luni, 8 ianuarie 2018

Gânduri despre lumea de azi (7)



5 aprilie 2018
Interesant. Am scris pe pagina de Facebook a domnului academician Ioan Aurel Pop un text de felicitare cu prilejul alegerii Domniei Sale în fruntea Academiei Române. Cu acest prilej îmi exprimam bucuria dar și speranța și încrederea că vocea Academiei Române va deveni mai puternică și mai promptă în apărarea Culturii și Ființei românești, în fața atacurilor furișe sau piezișe ale celor care ne doresc fără identitate și demnitate națională. Dar, spre nedumerirea mea, textul pe care l-am scris nu a fost acceptat și nu a apărut pe respectiva pagină. Drept urmare îl postez aici cu speranța că va ajunge și la cunoștința domnului președinte al Academiei Române, academician Ioan Aurel Pop.
Tuturor, celor ce suntem prieteni pe acest mijloc de comunicare sau doar ne acordăm respect și înțelegere, vă doresc Sărbători Pascale fericite. Să vă fie bucuria deplină!
P.S. Iată că până la urmă a apărut textul și pe pagina vizată. Mă bucur cu atât mai mult.

*

1 aprilie 2018
În Sfânta zi a Floriilor, rog pe bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă ocrotească pe toate și pe toți cei care purtați nume de floare. Gândul mi se îndreaptă în primul rând spre sora mea Florica. La mulți ani dragii mei!
Iar celor care astăzi sărbătoriți Învierea Domului nostru IISUS HRISTOS vă doresc să aveți multă bucurie și să fiți luminați de această sfântă jertfă care ne-a redeschis poarta Raiului prin mântuire. Hristos A Înviat!

*

25 martie 2018
Presupun că veți fi interesați, ca și mine dealtfel, să urmăriți, notațiile din jurnalul lui Titu Maiorescu, carte retipărită recent de Editura David Press Print, privitoare la Mihai Eminescu. Deci:
„Luni 30 mai/11 iunie 83 , ...După părerea mea, început de nebunie la Eminescu;
Joi, 23 iunie 83...Și Eminescu, care devine tot mai vădit nebun.
Duminică, 26 iunie 1883...Eminescu urmează să plece azi la Botoșani, însă ieri a fost mult mai liniștit. -Scrisoare ciudată de la Slavici, care a plecat ieri la Hall, despre incitarea lui Rosetaki și a poliției împotriva Austriei, la Societatea „Carpați”, în timp ce ministrul Sturdza vrea să liniștească lucrurile. (Eminescu era membru al acestei societăți!!!, nota mea)
„Azi, marți, 28 iunie 1883, ora 6 dimineața, o carte de vizită de la d-na Slavici, la care locuiește Eminescu, cu acest conținut: „Domnul Eminescu a înnebunit. Vă rog faceți ceva să mă scap de el, că foarte rău” Imediat după, Simțion la mine, pentru prima dată. Am fost cu el la dr.Șuțu și am rezervat pentru Eminescu o cameră în a sa Maison de Sante, am preluat și plata pentru ea, 300 franci lunar. ( Îl internează fără să aibă o confirmare de la un medic!, nota mea) Apoi am venit acasă, l-am avertizat și pe Th Rosetti despre asta. Pe la 10 seara a venit Eminescu cu o trăsură la mine, a binecuvântat-o pe soția, mea, cu o privire fixă și pe Ilie Nicolescu care tocmai pleca, îmbrățișându-mă apoi tremurând. I-am arătat pe Hermes și pe Venus din Milo, la care a spus cu o privire extaziată: Lasă, că va reînvia arta antică. Potrivit înțelegerii i-am spus că ar trebui să mergem la Simțion în legătură cu „Societatea Carpați”. Mi-a mai cerut 5 franci pentru trăsură și a plecat într-acolo. De unde urmează să fie dus la dr. Șuțu. ( Fără să fie avertizat!!, nota mea). Numai să nu intervină ceva. -Apoi Caragiale a venit la mine la dejun,. a izbucnit în lacrimi pentru Eminescu.”
Oarecum contradictorii aceste însemnări! Dacă nu cumva e doar o suspiciune a mea, fără temei. Voi reveni și cu alte însemnări din jurnal.

