici un fel de analogie între ea și ființa cea mai iubită a noastră, a bărbaților lumii- Femeia-mamă, soție, soră, iubită și parteneră de muncă. Însă, fiindcă astăzi se spune că este Ziua internațională a Femeii, deși ( fără iezuitism) ziua ei ar trebui să fie mereu, am să vă doresc și eu sănătate, bucurii fără număr și fericire.Dumnezeu să vă ocrotească mai ales acolo unde doar el o poate face. La mulți ani!
*
4 martie 2017
„Primăvara-i muma noastră/ cresc urzicele pe coastă...”, bătrână cântare bănățeană.
*
1 martie 2017
Ca unul care face parte din generația gurilor fără dinți, cu admirație și respect, vă dăruiesc un Mărțișor din tot sufletul și vă ureaz să aveți o primăvară minunată. Să nu uitați, azi bem toți un pahar de vin roșu, în cinstea Dumneavoastră și ca să avem belșug în casă, cum zice parvila bătrână. Sus paharul Doamnelor și domnilor!.


*



25 februarie 2017
De oarecare vreme mă presează ideea de a scrie despre denunț. După cum bine știți, denunțul a funcționat chiar și în timpul revoluției franceze, pe baza lui fiind trimiși cetățenii la ghilotină, dar și în societățile totalitare de mai încoace ( Rusia bolșevică, Germania hitleristă etc). În anii 50, un denunț, un simplu denunț te trimitea la canalul Dunăre-Marea Neagră sau în închisori.În morala creștină denunțul este considerat ca un gest degradant, pentru cel care îl practică.Pe vremea când eram școlar pârâciosul era tratat cu dispreț de ceilalți copii și ocolit.
Constat, iubiți prieteni, că de o vreme, în scumpa noastră patrie, denunțul a ajuns să aibă mare preț. în fața- cui credeți?( faceți-vă cruce și scuipați-vă în sân”) În fața organului de urmărire penală. Mergând mai departe, cu cinismul și lipsa de morală, li se acordă denunțătorilor, ei înșiși înși care au încălcat legea, clemență, reduceri de pedeapsă etc.Vă întreb pe dv. , poate eu sunt un depășit, in zaharisit, a ajuns denunțul o prevedere legală, este el prevăzut în Constituție sau în vreuna din legile aprobate de Parlament?

*






23 februarie 2017
Astăzi am avut parte de două importante manifestări culturale și de artă.Prima s-a desfășurat la Clubul Universității de Medicină unde a fost lansată o elegantă ediția doua a monografiei-jurnal al regretatului medic psihiatru Radu Ricman, dedicată Spitalului de psihiatrie din Gătaia, în care și-au găsit refugiul, înainte de 89, personalități ale culturii și literaturii române: LIIceanu, Pleșu, Luiza Maria Cristescu, Ioan T. Morar, Damian Ureche, Laurențiu Cerneț, IOn Maxim și alții. După aceea, la Muzeul de Artă a avut loc vernisaul expoziției pictorului Viorel Toma, unul din reprezentanții de frunte ai creației plastice din această zonă, Expoziția este cu adevărat un regal, tablourile maestrului impresionând prin forța expresiei, aerul de noblețe pe care îl respiră fiecare tablou.

*

17 februarie 2017
De o vreme mă bântuie o întrebarea: ce s-a întâmplat cu generația tânără masculină de simte nevoia să-și ascundă obrazul sub barbă? Știu că unii vor răspunde. ca să pară mai virilă. Bun. Atunci vă întreb cum vi se par fotbaliștii care au prins acest nărav și care ,în chiloți și tricou arată, după opinia mea,ca niște țapi în peroada de rut? Acum cincizeci de ani, intrarea pe terenul de fotbal a unui bărbos ar fi însemnat un sacrilegiu.


 *


14 februarie 2017
Dacă ieri v-am reținut atenția cu o carte de poezie, astăzi intenționez să vă semnalez o frumoasă apariție edititorială  (Editura Cosmopolitan Art) cu titlul Vechea Timișoară, o monografie datorată lui Josef Geml, primar al fostului oraș liber regesc, în perioada 1914-1919, șvab după părinți, din Recaș, maghiarizat și maghiarofil, dar nu excesiv. Cartea cuprinde o descriere amănunțită, colorată, a cartierelor Timișoarei, până la primul război, autorul folosind încă vechea terminologie a străzilor, fabricilor, restaurantelor, cafenelelor etc. ceea ce amplifică curiozitatea și interesul cititorului. Traducerea din maghiară aparține scriitoarei Marlen Heckmann Negrescu.

