19
mai 2018
Am primit un text pe e-mail,
trimis din Franța, de colegul meu, scriitorul Victor Ravini și consider că
merită să-l citiți și dv. În ziua dec 12 III 2011, Italia a sărbătorit 150 de
ani de la unire. Cu acest prilej, la Opera din Roma s-a prezentat spectacolul
cu Nabuco de Verdi dirijat de Riccardo Muti, celebrul dirijor. După cum se
știe, aria „Va pensiero” reprezintă corul robilor oprimați Iată ce declară
Muti:...Dar atunci când oamenii au realizat că va începe „Va pensiero
„, tăcerea a fost schimbată cu o fervoare reală. Se putea simți reacția viscerală a publicului la lamento-ul sclavilor cântând: „Oh, țară, atât de frumoasă și de pierdută...Publicul a început să strige: Trăiască Italia și Vive Verdi.
Am peste 30 de ani de carieră și am trăit ca un italian care a călătorit în întreaga lume. Ori, mi-e ruşine de ceea ce se întâmplă în țara mea. Așa că voi aproba cererea dv. de bis la „Va pensiero”. Aceasta nu este doar pentru bucuria mea, ci pentru că în seara asta, când am condus corul cântând: „O țara mea frumoasă și pierdută”, m-am gândit că dacă vom continua în acest fel vom ucide cultura pe care Italia a construit-o.
„Va pensiero” s-a cântat cu corul și publicul în picioare...
Iată ce înseamnă simțirea și conștiința unui mare artist și intelectual. Trăiește și luptă pentru patria lui. Românii și printre ei din păcate mari intelectuali, nu se satură înjurându-și și denigrându-și patria.
„, tăcerea a fost schimbată cu o fervoare reală. Se putea simți reacția viscerală a publicului la lamento-ul sclavilor cântând: „Oh, țară, atât de frumoasă și de pierdută...Publicul a început să strige: Trăiască Italia și Vive Verdi.
Am peste 30 de ani de carieră și am trăit ca un italian care a călătorit în întreaga lume. Ori, mi-e ruşine de ceea ce se întâmplă în țara mea. Așa că voi aproba cererea dv. de bis la „Va pensiero”. Aceasta nu este doar pentru bucuria mea, ci pentru că în seara asta, când am condus corul cântând: „O țara mea frumoasă și pierdută”, m-am gândit că dacă vom continua în acest fel vom ucide cultura pe care Italia a construit-o.
„Va pensiero” s-a cântat cu corul și publicul în picioare...
Iată ce înseamnă simțirea și conștiința unui mare artist și intelectual. Trăiește și luptă pentru patria lui. Românii și printre ei din păcate mari intelectuali, nu se satură înjurându-și și denigrându-și patria.
*
15
mai 2018
Televiziunile sunt făcute
să-ți umple sufletul de tristețe și câteodată de scârbă. De la ele am aflat că
42 la sută dintre români habar nu au ce eveniment sărbătorește centenarul pe
care îl vehiculează unii și alții. Dacă firma Penny, care a lansat celebra
zicere cu sărbătorirea centenarului încingând grătarul ar fi precizat ce
centenar sărbătorește sunt sigur că cifra anunțată ar fi fost mai mică,
întrucât în mințile întunecate ale românilor s-ar fi aprins o luminiță. Încingem grătarul și sărbătorim unirea la 1918 a tuturor
românilor, într-un singur stat, România. A tuturor românilor , e un mod de a
zice. Mai exact, a celor pe care marile puteri au hotărât, la Paris,că pot
alcătui România Mare. Despre cei rămași în Regatul iugoslav, în Ucraina sovietică,
în Bulgaria, tot sovietică nu s-a putut vorbi. Ei au rămas să-și apere, cât au
putut, numele , limba și credința, suportând toate încercările și loviturile pe
care le-au dat respectivele state pentru a-i îngenunchea și spulbera.
Deci, încingeți grătarele, miniștri și parlamentari români, locuitori ai României aflați temporar, aici, sau plecați după mierea ce v-o oferă alte țări, călcând chiar și simbolic, în picioare mormintele celor care și-au dat viața sau au plătit cu închisoarea, pentru înfăptuirea acestei binecuvântate uniri.Trăiască România!
Deci, încingeți grătarele, miniștri și parlamentari români, locuitori ai României aflați temporar, aici, sau plecați după mierea ce v-o oferă alte țări, călcând chiar și simbolic, în picioare mormintele celor care și-au dat viața sau au plătit cu închisoarea, pentru înfăptuirea acestei binecuvântate uniri.Trăiască România!
*
11
mai 2018
RETIM a anunțat, mai acum o
săptămână, că va ajunge, în cadrul curățeniei de primăvară, pe data de 6 mai,
în zona Pieței Bălcescu. Drept urmare, locuitorii imobilelor de pe străzile
adiacente au scos gunoiul, lucrurile de prisos din gospodării. S-au creat, în
acest fel, în fața imobilelor, munți de tot felul de lucruri.Unele mai
aspectuoase alte dizgrațioase. Dar RETIM nu a venit să le ridice. Și-a corectat
anunțul,fără nici un pardon., programând ridicarea gunoaielor pentru data de
13. Până atunci mizeria s-a întins și lezează estetica cartierului și bunul
simț al oamenilor.Al celor care îl au. Se pare că cei care răspund de RETIM, nu
au fost înzestrați cu așa ceva.
*
8
mai 2018
Cum sărbătorim noi
centenarul/Dacă nu încingând grătarul?
Vă întreb cum vi se pare această reclamă lansată de Postul TV B1? Mie mi se pare că nerușinarea acestui post este de necuprins, că prin acest slogan se scuipă în obrazul României, mânjind poate cel mai important moment al istoriei noastre.
Vă întreb cum vi se pare această reclamă lansată de Postul TV B1? Mie mi se pare că nerușinarea acestui post este de necuprins, că prin acest slogan se scuipă în obrazul României, mânjind poate cel mai important moment al istoriei noastre.