*

19 martie 2018
Sper din tot sufletul că nu voi fi acuzat de paseism. Sau mai rău de nostalgie după vechiul regim. Am căzut astăzi pe gânduri și mi-am evocat anii buni ai tinereții. Și am ajuns la concluzia că în pofida unor perioade grele, mă gândesc la anii 50 și la deceniul opt, am avut parte de lucruri cu adevărat minunate. Am văzut cele mai mari și mai frumoase filme create de cinematografia europeană, în primul rând, care astăzi a dispărut strivită de mocirla revărsată peste noi a cinematografiei americane. Au fost filme despre viață, dragoste și moarte, despre idealuri și credință, despre tot ceea ce alcătuiește universul uman. Actori uriași, la care mă gândesc cu dragoste și venerație. Italieni, francezi, englezi, ruși, polonezi români. Da, am avut privilegiul să vedem teatru și filme (cu toate opreliștile ideologice) în care au jucat cei mai mari actori români din toate timpurile. Nu mai este cazul să-i amintesc. Sunt convins că-i cunoașteți. Am citit pe marii scriitori ai lumii, indiferent că erau nord-americani, din America Latină sau din Europa. Am fost la mari concerte simfonice cu pianiști, violoniști, etc de reputație mondială, am audiat la Opera noastră mari soliști români și străini. nume copleșitoare ale operei și operetei mondiale. Am văzut spectacole de balet și de teatru de la care am plecat spre casă plutind, purificat, înălțat. Iată de ce m-am întors cu gândul spre anii aceia lăsându-mă copleșit de atâtea amintiri frumoase pentru suflet și minte.

*




10 martie 2018
Aseară l-am sunat la telefon pe prietenul meu scriitorul Radu Theodoru care trăiește de zeci de ani la Grădiștea Giurgiu. În ianuarie, Radu Theodoru a împlinit 94 de ani, o vârstă cu adevărat covârșitoare. Dar, în pofida acestor ani mulți, spiritul său este încă combativ, bărbătesc. În final mi-a mărturisit din nou că -i este dor de Banatul copilăriei și tinerețelor sale și mai ales de Timișoara în care-și dorm somnul de veci părinții săi. M-a rugat să transmit gândurile lui bune timișorenilor. O fac apelând la acest mijloc.

*

7 martie 2018
Ne apropiem de matriarhat? Anglia are prim-ministru o doamnă, Germania-un cancelar, România are aproape un guvern de doamne, bașca Ana Pauker, pardon Laura Codruța Köveși, șefă la anticorupție. Dacă aș fi în locul haiducului din Teleorman, aș face un guvern numai din doamne, toate trecute de patruzeci de ani,ca să aibă experiența vieții și să știe de ce sunt capabili bărbații.În câțiva ani, adio corupție, adio matrapazlâcuri, adio burdihanuri pe care abia le mai pot cuprinde curelele. Ce șosele minunate s-ar întinde de la București la Iași, de la Iași la Târgu Mureș, de La București la Cluj Oradea și Arad, de la Timișoara-Craiova la București, uite așa de-a latul și de-a lungul țării să se vâjâie turiștii cum poftesc prin frumoasa Românie.Școli moderne prin munți și văi,dar și prin câmpia mănoasă, spitale superdotate , cu medici și asistente calificate în Occident pe banii capitaliștilor de acolo, căi ferate de mare viteză, cu vagoane Neckermann,și câte minuni nu s-ar mai întâmpla în dulcea și frumoasa noastră Românie.
Cum gluma e aproape de adevăr și suntem în pragul zilei de 8 martie, îndrept sincerele mele gânduri de admirație, respect și iubire către doamnele țării, dorindu-le sănătate, prețuire și multă iubire !