*
13 februarie 2017
A apărut un frumos, grafic, și mustos, ideatic, volum semnat de poetul reșițean și doclinian Octavian Doclin, intitulat Sărbătorile. Mi s-au lipit de suflet două versuri pe care mi le asum cu bucurie.„M-am născut într-un sălaș/ La lumină de lămpaș”
*
11 februarie 2017
Vă sfătuiesc să citiți pe New Active articolul formidabil publicat în „Vișegrad Post”, sub semnătura lui Modeste Schwartz ,intitulat: „Cum se vede la Vișegrad revoluția anti-PSD de la București împotriva unui guvern care încearcă să schimbe , unilateral, statutul de colonie al României”
Actrița Oana Pellea scrie că ceea ce se întîâmplă astăzi în România este o luptă între oamenii cinstiți și hoți.A împărți societatea românească în două categorii diametral opuse este fie semnul idioțeniei, fie al ticăloșiei, cred eu
*
6 februarie 2017
La noi sânt codri verzi de brad/ Și câmpuri de mătase/ La noi atâția fluturi sânt/ Și-atâta jale-n casă...”( Octavian Goga)

*




3 februarie 2017
Am auzit un zvon cutremurător care spune că Duminică 100..000 de cetățeni demonstranți vor lua cu asalt guvernul. Doamne ferește să fie așa. Asta ar însemna sfârșitul României. Sper din tot sufletul că e doar un zvon și că nebunia românească, întreținută de cei interesați, nu va avea asemenea catastrofal rezultat-distrugerea țării.

*




1 februarie 2017
HAI SĂ DĂM URĂ CU URĂ, CEI CU INIMA „ROMÂNĂ”, SĂ JUCĂM HORA MÂNIEI, PE SPINAREA ROMÂNIEI !!!
.....
Buboiul, d-le. În România crește, se dezvoltă de mult, un buboi. Mă tem că atunci când se va sparge va otrăvi totul: ape, animale, munții, copii, păsările și sufletele rămase necontaminate. Și va spurca obrazul României pentru mult timp.



*


31 ianuarie 2017
Mie ministrul de justiție îmi seamănă, să mă ierte pentru ce scriu, a președinte de CAP. De altfel așa a și procedat în cazul ordonanțelor cu pricina. Nu pricep, nici în ruptul capului, de ce nu le-a făcut cunoscute dintru început românilor. Punct, cu punct. Dacă le cunoșteau, mulți dintre potrivnici, dintre cei ce protestează în stradă, nu s-ar bâlbâi, afirmând tot felul de lucruri închipuite. Și poate mulți , cu excepția membrilor unor partide din opoziție și a unora plătiți de nu știu cine, ar fi plecat acasă. Indubitabiil, populația României traversează un moment de bolșevism. Ura clocotește în inimile și mințile oamenilor. Cine nu e cu noi, nu împărtășește opinia noastră, e împotriva noastră, e dușmanul nostru de moarte. Am auzit glasuri din mulțime trimițându-i pe psd-iști la stuf. Deci la un nou canal București- Marea Neagră. Să moară acolo, să piară. Vi se pare normal? Vi se pare creștinește? Vi se pare că suntem europeni?

*





29 ianuarie 2017
Vă mai amintiți povestea cu drobul de sare a lui Ion Creangă? Dar de cele două femei care plângeau cu disperare că drobul de sare ar putea cădea de pe poliță peste copilul care fusese așezat în leagăn fix sub acea poliță?
Mie povestea acesta cu tâlc care dovedește prostia omenească (parcă așa se cheamă povestirea lui Creangă) mi se pare că are oarecari similitudini cu ceea ce se petrece de o vreme în viața noastră politică. Vă las pe dumneavoastră să stabiliți cine e copilul, cine drobul de sare și mai ales cine sunt cele două proaste. Noapte bună.

***

24 ianuarie 2017
Puteți să-mi spuneți din ce motiv unii dintre scriitorii candidați perpetuu la Premiul Nobel, de genul d-lui Büchermann, alias Cărtărăscu, sunt atât de încrâncenați și folosesc un limbaj de cea mai joasă speță, când e vorba de stânga politică? Statul de drept, democratic, nu presupune pluripartidismul, posibilitatea ca electoratul să-și exprima voința? Pe lozinca nu știu cui, clip promovat chiar în această pagină, scrie „Vom arde țara” numai să piară pds-iști? Ca și cum țara ar fi a unuia sau altuia, cumpărată sau moștenită, câștigată la ruletă. Mie mi se pare că avem nevoie de mai multă rațiune, de mai mult bun simț, de mai multă grijă și înțelegere pentru soarta acestei țări. Noi, cei de astăzi, putem dispărea și vom dispărea când ne va veni rândul fiecăruia, principal este să avem grijă ca România să supravețuiască, pentru totdeauna..