*
3
mai 2018
Întâlnire cuEftimie Murgu,
Poetului Iosif Băcilă, consăteanul meu, care în recenta sa carte îmi dedică o poezie cu „înțelesuri”imaginând întâlnirea mea cu E. Murgu, personajul principal al romanului meu„În afara gloriei”
Poetului Iosif Băcilă, consăteanul meu, care în recenta sa carte îmi dedică o poezie cu „înțelesuri”imaginând întâlnirea mea cu E. Murgu, personajul principal al romanului meu„În afara gloriei”
Pe Drumul Stăjerului
marele înțelept și răzvrătit pășește îngândurat.
O îngândurare care ține de trei sute de ani.
Stai, strig,taico Efto, așteaptă-mă o țâruică
Cine ești tu măi copile?
Și de ce îmi tulburi tu gândurile,
ce- mi strâng mintea ca niște ștricuri?
Un prăpădit de mânuitor de blaiștift, zic.
trăind într-o vreme care nu-i a lui.
Și tu mi filio?! se miră trunchiosul,
și ție ți-a fost sugina mașteră?!
Ce închipuire ți-a tulburat mințile?
După ce arătare ai fugit, tu, copile,
Cu nădejdea că ai să luminezi minți
Și ai să îndrepți vremuri ori năravuri strâmbe?
Ce împărat ți-a hotărât ștreangul?
Cum mi l-a poruncit mie?
Ce kossuți te-au pândit, pe strâmbe poteci
Când sufletul tău era plin de duhul veacului
Și gândurile tale croiau slobozenia celor de acasă?
O, nu, taico Eftimie, nu m-am visat căpitan suprem al Banatului
Nici măcar al Almăjului.
Am luvat de la tine doar cerbicia și neîngenunchierea
Visul deșteptării
din adormirea de veacuri
credința în Dumnezeu și-n înțelepciunea neamului meu.
Ai ales cărarea suferinței,fiule, vei culege roadele vântului.
marele înțelept și răzvrătit pășește îngândurat.
O îngândurare care ține de trei sute de ani.
Stai, strig,taico Efto, așteaptă-mă o țâruică
Cine ești tu măi copile?
Și de ce îmi tulburi tu gândurile,
ce- mi strâng mintea ca niște ștricuri?
Un prăpădit de mânuitor de blaiștift, zic.
trăind într-o vreme care nu-i a lui.
Și tu mi filio?! se miră trunchiosul,
și ție ți-a fost sugina mașteră?!
Ce închipuire ți-a tulburat mințile?
După ce arătare ai fugit, tu, copile,
Cu nădejdea că ai să luminezi minți
Și ai să îndrepți vremuri ori năravuri strâmbe?
Ce împărat ți-a hotărât ștreangul?
Cum mi l-a poruncit mie?
Ce kossuți te-au pândit, pe strâmbe poteci
Când sufletul tău era plin de duhul veacului
Și gândurile tale croiau slobozenia celor de acasă?
O, nu, taico Eftimie, nu m-am visat căpitan suprem al Banatului
Nici măcar al Almăjului.
Am luvat de la tine doar cerbicia și neîngenunchierea
Visul deșteptării
din adormirea de veacuri
credința în Dumnezeu și-n înțelepciunea neamului meu.
Ai ales cărarea suferinței,fiule, vei culege roadele vântului.
Ion Marin Almăjan
*
27 aprilie 2018
În ultimul număr al bătrânei și mereu tinere
și prestigioase reviste TRIBUNA am fost onorat să-mi apară o nuvelă cu titlul
„Fata din poveștile orientale”. O poveste de dragoste din alt timp
*
19 aprilie 2018
E clar că societatea românească e bolnavă.Nu
sunt capabil să trag o concluzie dacă această maladie a cuprins-o după 1990 sau
de mai înainte. Oricum, dacă a fost și înainte nu s-a manifestat în acest
chip.Probabil datorită lipsei de educație sau unei educații sumare, dar mai
ales a pătrunderii masive a înfluenței mijloacelor electronice care deversează
asupra tineretului în special informații, imagini, fapte din cele mai
joase,false, făcute doar să potențeze spectaculosul și să șocheze, s-a format o generație incultă dar cu
pretenția că le știe pe toate. Și cum prostul dacă nu-i fudul crede că nu-i
prost destul, această generație de analfabeți este și agresivă în limbaj, dând
lecții oricui , indiferent de vârstă și de pregătire școlară.
Continui să susțin că democrația nu este pentru proști, pentru o societate înapoiată , primitivă, fără educație. În principiu, toți avem aceleași drepturi înscrise în constituția țării, în Declarația drepturilor omului. Dar numai în principiu. Un ucigaș nu poate avea aceleași drepturi cu un om cinstit și nici legea nu li se aplică otova. Aceasta in extremis.
Continui să susțin că democrația nu este pentru proști, pentru o societate înapoiată , primitivă, fără educație. În principiu, toți avem aceleași drepturi înscrise în constituția țării, în Declarația drepturilor omului. Dar numai în principiu. Un ucigaș nu poate avea aceleași drepturi cu un om cinstit și nici legea nu li se aplică otova. Aceasta in extremis.
*
11 aprilie 2018
Cine bate la porțile Iadului? SUA
sau Rusia? Ce va mai rămâne din Planeta Pământ?
*
5 aprilie 2018
Interesant. Am scris pe
pagina de Facebook a domnului academician Ioan Aurel Pop un text de felicitare
cu prilejul alegerii Domniei Sale în fruntea Academiei Române. Cu acest prilej
îmi exprimam bucuria dar și speranța și încrederea că vocea Academiei Române va
deveni mai puternică și mai promptă în apărarea Culturii și Ființei românești,
în fața atacurilor furișe sau piezișe ale celor care ne doresc fără identitate
și demnitate națională. Dar, spre nedumerirea mea, textul pe care l-am scris nu a fost acceptat și nu a
apărut pe respectiva pagină. Drept urmare îl postez aici cu speranța că va
ajunge și la cunoștința domnului președinte al Academiei Române, academician
Ioan Aurel Pop.