*

3 martie 2018
S-a trezit intelectualitatea de elită a Timișoarei punând în discuție critică programul alcătuit de Comisia responsabilă cu pregătirea municipiului nostru pentru 2021 când va fi Capitală culturală europeană. Așa cum am mai scris în acest spațiu, dincolo de perspectiva din 2021, Timișoara , cu excepția a două sau trei lucrări edilitare, a căzut într-o stare de somnolență și vetustețe. Transportul urban este un chin, mult mai prost decât pe vremea împușcatului, clădirile de patrimoniu din Piața Operei și până la Catedrală, din Piața Maria, din Piața Kütl și până în Iosefin, dar și de la Podul Decebal spre Piața Traian sunt jalnice. Și aici cu câteva excepții, două-trei restaurate, alte două-trei în lucru. Despre poarta feroviară a Timișoarei , adică despre Gara Domnița Elena (de ce nu s-ar reveni la vechea denumire?) mi-e jenă să vorbesc.
Instituțiile de cultură și artă nu se pot lăuda nici ele, poate cu excepția Filarmonicii, cu o viguroasă ieșire din somnolență. S-ar cere lansarea unor programe de rezonanță europeană care să aducă la Timișoara instituții de renume din Europa și nu doar. Se știe, de pildă, că înainte de 1918, Timișoara,a fost, alături de Budapesta și Viena, un oraș al operetei. Să mai adăugăm aici că Sabin Drăgoi a fost singurul compozitor bănățean de operetă, a cărei premieră a avut loc la Timișoara cu mare succes. Și atunci de ce nu s-ar organiza aici un Festival internațional al Operetei? Alături de tradiționalul Festival Timișoara muzicală, cam stins de o vreme,și de Festivalul inimilor (și acesta ar mai trebui revigorat) ar aduce în orașul nostru o înviorare substanțială.Bega este o binecuvântare pentru Timișoara. Nu s-ar putea organiza un festival internațional de poezie, adevărată poezie,nu un simulacru, cum se face acum, cu participarea unor mari personalități, între cele două poduri: Tinereții și Traian? Dar un concurs internațional de canoe ? Și altele...

*

26 februarie 2018
Mă așteptam să citesc sau să aud un protest al Ambasadei SUA la București, în urma declarației de aseară a primarului Cherecheș al Băii Mari, mi se pare, care a mărturisit la Antena Trei, cum un secretar al ambasadei cu pricina i-a făcut o vizită și i-a propus să numească un maghiar viceprimar, dar și alte lucruri asupra cărora Cherecheș a păstrat o notă de discreție. Mai mult decât atât, același vorbitor a declarat că a fost chemat la Budapesta (?!) unde tot un reprezentant al diplomației americane i-ar fi cerut anumite lucruri legate de comunitatea de romi etc. Leg această mărturisire a d-lui Cherecheș de amestecul unui fost ambasador al SUA de la București în problemele Statului român, și mă întreb dacă s-au schimbat normele diplomației și cel trimis ca să reprezinte interesele unui anumit stat are dreptul să se amestece în viața și guvernarea statului gazdă, în ideea că România este un stat liber și independent. Desigur, cei mai în vârstă ar putea să invoce timpul în care ambasadorul Teajolnîi sau Groznâi, cum l-o fi chemat, al Uniunii Sovietice, dădea lecții guvernului comunist de la București. Adevărat. Doar că în naivitatea mea am crezut și mai cred în prevederile Constituției României. Mai sunt sau nu mai sunt ele valabile pentru România și români și pentru toți cei care ne calcă pragul? Sunt capabile autoritățile române să vegheze la respectarea acestor articole din Constituție, indiferent de cine e vorba, de la „opincă” și până la „vlădici” oricare ar fi ei și de oriunde ar fi trimiși?




 *

6 februarie 2018
Nu știu dacă cei care susțin că suntem cea mai veche civilizație din Europa au dreptate. Tăblițele de la Tărtăria, Gânditorul de la Hamangia și altele par să susțină o asemenea idee.Ion și Măria din „Peștera cu oase” de la Anina dovedesc cea mai veche prezență umană din Europa A renăscut cu mai mare avânt curentul dacofililor sau dacologilor. Pe Internet circulă o listă impresionantă cu mari personalități mondiale, începând cu grecii antici care aduc elogii civilizației traco-daco -getă. Se firmă că latina populară a fost în fapt limba dacă , din care se trag toate limbile neamurilor numite acum latine .Mie mi-a plăcut să cred, bazat pe cele învățate de la dascălii noștri: Tohăneanu, Stan, Iovănescu etc dar și din deducții proprii, că strămoșii noștri au fost glorioșii romani. Am pășit prima dată în Citta eterna, Roma, copleșit de măreția ei imperială.M-am oprit, firește, în fața Columnei lui Traian. I-am spus prietenului meu, poetul sicilian Rolando Certa, ecco il mio genitore- iată strămoșul, părintele meu, ceea ce l-a amuzat pe Certa., care era mare admirator al culturii și civilizații grecești, spunând că ei, sicilienii se revendică din această civilizație, peste care s-au așezat. cea franceză, arabă etc.E adevărat că la Arcul lui Constantin străjuiesc două statui impresionante- doi daci. În fapt, în mai multe zone ale Romei i-am întâlnit, la Santa Maria Dellavale, în Muzeul Vaticanului, ca să nu mai zic de Columnă. Care este , în fapt, spun specialiștii, un omagiu adus celor învinși. Ceea ce se întâmplă foarte rar ca învingătorii sau învingătorul, în cazul nostru împăratul Traian, să poruncească ridicare unei columne în amintirea biruinței din Dacia.