 ***


21 ianuarie 2017
Am urmărit și eu, ca și dumneavoastră, ceremonia urcării pe tron a primului om al lumii, D. Trump. Am asistat cu greață la presupunerile, sugestiile, atacurile fățișe ale celor care, din 1990 încoace și-au făcut o profesiune de credință din zguduirea țării, vizavi de sumele cu care s-au deplasat Dragnea și Grindeanu la New-York . Nu voi să știu cine sunt și ce urmăresc, dacă sunt plătiți, dacă o fac din interese mai subtile, dacă sunt în slujba cuiva sau doar atât îi duce capul. E sigur că sunt aceiași care manevrează strada, tulburând-o în numele principiilor democratice. Mă tem că nici unul dintre aceștia nu-și pune întrebarea, ce se va putea întâmpla cu România în noile condiții internaționale? Va fi Trump de partea noastră, cum au sperat Dragnea și Grindeanu, când s-au dus la instalare, sau se va spăla pe mâini și ne va lăsa la voia Rusiei și a Ungariei, măcar două din țările care nu se sfiesc să-și declare pofta la o bucată de pământ din România. Nu spunea Dodon, omul rușilor din fruntea Republicii Moldova, că jumătate din România e pământ moldovenesc și cealaltă jumătate aparține Ungariei?!
Ar trebui să ne întrebăm ce am făcut noi, de douzeci și cinci de ani încoace, ca să ne asigurăm vecini pașnici și o armată capabilă să se opună măcar câteva zile atacatorului? Maimuțoiul de președinte Băsescu a deschis cutia Pandorei spunând că Marea Neagră este un lac rusesc. După el, acualul președinte a continuat politica de a da peste nas Rusiei. Eu nu sunt diplomat, dar din bun simț cred că nu e normal să stârnești un urs ce-ți stă în coaste. Aveam un vecin bun la vest, Serbia pe care l-am lovit pe la spate, permițând avioanelor NATO să-i atace, traversând spațiul nostru aerian. Am făcut-o dintr-o obligație, ce-i drept, de parteneriat, un parteneriat pe care dl Trump îl pune sub semnul întrebării. Nu sunt în măsură să discut capacitatea de apărare a armatei române. Pregătirea noastră în fața unui atac. Nu voi insista nici asupra pretențiilor fățișe ale Ungariei vizavi de Transilvania. La nici unul din gesturile făcute de diplomații unguri, în Harghita și Covasna, guvernele de la București n-au răspuns. S-au făcut că plouă. Ca și cum nu era teritoriul României, nu se conducea după legile românești. Acum, se zvonește că dl Trump va face în februarie o vizită la Budapesta. În ce scop? Noroc că d-na Trump este slovenă și încă tânără și arată bine. Să sperăm că declarația făcută de dl. Trump în fața lui Dragnea este sinceră. Să mai sperăm că UE își va păstra componența și politica externă de până acum. Aș mai putea scrie câteva speranțe. Mi-e fruică nu doar de inamicii din afară, pe care îi cunoaștem, ci mai ales de cei dinlăuntrul țării, care nu sunt nici puțini, nici de neglijat.

***

19 ianuarie 2017
În sperața că nu chiar toți mă veți înjura, îmi exprim regretul că bănățeanul nostru, Sorin Grindeanu, un om bine educat și, după câte îl cunosc eu, de caracter, a fost împins, de către ministrul justiției (?), în hăul urii publice, înainte de a-și dovedi competența și buna credință,în admnistrarea țării, în calitatea lui de prim-ministru. Mie mi se pare cusută cu ață albă propunerea făcută, chiar din startul guvernării, a unei legi despre care, chiar și copiii de țâță, bănuiau că va stârni proteste justificate, hula populației. Dacă-i așa, îmi pun întrebarea: cine a dorit sacrificarea lui Grindeanu?


***





11 ianuarie 2017
Din 1990 am urmărit cu stupoare cum mai-marii și mai-tarii zilei își alocă venituri, salarii, beneficii care întrec de sute de ori câștigurile,. veniturile, salariile celor mulți și proști. Aseară l-am auzit pe d-l Dragnea spunând că vor propune ca salariile Președintelui, prim-ministrului, celor doi șefi ai Parlamentului să nu fie de o sută de ori mai mari ca salariul minim, ci să scadă consistent. Asemenea salarii anomalii mai sunt și în admnistrația locală și în alte sectoare, justiție etc.. Poate că promovarea unor grile de salarizare de bun simț, în raport cu valoarea și contribuția fiecărui funcționar, slujitor al statului, ar fi firească și de bun simț.


 ***


3 ianuarie 2017
Mă uit pe televizor, ascult înregistrări, de peste tot țâșnesc valuri de ură, minciună, ticăloșie, nedreptate, neomenie, scârnăvie produse de om, de fapt de politicieni, de conducători ai României, de „apărători” ai legii și ai acestei țări. Mintea mi se oprește în loc, nu mai poate cuprinde și înțelege, doar o întrebare îmi bubuie în cap. Cum e posibil? Cum de s-a ajuns aici? Cine și ce va putea rupe acest lanț monstruos, va curăța latrina uriașă, Acum nu mă mai mir că un proces, în care am dovedit mulțimea de falsuri comise, fără ca cei îndrituiți să le ia în seamă, a durat 20 de ani și va dura până voi coborî sub glie.