Tuturor, celor ce suntem prieteni pe acest mijloc de comunicare sau doar ne acordăm respect și înțelegere, vă doresc Sărbători Pascale fericite. Să vă fie bucuria deplină!
P.S. Iată că până la urmă a apărut textul și pe pagina vizată. Mă bucur cu atât mai mult.
Tuturor, celor ce suntem prieteni pe acest mijloc de comunicare sau doar ne acordăm respect și înțelegere, vă doresc Sărbători Pascale fericite. Să vă fie bucuria deplină!
P.S. Iată că până la urmă a apărut textul și pe pagina vizată. Mă bucur cu atât mai mult.
*
1
aprilie 2018
În Sfânta zi a Floriilor,
rog pe bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă ocrotească pe toate și pe
toți cei care purtați nume de floare. Gândul mi se îndreaptă în primul rând
spre sora mea Florica. La mulți ani dragii mei!
Iar celor care astăzi sărbătoriți Învierea Domului nostru IISUS HRISTOS vă doresc să aveți multă bucurie și să fiți luminați de această sfântă jertfă care ne-a redeschis poarta Raiului prin mântuire. Hristos A Înviat!
Iar celor care astăzi sărbătoriți Învierea Domului nostru IISUS HRISTOS vă doresc să aveți multă bucurie și să fiți luminați de această sfântă jertfă care ne-a redeschis poarta Raiului prin mântuire. Hristos A Înviat!
*
25
martie 2018
Presupun că veți fi
interesați, ca și mine dealtfel, să urmăriți, notațiile din jurnalul lui Titu
Maiorescu, carte retipărită recent de Editura David Press Print, privitoare la
Mihai Eminescu. Deci:
„Luni 30 mai/11 iunie 83 , ...După părerea mea, început de nebunie la Eminescu;
Joi, 23 iunie 83...Și Eminescu, care devine tot mai vădit nebun.
Duminică, 26 iunie 1883...Eminescu urmează să plece azi la Botoșani, însă ieri a fost mult mai liniștit. -Scrisoare ciudată de la Slavici, care a plecat ieri la Hall, despre incitarea lui Rosetaki și a poliției împotriva Austriei, la Societatea „Carpați”, în timp ce ministrul Sturdza vrea să liniștească lucrurile. (Eminescu era membru al acestei societăți!!!, nota mea)
„Azi, marți, 28 iunie 1883, ora 6 dimineața, o carte de vizită de la d-na Slavici, la care locuiește Eminescu, cu acest conținut: „Domnul Eminescu a înnebunit. Vă rog faceți ceva să mă scap de el, că foarte rău” Imediat după, Simțion la mine, pentru prima dată. Am fost cu el la dr.Șuțu și am rezervat pentru Eminescu o cameră în a sa Maison de Sante, am preluat și plata pentru ea, 300 franci lunar. ( Îl internează fără să aibă o confirmare de la un medic!, nota mea) Apoi am venit acasă, l-am avertizat și pe Th Rosetti despre asta. Pe la 10 seara a venit Eminescu cu o trăsură la mine, a binecuvântat-o pe soția, mea, cu o privire fixă și pe Ilie Nicolescu care tocmai pleca, îmbrățișându-mă apoi tremurând. I-am arătat pe Hermes și pe Venus din Milo, la care a spus cu o privire extaziată: Lasă, că va reînvia arta antică. Potrivit înțelegerii i-am spus că ar trebui să mergem la Simțion în legătură cu „Societatea Carpați”. Mi-a mai cerut 5 franci pentru trăsură și a plecat într-acolo. De unde urmează să fie dus la dr. Șuțu. ( Fără să fie avertizat!!, nota mea). Numai să nu intervină ceva. -Apoi Caragiale a venit la mine la dejun,. a izbucnit în lacrimi pentru Eminescu.”
Oarecum contradictorii aceste însemnări! Dacă nu cumva e doar o suspiciune a mea, fără temei. Voi reveni și cu alte însemnări din jurnal.
„Luni 30 mai/11 iunie 83 , ...După părerea mea, început de nebunie la Eminescu;
Joi, 23 iunie 83...Și Eminescu, care devine tot mai vădit nebun.
Duminică, 26 iunie 1883...Eminescu urmează să plece azi la Botoșani, însă ieri a fost mult mai liniștit. -Scrisoare ciudată de la Slavici, care a plecat ieri la Hall, despre incitarea lui Rosetaki și a poliției împotriva Austriei, la Societatea „Carpați”, în timp ce ministrul Sturdza vrea să liniștească lucrurile. (Eminescu era membru al acestei societăți!!!, nota mea)
„Azi, marți, 28 iunie 1883, ora 6 dimineața, o carte de vizită de la d-na Slavici, la care locuiește Eminescu, cu acest conținut: „Domnul Eminescu a înnebunit. Vă rog faceți ceva să mă scap de el, că foarte rău” Imediat după, Simțion la mine, pentru prima dată. Am fost cu el la dr.Șuțu și am rezervat pentru Eminescu o cameră în a sa Maison de Sante, am preluat și plata pentru ea, 300 franci lunar. ( Îl internează fără să aibă o confirmare de la un medic!, nota mea) Apoi am venit acasă, l-am avertizat și pe Th Rosetti despre asta. Pe la 10 seara a venit Eminescu cu o trăsură la mine, a binecuvântat-o pe soția, mea, cu o privire fixă și pe Ilie Nicolescu care tocmai pleca, îmbrățișându-mă apoi tremurând. I-am arătat pe Hermes și pe Venus din Milo, la care a spus cu o privire extaziată: Lasă, că va reînvia arta antică. Potrivit înțelegerii i-am spus că ar trebui să mergem la Simțion în legătură cu „Societatea Carpați”. Mi-a mai cerut 5 franci pentru trăsură și a plecat într-acolo. De unde urmează să fie dus la dr. Șuțu. ( Fără să fie avertizat!!, nota mea). Numai să nu intervină ceva. -Apoi Caragiale a venit la mine la dejun,. a izbucnit în lacrimi pentru Eminescu.”