*




5 februarie 2018
Astăzi, dacă scriu, în cărți sau doar pe acest facebook, despre patrie, patriotism, despre prețuirea valorilor tradiționale românești, cu admirație față de personalitățile ce au zidit, unii cu jertfa propriei vieți, alții cu ani de închisoare,sau pur și simplu prin osârdia minții și talentului lor, sunt considerat vetust, depășit, patriotard, șovin. Dacă însă aș schimba macazul și mi-ar trece prin cap să scriu un roman pornografic, spunând pe șleau organelor sexuale ale bărbatului, mai cu seamă, dar și ale femeii, dacă aș promova scatofagismul, zoofilismul și alte -isme de acest fel, dacă aș bâjbâi pe parcursul a sute de pagini descriind monștrii interiori sau coborâți din te miri ce lumea abracadabrantă, nu mă îndoiesc de elogiile ce ar curge asupra mea din partea obrazelor subțiri și a gusturilor sofisticate. Dacă sunt psd-ist sau doar simpatizez cu psd-ul, sunt un monstru, un neocomunist, un nostalgic, un fost colaboraționist, un înapoiat mintal. Dacă nu votez și nu simpatizez cu acest partid, ci cu un altul, să zicem pnl (dar nu al lui Tăriceanu) se schimbă calimera. Toate se judecă în lumea noastră românească în alb negru, în rău și bun, în dușman și prieten, în al nostru sau al lor. Ne-am întors în anii 1950, doar că acum ținta nu este burghezo-moșierimea. Mă întreb: cui prodest? Cui folosește? României și românilor în nici un caz, după cum se vede și se simte.

*

29 ianuarie 2018
Cred că a venit sfârșitul lumii. Până acum, timp de 27 de ani am avut miniștri ai culturii care nu știau limba română, fiind de altă naționalitate, am avut ginecolog la agricultură, miniștri ai armatei tot felul de căprari ajunși generali peste noapte, agronom la economie sau industrie, dar un ministru agramat la Educație n-am mai avut. Și nici asta nu ar fi chiar de râsul curcilor, de bătaia de joc a Europei și poate și a altor continente, dar ca rectorii universităților din țară, deci crema- cremelor, prin Consiliul național al rectorilor, să adreseze o scrisoare de susținere a ministrului agramat, acesta este de domeniul fantasticului, al fabulosului, al ridicolului și mi-e frică că am epuizat toate epitetele care arată un singur și tragic fapt-degradarea societății românești datorată politicienilor români. Mare om e teleormăneanul! Jos pălăria!





*



28 ianuarie 2018
Am să vă fac o mărturisire care sunt aproape sigur îmi va atrage reproșuri grave și acuze de aceeași mărime. Îmi asum însă acest risc și scriu că, după credința mea, în acești 27 de ani populația din România a cunoscut o cădere adâncă nu doar din punct de vedere economic, dar și sau mai ales spiritual și cultural. Nu este un secret pentru nimeni că școala românească, cândva respectată în Europa, și nu numai, este la ananghie, Cu o zestre materială de secol XIX, cu niște clădiri în care să nu adăpostești nici vitele, cu aceleași toalete de toată spurcăciunea, cu dascăli prost plătiți și prost pregătiți, școala aruncă în lume semianalfabeți, tineri fără nici un ideal, îngroșând o societate vulgară, clocotind de ură, ură pentru tot ce e român, inclusiv pentru țara în care s-a născut.Condusă de ipochimeni și ei semianalfabeți, sau cu studii cumpărate, murdari la chip dar și mai murdari în suflet, România jefuită de tâlhari autohtoni dar și străini a ajuns un fel de corabie fără cârmaci, bătută de toate vânturile și furtunile, zdrențuită de nesocotința celor din frunte, de lipsa de demnitate și curaj. Da, la acest ceas sunt destui care justifică lipsa noastră de demnitate națională, prin pomenile pe care ni le face UE, pomeni ce au umplut și umplu încă buzunarele acestor hoți, ce s-au constituit într-o camarilă adunată la poalele unui rege nebun.
În lungul istoriei ei, România a avut ca temelie satul, țăranul, talpa țării, cum i se spune. Din rândul acestor țărani s-au ridicat în majoritate absolută geniile românilor, marile personalități din toate domeniile. Cu foarte mici excepții, acum satele sunt fie muribunde prin depopulare, fie pustiite prin sărăcie.
Mă uit la multele posturi de televiziune care nu contenesc să bolborosească cu aceeași înțelepți gregari și ei, despre ceea ce se petrece în lumea politicienilor. Zi de zi, ceas de cea, aceeași bolboroseală, aceleași stupidități. Despre situația țării, a vieții românilor, despre nevoile și suferințele lor nici o vorbăl, de parcă România ar fi ruptă în două, de o parte guvernul, parlamentul, președintele și dincolo în negură, s-ar putea să fie românii, satele și orașele României. Ce sau cine ne va salva, sau va salva România? O va scoate din negura în care s-a prăbușit? Nu cred că ar trebui să așteptăm un salvator din afară, căci sigur nu va veni.

*

24 ianuarie 2018
Et in Arcadia ego. Dar eu nu am fost în Arcadia, adică la Teleorman. Singurul lucru plăcut care-mi amintește de acest ținut din partea Munteniei a fost un grup de cântăreți de muzică haiducească condus de regretatul rapsod Liviu Vasilică, parcă așa îl chema. Constat însă că actualul haiduc care conduce cu mână forte PSD și totodată România, depășește cu mult imaginea acelor haiduci de scenă. Și, dintr-odată mă cuprinde teama. De la Stambulul bruxellez mustrările vin tot mai aspre, amenințând, nu capul lui Dragnea, ci nefericita țară, Afară boborul strigă : „Vrem capul lui Moțoc”, adică al PSD condus de haiducul din Teleorman.Unde vom ajunge? Ce se va întâmpla cu această țară peste care plutește blestemul crimei săvârșite în zilele sfinte ale Crăciunului.

*

23 ianuarie 2018
Un excepțional eseu publică Laura Gheorghiu în ziarul Banatul azi cu titlul „„Charlie Hebdo și valul de emigranți”. Reamintind ceea ce s-a întâmplat în urmă cu trei ani cu săptămânalul satiric francez care, prin obiceiurile sale de a persifla,de a lua în răspăr totul, fără teamă și rușine, a declanșat valul de atentate asupra redacției sale dar și în alte locuri din Paris, Laura pune o legitimă și atât de necesară întrebare: „ unde ar trebui desenată o linie roșie care să delimiteze compasiunea pentru refugiații de război și, respectiv, unde ar fi cazul să lucreze vigilența și stăruința în a apăra echilibrul valorilor, cultura europeană în fața iminentei ei disoluții? Mai suntem capabili să ne protejăm identitatea sau am căzut deja atât de jos, încât acesta nu mai contează și o putem scoate la mezat?”. „Faptul că Franța este un stat laic, scrie autoarea, nu incumbă nicidecum libertatea de a spune orice, oriunde, oricui. Și acesta pentru simplul fapt că libertatea nu este absolută. Libertatea , spre a fi reală, are limite pe care și le recunoaște și protejează”. Iar, în ceea ce privește libertatea de expresie, acesta în viziunea aceleași autoarea; „ nu se poate confunda cu dreptul de a știrbi personalitatea umană în exercițiul atribuțiilor sale, nu echivalează cu încălcarea definițiilor și a bunului simț”. Această idee fundamentală a libertății mi se pare că se cere afirmată mereu și repetată până ce societatea românească , în bezmeticia ei actuală, o va înțelege în sensul ei real și o va respecta. Iar dacă nu, atunci să intre în drepturi legea, fără părtinire și fără milă.