Oarecum contradictorii aceste însemnări! Dacă nu cumva e doar o suspiciune a mea, fără temei. Voi reveni și cu alte însemnări din jurnal.
*
19 martie 2018
Sper din tot sufletul că nu
voi fi acuzat de paseism. Sau mai rău de nostalgie după vechiul regim. Am căzut
astăzi pe gânduri și mi-am evocat anii buni ai tinereții. Și am ajuns la
concluzia că în pofida unor perioade grele, mă gândesc la anii 50 și la deceniul
opt, am avut parte de lucruri cu adevărat minunate. Am văzut cele mai mari și
mai frumoase filme create de cinematografia europeană, în primul rând, care
astăzi a dispărut strivită de mocirla revărsată peste noi a cinematografiei americane. Au fost filme despre viață,
dragoste și moarte, despre idealuri și credință, despre tot ceea ce alcătuiește
universul uman. Actori uriași, la care mă gândesc cu dragoste și venerație.
Italieni, francezi, englezi, ruși, polonezi români. Da, am avut privilegiul să
vedem teatru și filme (cu toate opreliștile ideologice) în care au jucat cei
mai mari actori români din toate timpurile. Nu mai este cazul să-i amintesc.
Sunt convins că-i cunoașteți. Am citit pe marii scriitori ai lumii, indiferent
că erau nord-americani, din America Latină sau din Europa. Am fost la mari
concerte simfonice cu pianiști, violoniști, etc de reputație mondială, am
audiat la Opera noastră mari soliști români și străini. nume copleșitoare ale
operei și operetei mondiale. Am văzut spectacole de balet și de teatru de la
care am plecat spre casă plutind, purificat, înălțat. Iată de ce m-am întors cu
gândul spre anii aceia lăsându-mă copleșit de atâtea amintiri frumoase pentru
suflet și minte.
*
10 martie 2018
Aseară l-am sunat la telefon
pe prietenul meu scriitorul Radu Theodoru care trăiește de zeci de ani la
Grădiștea Giurgiu. În ianuarie, Radu Theodoru a împlinit 94 de ani, o vârstă cu
adevărat covârșitoare. Dar, în pofida acestor ani mulți, spiritul său este încă
combativ, bărbătesc. În final mi-a mărturisit din nou că -i este dor de Banatul
copilăriei și tinerețelor sale și mai ales de Timișoara în care-și dorm somnul
de veci părinții săi. M-a rugat să transmit gândurile lui bune timișorenilor. O
fac apelând la acest mijloc.
*
7
martie 2018
Ne apropiem de matriarhat?
Anglia are prim-ministru o doamnă, Germania-un cancelar, România are aproape un
guvern de doamne, bașca Ana Pauker, pardon Laura Codruța Köveși, șefă la
anticorupție. Dacă aș fi în locul haiducului din Teleorman, aș face un guvern
numai din doamne, toate trecute de patruzeci de ani,ca să aibă experiența
vieții și să știe de ce sunt capabili bărbații.În câțiva ani, adio corupție,
adio matrapazlâcuri, adio burdihanuri pe care abia le mai pot cuprinde curelele. Ce șosele minunate s-ar întinde de la
București la Iași, de la Iași la Târgu Mureș, de La București la Cluj Oradea și
Arad, de la Timișoara-Craiova la București, uite așa de-a latul și de-a lungul
țării să se vâjâie turiștii cum poftesc prin frumoasa Românie.Școli moderne
prin munți și văi,dar și prin câmpia mănoasă, spitale superdotate , cu medici
și asistente calificate în Occident pe banii capitaliștilor de acolo, căi
ferate de mare viteză, cu vagoane Neckermann,și câte minuni nu s-ar mai
întâmpla în dulcea și frumoasa noastră Românie.
Cum gluma e aproape de adevăr și suntem în pragul zilei de 8 martie, îndrept sincerele mele gânduri de admirație, respect și iubire către doamnele țării, dorindu-le sănătate, prețuire și multă iubire !
Cum gluma e aproape de adevăr și suntem în pragul zilei de 8 martie, îndrept sincerele mele gânduri de admirație, respect și iubire către doamnele țării, dorindu-le sănătate, prețuire și multă iubire !
*
3
martie 2018
S-a trezit intelectualitatea
de elită a Timișoarei punând în discuție critică programul alcătuit de Comisia
responsabilă cu pregătirea municipiului nostru pentru 2021 când va fi Capitală
culturală europeană. Așa cum am mai scris în acest spațiu, dincolo de
perspectiva din 2021, Timișoara , cu excepția a două sau trei lucrări
edilitare, a căzut într-o stare de somnolență și vetustețe. Transportul urban
este un chin, mult mai prost decât pe vremea împușcatului, clădirile de patrimoniu din Piața Operei și până la Catedrală, din
Piața Maria, din Piața Kütl și până în Iosefin, dar și de la Podul Decebal spre
Piața Traian sunt jalnice. Și aici cu câteva excepții, două-trei restaurate,
alte două-trei în lucru. Despre poarta feroviară a Timișoarei , adică despre
Gara Domnița Elena (de ce nu s-ar reveni la vechea denumire?) mi-e jenă să
vorbesc.
Instituțiile de cultură și artă nu se pot lăuda nici ele, poate cu excepția Filarmonicii, cu o viguroasă ieșire din somnolență. S-ar cere lansarea unor programe de rezonanță europeană care să aducă la Timișoara instituții de renume din Europa și nu doar. Se știe, de pildă, că înainte de 1918, Timișoara,a fost, alături de Budapesta și Viena, un oraș al operetei. Să mai adăugăm aici că Sabin Drăgoi a fost singurul compozitor bănățean de operetă, a cărei premieră a avut loc la Timișoara cu mare succes. Și atunci de ce nu s-ar organiza aici un Festival internațional al Operetei? Alături de tradiționalul Festival Timișoara muzicală, cam stins de o vreme,și de Festivalul inimilor (și acesta ar mai trebui revigorat) ar aduce în orașul nostru o înviorare substanțială.Bega este o binecuvântare pentru Timișoara. Nu s-ar putea organiza un festival internațional de poezie, adevărată poezie,nu un simulacru, cum se face acum, cu participarea unor mari personalități, între cele două poduri: Tinereții și Traian? Dar un concurs internațional de canoe ? Și altele...
Instituțiile de cultură și artă nu se pot lăuda nici ele, poate cu excepția Filarmonicii, cu o viguroasă ieșire din somnolență. S-ar cere lansarea unor programe de rezonanță europeană care să aducă la Timișoara instituții de renume din Europa și nu doar. Se știe, de pildă, că înainte de 1918, Timișoara,a fost, alături de Budapesta și Viena, un oraș al operetei. Să mai adăugăm aici că Sabin Drăgoi a fost singurul compozitor bănățean de operetă, a cărei premieră a avut loc la Timișoara cu mare succes. Și atunci de ce nu s-ar organiza aici un Festival internațional al Operetei? Alături de tradiționalul Festival Timișoara muzicală, cam stins de o vreme,și de Festivalul inimilor (și acesta ar mai trebui revigorat) ar aduce în orașul nostru o înviorare substanțială.Bega este o binecuvântare pentru Timișoara. Nu s-ar putea organiza un festival internațional de poezie, adevărată poezie,nu un simulacru, cum se face acum, cu participarea unor mari personalități, între cele două poduri: Tinereții și Traian? Dar un concurs internațional de canoe ? Și altele...
*
26
februarie 2018
Mă așteptam să citesc sau să
aud un protest al Ambasadei SUA la București, în urma declarației de aseară a
primarului Cherecheș al Băii Mari, mi se pare, care a mărturisit la Antena
Trei, cum un secretar al ambasadei cu pricina i-a făcut o vizită și i-a propus
să numească un maghiar viceprimar, dar și alte lucruri asupra cărora Cherecheș
a păstrat o notă de discreție. Mai mult decât atât, același vorbitor a declarat
că a fost chemat la Budapesta (?!) unde tot un reprezentant al diplomației americane i-ar fi cerut anumite
lucruri legate de comunitatea de romi etc. Leg această mărturisire a d-lui
Cherecheș de amestecul unui fost ambasador al SUA de la București în problemele
Statului român, și mă întreb dacă s-au schimbat normele diplomației și cel
trimis ca să reprezinte interesele unui anumit stat are dreptul să se amestece
în viața și guvernarea statului gazdă, în ideea că România este un stat liber
și independent. Desigur, cei mai în vârstă ar putea să invoce timpul în care ambasadorul
Teajolnîi sau Groznâi, cum l-o fi chemat, al Uniunii Sovietice, dădea lecții
guvernului comunist de la București. Adevărat. Doar că în naivitatea mea am
crezut și mai cred în prevederile Constituției României. Mai sunt sau nu mai
sunt ele valabile pentru România și români și pentru toți cei care ne calcă
pragul? Sunt capabile autoritățile române să vegheze la respectarea acestor
articole din Constituție, indiferent de cine e vorba, de la „opincă” și până la
„vlădici” oricare ar fi ei și de oriunde ar fi trimiși?
*
6 februarie 2018
Nu știu dacă cei care susțin
că suntem cea mai veche civilizație din Europa au dreptate. Tăblițele de la
Tărtăria, Gânditorul de la Hamangia și altele par să susțină o asemenea
idee.Ion și Măria din „Peștera cu oase” de la Anina dovedesc cea mai veche prezență
umană din Europa A renăscut cu mai mare avânt curentul dacofililor sau
dacologilor. Pe Internet circulă o listă impresionantă cu mari personalități
mondiale, începând cu grecii antici care aduc elogii civilizației traco-daco -getă. Se firmă că latina populară a fost în
fapt limba dacă , din care se trag toate limbile neamurilor numite acum latine
.Mie mi-a plăcut să cred, bazat pe cele învățate de la dascălii noștri:
Tohăneanu, Stan, Iovănescu etc dar și din deducții proprii, că strămoșii noștri
au fost glorioșii romani. Am pășit prima dată în Citta eterna, Roma, copleșit
de măreția ei imperială.M-am oprit, firește, în fața Columnei lui Traian. I-am
spus prietenului meu, poetul sicilian Rolando Certa, ecco il mio genitore- iată
strămoșul, părintele meu, ceea ce l-a amuzat pe Certa., care era mare admirator
al culturii și civilizații grecești, spunând că ei, sicilienii se revendică din
această civilizație, peste care s-au așezat. cea franceză, arabă etc.E adevărat
că la Arcul lui Constantin străjuiesc două statui impresionante- doi daci. În
fapt, în mai multe zone ale Romei i-am întâlnit, la Santa Maria Dellavale, în
Muzeul Vaticanului, ca să nu mai zic de Columnă. Care este , în fapt, spun
specialiștii, un omagiu adus celor învinși. Ceea ce se întâmplă foarte rar ca
învingătorii sau învingătorul, în cazul nostru împăratul Traian, să poruncească
ridicare unei columne în amintirea biruinței din Dacia.