*

20 ianuarie 2018
Nu este un secret pentru nimeni că înțelepți ai neamului, lamura intelectuală, indiferent că e alcătuită din filosofi sau artiști dramatici, regizori, publiciști, scriitori etc duc un război pe față împotriva tradiției, obiceiurilor, Bisericii ortodoxe și în ultimă sau chiar în primă instanță a Limbii române, cu toate superbele ei înțelesuri, datorate farmecului creator al țăranului român, eforturilor de secole ale intelectualității, nedespărțită de țară și de țărani, sfios atentă la ceea ce satul românesc a născut în lunga lui zbatere pentru a supraviețui potrivniciilor venite din partea unor neamuri de la sud, de la nord sau de la est, dar și a unora din proprii săi fii. Cum mereu l-am citat pe marele gânditor și om politic Mihail Kogălniceanu, am să reproduc acum câteva pasaje (apud Bogdan Crețu-Actualitatea ideologică a literaturii lui Kogălniceanu din revista Contemporanul, nr. 12/ 1917) : „...O nație însă nu poate decât printr-o amenințare de mare și cumplită pedeapsă a-și renega trecutul, scrie Kogăliceanu în romanul său Tainele inimei, căci adevărata civilizație este aceea care o tragem din sânul nostru, reformând și îmbunătățind instituțiile trecutului cu ideile și propășirile timpului de față (...) Ce aduceți din țări străine voi europenii cei noi? Straie de la Paris, lornete în nas, datorii în pungă și în adevărate cunoștințe și în folositoare aflări, tufă (,,, ) Propășirea e mai puternică decât prejudecățile popoarelor; și nu este zid destul de puternic și de tare ca să o poată opri în drumul său.Românii, prin poziția geografică, politică, morală și etnografică sunt datori mai mult decât orișicare altă nație de a nu rămânea străini la tot ce face gloria și puterea secolului. Mici și slabi, ei nu se pot face mari și tari decât prin civilizație, adică prin îmbunătățirea intelectuală și materială a țării(...) Civilizația nu izgonește nicidecum ideile și năravurile( în sens de obiceiuri, n. m.) naționale, ci numai le îmbunătățește spre binele nației în particular și al omenirii în general. Noi, însă, în pretenția de a ne civiliza, am lăpădat tot ce era bun pământesc și n-am păstrat decât abuzurile vechi, înmulțindu-le cu abuzurile noi, ale unei rău înțelese și mincinoase civilizații” Ce ziceți, ce actual e Kogălniceanu?!

*

19 ianuarie 2018
Constat că sunt un bătrân învechit și scos în afara societății contemporane. Pe vremea când eram școler se învăța Limba rusă. Greu mi-a fost să mă apropii de ea. Noroc, de filmele mari rusești, singurele pe care caravana cinematografică ni le aducea la Dalboșeț, apoi de cântecele populare din aceste filme, și mai târziu de cărțile lui Tolstoi, Cehov, Turgheniev, Lermontov, mai târziu ale lui Șolohov etc. La liceu am fost pus în situația să învăț germana și franceza, Chinuitoare germana, mai aproape de gustul meu franceza. La facultate a trebuit să continui cu germana, secundar ca specializare și m-am mai apropiat puțin de franceză. Apoi din instnict și poate prin sângele vreunui strămoș, am ghicit frumusețile italianei, Și am crezut despre mine că eram un intelectual stimabil. Dar, după 1990 a năvălit în spațiul românesc, ca și în întreaga Europă, engleza, a cucerit totul și a pus la colț celelalte limbi. Și am ajuns să mă uit ca prostul la o seamă de vorbitori de la televizor, la ceea ce scriu unii autori prin publicații. Să vă dau un exemplu. În revista Dilema o doamnă Dendrino, un nume ce ne evocă un compozitor talentat, vorbește despre coaching și încredere și stimă de sine. Doamna zice că misiunea ei și a altora (?) este să faciliteze „schimbarea pentru a face diferență în jurul nostru (mi se pare că sună într-un fel bizar în limba română; în engleză ar fi : Enabling change to make a difference) ”etc. Și la un moment dat reporterul o întreabă: în ce măsură coachingul e la modă în România? Vă întreb și eu oameni buni ce modă e asta cu coaching și alte asemenea barbarisme pe care limba română nu le poate traduce? Să nu-mi ziceți să mă duc să mă culc, vă rog.


*

14 ianuarie 2018
Astăzi l-am auzit pe Traian Băsescu, la unul din posturile de televiziune, vorbind cu pasiune și entuziasm despre ideea nu știu cărui personaj important din vârful UE de a se forma Statele Unite ale Europei, aceasta presupunând transformarea țărilor în provincii ale acestor State Unite, cu guverne și parlamente regionale. Mărturisesc, fără ezitare, că dacă mi-ar fi posibil, l-aș trimite pe acest individ în fața plutonului de execuție. Un trădător de țară nu cred că merită altă pedeapsă.

*

13 ianuarie 2018
...Atunci, în realitate nu ești destul de demn să fii așezat în fruntea altora, să fii ales șef al unui popor care are nevoie de un conducător capabil de sacrificii, de un om care să-l iubească îndeajuns pentru a se învinge pe el însuși din dragoste pentru popor. Dacă nu recunoști nici o datorie, nici o credință, nici o obligație, într-adevăr ești nedemn să porți făclia”. ( Fragment din scrisoarea marei regine Maria către nevrednicul ei fiu Carol, devenit prin lovitură de stat regele Carol al II-lea, în timpul domniei căruia Statul Român a pierdut bune părți din teritoriul să național, iar corupția a înflorit ca niciodată până după 1989. Marea regină s-a dus în veșnicie umilită de acest fiu al Încornoratului. Când sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei a fost primit de garda de onoare pe Otopeni, onorul i-a fost dat cu baionetele spre pământ, omagiu suprem al Armatei Române, însemnând inima noastră merge cu tine în mormânt. Ce cinstire înălțătoare pentru „Mama răniților” din primul război mondial și vocea cea mai autoritară și mai ascultată la Congresul de pace de la Paris!


*

10 ianuarie 2018
Ar trebui să fiu stupefiat, dar nu sunt. De o vreme bună scriu că peste viața culturală a Timișoarei s-a așternut o pâclă groasă, a diletantismului și habarnismului, mascate sub fumuri „europeniste”, în realitate de un regionalism stupid. De o vreme, Teatrul german, unul din teatrele care au funcționat cu bune rezultate după 1989, (scriu după 1989, dar el are lungă și bogată istorie, nu așa cum spun unii și alții, că înainte de această dată a fost doar o amărâtă casă de cultură germană!!!) a fost lăsat de magnifica Primărie a Timișoarei, condusă de cel mai inteligent om al urbei (așa cum s-a autodeclarat în auzul tuturor celor care au ascultat răspunsul său la telefonul ziaristei de la Radio București) fără director, o lungă perioadă de timp.Tonul d-lui primar, care își justifica inteligența (acoperindu-și în fond deficiențele manageriale) sub calitatea de prof. dr. ing. a fost de un bădărănism greu de acceptat la un om cu școală așa de înaltă. Să nu vă mai fie de mirare că Timișoara arată atât de ponosită, în pofida excepționalei sale zestre urbanistice creată la sfârșitul secolului XIX, că o seamă de lucruri ca, de pildă, transportul în comun, sunt sub orice critică. Cu slujbași atât de imperiali, Primăria Timișoarei rămâne o citadelă impenetrabilă la vocea „boborului”.

 *

6 ianuarie 2018
Cred că am mai scris despre această binecuvântată vecinătate. Casa în care trăiesc de șase decenii este situată între două sfinte biserici: Biserica având hramul Adormirii Maicii Domnului, cea mai veche biserică ortodoxă din Timișoara (1784) și Biserica catolică din Piața Bălcescu. Dacă ies pe balcon privirea mi se bucură admirând zveltețea semeață, maiestuoasă, a celei din urmă, iar urechile de zvonul dulce al clopotelor celei dintâi.Mă rog lui Dumnezeu ca aceste două semne ale trăirii mele creștine să-mi străjuiască viața până la ultima suflare.
Cum mâine creștinii ortodocși prăznuiesc pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat întru Duh Sfânt pe Mântuitorul Iisus Hristos, gândurile mele frățești se îndreaptă spre toți Ioanii și Ionii, Ioanele și toți cei ce poartă acest nume, dorindu-le să pășească pragul Bisericii și să se împărtășească de har și de bucuria cuvântului lui Dumnezeu și întorși acasă, după sfânta slujbă, să prăznuiască, împreună cu cei dragi ,marea sărbătoare. Doamne Dumnezeul nostru binecuvântează-ne pe noi cei care trăim sub matca dumnezeiască a României, în hotarele ei firești naturale, neîngrădite de hotărârea și poruncilor celor mari și tari ai lumii !