*
5 februarie 2018
Astăzi, dacă scriu, în cărți
sau doar pe acest facebook, despre patrie, patriotism, despre prețuirea
valorilor tradiționale românești, cu admirație față de personalitățile ce au
zidit, unii cu jertfa propriei vieți, alții cu ani de închisoare,sau pur și
simplu prin osârdia minții și talentului lor, sunt considerat vetust, depășit,
patriotard, șovin. Dacă însă aș schimba macazul și mi-ar trece prin cap să scriu
un roman pornografic, spunând pe șleau organelor sexuale ale bărbatului, mai cu seamă, dar și ale femeii, dacă aș
promova scatofagismul, zoofilismul și alte -isme de acest fel, dacă aș bâjbâi
pe parcursul a sute de pagini descriind monștrii interiori sau coborâți din te
miri ce lumea abracadabrantă, nu mă îndoiesc de elogiile ce ar curge asupra mea
din partea obrazelor subțiri și a gusturilor sofisticate. Dacă sunt psd-ist sau
doar simpatizez cu psd-ul, sunt un monstru, un neocomunist, un nostalgic, un
fost colaboraționist, un înapoiat mintal. Dacă nu votez și nu simpatizez cu
acest partid, ci cu un altul, să zicem pnl (dar nu al lui Tăriceanu) se schimbă
calimera. Toate se judecă în lumea noastră românească în alb negru, în rău și
bun, în dușman și prieten, în al nostru sau al lor. Ne-am întors în anii 1950,
doar că acum ținta nu este burghezo-moșierimea. Mă întreb: cui prodest? Cui
folosește? României și românilor în nici un caz, după cum se vede și se simte.
*
29
ianuarie 2018
Cred că a venit sfârșitul
lumii. Până acum, timp de 27 de ani am avut miniștri ai culturii care nu știau
limba română, fiind de altă naționalitate, am avut ginecolog la agricultură,
miniștri ai armatei tot felul de căprari ajunși generali peste noapte, agronom
la economie sau industrie, dar un ministru agramat la Educație n-am mai avut.
Și nici asta nu ar fi chiar de râsul curcilor, de bătaia de joc a Europei și
poate și a altor continente, dar ca rectorii universităților din țară, deci crema- cremelor, prin Consiliul
național al rectorilor, să adreseze o scrisoare de susținere a ministrului
agramat, acesta este de domeniul fantasticului, al fabulosului, al ridicolului
și mi-e frică că am epuizat toate epitetele care arată un singur și tragic
fapt-degradarea societății românești datorată politicienilor români. Mare om e
teleormăneanul! Jos pălăria!
*
28 ianuarie 2018
Am să vă fac o mărturisire
care sunt aproape sigur îmi va atrage reproșuri grave și acuze de aceeași
mărime. Îmi asum însă acest risc și scriu că, după credința mea, în acești 27
de ani populația din România a cunoscut o cădere adâncă nu doar din punct de
vedere economic, dar și sau mai ales spiritual și cultural. Nu este un secret
pentru nimeni că școala românească, cândva respectată în Europa, și nu numai,
este la ananghie, Cu o zestre materială de secol XIX, cu niște clădiri în care să nu adăpostești nici vitele, cu
aceleași toalete de toată spurcăciunea, cu dascăli prost plătiți și prost
pregătiți, școala aruncă în lume semianalfabeți, tineri fără nici un ideal,
îngroșând o societate vulgară, clocotind de ură, ură pentru tot ce e român,
inclusiv pentru țara în care s-a născut.Condusă de ipochimeni și ei
semianalfabeți, sau cu studii cumpărate, murdari la chip dar și mai murdari în
suflet, România jefuită de tâlhari autohtoni dar și străini a ajuns un fel de
corabie fără cârmaci, bătută de toate vânturile și furtunile, zdrențuită de
nesocotința celor din frunte, de lipsa de demnitate și curaj. Da, la acest ceas
sunt destui care justifică lipsa noastră de demnitate națională, prin pomenile
pe care ni le face UE, pomeni ce au umplut și umplu încă buzunarele acestor
hoți, ce s-au constituit într-o camarilă adunată la poalele unui rege nebun.
În lungul istoriei ei, România a avut ca temelie satul, țăranul, talpa țării, cum i se spune. Din rândul acestor țărani s-au ridicat în majoritate absolută geniile românilor, marile personalități din toate domeniile. Cu foarte mici excepții, acum satele sunt fie muribunde prin depopulare, fie pustiite prin sărăcie.
Mă uit la multele posturi de televiziune care nu contenesc să bolborosească cu aceeași înțelepți gregari și ei, despre ceea ce se petrece în lumea politicienilor. Zi de zi, ceas de cea, aceeași bolboroseală, aceleași stupidități. Despre situația țării, a vieții românilor, despre nevoile și suferințele lor nici o vorbăl, de parcă România ar fi ruptă în două, de o parte guvernul, parlamentul, președintele și dincolo în negură, s-ar putea să fie românii, satele și orașele României. Ce sau cine ne va salva, sau va salva România? O va scoate din negura în care s-a prăbușit? Nu cred că ar trebui să așteptăm un salvator din afară, căci sigur nu va veni.
În lungul istoriei ei, România a avut ca temelie satul, țăranul, talpa țării, cum i se spune. Din rândul acestor țărani s-au ridicat în majoritate absolută geniile românilor, marile personalități din toate domeniile. Cu foarte mici excepții, acum satele sunt fie muribunde prin depopulare, fie pustiite prin sărăcie.
Mă uit la multele posturi de televiziune care nu contenesc să bolborosească cu aceeași înțelepți gregari și ei, despre ceea ce se petrece în lumea politicienilor. Zi de zi, ceas de cea, aceeași bolboroseală, aceleași stupidități. Despre situația țării, a vieții românilor, despre nevoile și suferințele lor nici o vorbăl, de parcă România ar fi ruptă în două, de o parte guvernul, parlamentul, președintele și dincolo în negură, s-ar putea să fie românii, satele și orașele României. Ce sau cine ne va salva, sau va salva România? O va scoate din negura în care s-a prăbușit? Nu cred că ar trebui să așteptăm un salvator din afară, căci sigur nu va veni.
*
24
ianuarie 2018
Et in Arcadia ego. Dar eu nu
am fost în Arcadia, adică la Teleorman. Singurul lucru plăcut care-mi amintește
de acest ținut din partea Munteniei a fost un grup de cântăreți de muzică
haiducească condus de regretatul rapsod Liviu Vasilică, parcă așa îl chema.
Constat însă că actualul haiduc care conduce cu mână forte PSD și totodată
România, depășește cu mult imaginea acelor haiduci de scenă. Și, dintr-odată mă
cuprinde teama. De la Stambulul bruxellez mustrările vin tot mai aspre,
amenințând, nu capul lui Dragnea, ci nefericita țară, Afară boborul strigă :
„Vrem capul lui Moțoc”, adică al PSD condus de haiducul din Teleorman.Unde vom
ajunge? Ce se va întâmpla cu această țară peste care plutește blestemul crimei
săvârșite în zilele sfinte ale Crăciunului.
*
23
ianuarie 2018
Un excepțional eseu publică
Laura Gheorghiu în ziarul Banatul azi cu titlul „„Charlie Hebdo și valul de
emigranți”. Reamintind ceea ce s-a întâmplat în urmă cu trei ani cu săptămânalul
satiric francez care, prin obiceiurile sale de a persifla,de a lua în răspăr
totul, fără teamă și rușine, a declanșat valul de atentate asupra redacției
sale dar și în alte locuri din Paris, Laura pune o legitimă și atât de necesară
întrebare: „ unde ar trebui desenată o linie roșie care să delimiteze compasiunea pentru refugiații de război și,
respectiv, unde ar fi cazul să lucreze vigilența și stăruința în a apăra
echilibrul valorilor, cultura europeană în fața iminentei ei disoluții? Mai
suntem capabili să ne protejăm identitatea sau am căzut deja atât de jos, încât
acesta nu mai contează și o putem scoate la mezat?”. „Faptul că Franța este un
stat laic, scrie autoarea, nu incumbă nicidecum libertatea de a spune orice,
oriunde, oricui. Și acesta pentru simplul fapt că libertatea nu este absolută.
Libertatea , spre a fi reală, are limite pe care și le recunoaște și
protejează”. Iar, în ceea ce privește libertatea de expresie, acesta în
viziunea aceleași autoarea; „ nu se poate confunda cu dreptul de a știrbi
personalitatea umană în exercițiul atribuțiilor sale, nu echivalează cu
încălcarea definițiilor și a bunului simț”. Această idee fundamentală a
libertății mi se pare că se cere afirmată mereu și repetată până ce societatea
românească , în bezmeticia ei actuală, o va înțelege în sensul ei real și o va
respecta. Iar dacă nu, atunci să intre în drepturi legea, fără părtinire și
fără milă.
*
20
ianuarie 2018
Nu este un secret pentru
nimeni că înțelepți ai neamului, lamura intelectuală, indiferent că e alcătuită
din filosofi sau artiști dramatici, regizori, publiciști, scriitori etc duc un
război pe față împotriva tradiției, obiceiurilor, Bisericii ortodoxe și în
ultimă sau chiar în primă instanță a Limbii române, cu toate superbele ei
înțelesuri, datorate farmecului creator al țăranului român, eforturilor de
secole ale intelectualității, nedespărțită de țară și de țărani, sfios atentă la ceea ce satul românesc a născut în lunga lui
zbatere pentru a supraviețui potrivniciilor venite din partea unor neamuri de
la sud, de la nord sau de la est, dar și a unora din proprii săi fii. Cum mereu
l-am citat pe marele gânditor și om politic Mihail Kogălniceanu, am să reproduc
acum câteva pasaje (apud Bogdan Crețu-Actualitatea ideologică a literaturii
lui Kogălniceanu din revista Contemporanul, nr. 12/ 1917) : „...O nație însă nu
poate decât printr-o amenințare de mare și cumplită pedeapsă a-și renega
trecutul, scrie Kogăliceanu în romanul său Tainele inimei, căci adevărata
civilizație este aceea care o tragem din sânul nostru, reformând și
îmbunătățind instituțiile trecutului cu ideile și propășirile timpului de față
(...) Ce aduceți din țări străine voi europenii cei noi? Straie de la Paris,
lornete în nas, datorii în pungă și în adevărate cunoștințe și în folositoare
aflări, tufă (,,, ) Propășirea e mai puternică decât prejudecățile popoarelor;
și nu este zid destul de puternic și de tare ca să o poată opri în drumul
său.Românii, prin poziția geografică, politică, morală și etnografică sunt
datori mai mult decât orișicare altă nație de a nu rămânea străini la tot ce
face gloria și puterea secolului. Mici și slabi, ei nu se pot face mari și tari
decât prin civilizație, adică prin îmbunătățirea intelectuală și materială a
țării(...) Civilizația nu izgonește nicidecum ideile și năravurile( în sens de
obiceiuri, n. m.) naționale, ci numai le îmbunătățește spre binele nației în
particular și al omenirii în general. Noi, însă, în pretenția de a ne civiliza,
am lăpădat tot ce era bun pământesc și n-am păstrat decât abuzurile vechi,
înmulțindu-le cu abuzurile noi, ale unei rău înțelese și mincinoase
civilizații” Ce ziceți, ce actual e Kogălniceanu?!
*
19
ianuarie 2018
Constat că sunt un bătrân
învechit și scos în afara societății contemporane. Pe vremea când eram școler
se învăța Limba rusă. Greu mi-a fost să mă apropii de ea. Noroc, de filmele
mari rusești, singurele pe care caravana cinematografică ni le aducea la Dalboșeț,
apoi de cântecele populare din aceste filme, și mai târziu de cărțile lui
Tolstoi, Cehov, Turgheniev, Lermontov, mai târziu ale lui Șolohov etc. La liceu
am fost pus în situația să învăț germana și franceza, Chinuitoare germana, mai aproape de gustul meu franceza. La
facultate a trebuit să continui cu germana, secundar ca specializare și m-am
mai apropiat puțin de franceză. Apoi din instnict și poate prin sângele
vreunui strămoș, am ghicit frumusețile italianei, Și am crezut despre mine că
eram un intelectual stimabil. Dar, după 1990 a năvălit în spațiul românesc, ca
și în întreaga Europă, engleza, a cucerit totul și a pus la colț celelalte
limbi. Și am ajuns să mă uit ca prostul la o seamă de vorbitori de la
televizor, la ceea ce scriu unii autori prin publicații. Să vă dau un exemplu.
În revista Dilema o doamnă Dendrino, un nume ce ne evocă un compozitor
talentat, vorbește despre coaching și încredere și stimă de sine. Doamna zice
că misiunea ei și a altora (?) este să faciliteze „schimbarea pentru a face
diferență în jurul nostru (mi se pare că sună într-un fel bizar în limba
română; în engleză ar fi : Enabling change to make a difference) ”etc. Și la un
moment dat reporterul o întreabă: în ce măsură coachingul e la modă în România?
Vă întreb și eu oameni buni ce modă e asta cu coaching și alte asemenea
barbarisme pe care limba română nu le poate traduce? Să nu-mi ziceți să mă duc
să mă culc, vă rog.
*
14 ianuarie 2018
Astăzi l-am auzit pe Traian
Băsescu, la unul din posturile de televiziune, vorbind cu pasiune și entuziasm
despre ideea nu știu cărui personaj important din vârful UE de a se forma
Statele Unite ale Europei, aceasta presupunând transformarea țărilor în
provincii ale acestor State Unite, cu guverne și parlamente regionale.
Mărturisesc, fără ezitare, că dacă mi-ar fi posibil, l-aș trimite pe acest individ
în fața plutonului de execuție. Un trădător de țară nu cred că merită altă
pedeapsă.
*
13 ianuarie 2018
...Atunci, în realitate nu
ești destul de demn să fii așezat în fruntea altora, să fii ales șef al unui
popor care are nevoie de un conducător capabil de sacrificii, de un om care
să-l iubească îndeajuns pentru a se învinge pe el însuși din dragoste pentru
popor. Dacă nu recunoști nici o datorie, nici o credință, nici o obligație,
într-adevăr ești nedemn să porți făclia”. ( Fragment din scrisoarea marei regine
Maria către nevrednicul ei fiu Carol, devenit prin lovitură de stat regele Carol al II-lea, în timpul domniei căruia Statul
Român a pierdut bune părți din teritoriul să național, iar corupția a înflorit
ca niciodată până după 1989. Marea regină s-a dus în veșnicie umilită de acest
fiu al Încornoratului. Când sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei a fost
primit de garda de onoare pe Otopeni, onorul i-a fost dat cu baionetele spre
pământ, omagiu suprem al Armatei Române, însemnând inima noastră merge cu tine
în mormânt. Ce cinstire înălțătoare pentru „Mama răniților” din primul război
mondial și vocea cea mai autoritară și mai ascultată la Congresul de pace de la
Paris!
*
10 ianuarie 2018
Ar trebui să fiu stupefiat,
dar nu sunt. De o vreme bună scriu că peste viața culturală a Timișoarei s-a
așternut o pâclă groasă, a diletantismului și habarnismului, mascate sub fumuri
„europeniste”, în realitate de un regionalism stupid. De o vreme, Teatrul
german, unul din teatrele care au funcționat cu bune rezultate după 1989,
(scriu după 1989, dar el are lungă și bogată istorie, nu așa cum spun unii și
alții, că înainte de această dată a fost doar o amărâtă casă de cultură germană!!!) a fost lăsat de magnifica Primărie
a Timișoarei, condusă de cel mai inteligent om al urbei (așa cum s-a
autodeclarat în auzul tuturor celor care au ascultat răspunsul său la telefonul
ziaristei de la Radio București) fără director, o lungă perioadă de timp.Tonul
d-lui primar, care își justifica inteligența (acoperindu-și în fond
deficiențele manageriale) sub calitatea de prof. dr. ing. a fost de un
bădărănism greu de acceptat la un om cu școală așa de înaltă. Să nu vă mai fie
de mirare că Timișoara arată atât de ponosită, în pofida excepționalei sale
zestre urbanistice creată la sfârșitul secolului XIX, că o seamă de lucruri ca,
de pildă, transportul în comun, sunt sub orice critică. Cu slujbași atât de
imperiali, Primăria Timișoarei rămâne o citadelă impenetrabilă la vocea
„boborului”.
*
6 ianuarie 2018
Cred că am mai scris despre
această binecuvântată vecinătate. Casa în care trăiesc de șase decenii este
situată între două sfinte biserici: Biserica având hramul Adormirii Maicii
Domnului, cea mai veche biserică ortodoxă din Timișoara (1784) și Biserica catolică
din Piața Bălcescu. Dacă ies pe balcon privirea mi se bucură admirând zveltețea
semeață, maiestuoasă, a celei din urmă, iar urechile de zvonul dulce al
clopotelor celei dintâi.Mă rog lui Dumnezeu ca aceste două semne ale trăirii mele creștine să-mi străjuiască viața
până la ultima suflare.
Cum mâine creștinii ortodocși prăznuiesc pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat întru Duh Sfânt pe Mântuitorul Iisus Hristos, gândurile mele frățești se îndreaptă spre toți Ioanii și Ionii, Ioanele și toți cei ce poartă acest nume, dorindu-le să pășească pragul Bisericii și să se împărtășească de har și de bucuria cuvântului lui Dumnezeu și întorși acasă, după sfânta slujbă, să prăznuiască, împreună cu cei dragi ,marea sărbătoare. Doamne Dumnezeul nostru binecuvântează-ne pe noi cei care trăim sub matca dumnezeiască a României, în hotarele ei firești naturale, neîngrădite de hotărârea și poruncilor celor mari și tari ai lumii !
Cum mâine creștinii ortodocși prăznuiesc pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat întru Duh Sfânt pe Mântuitorul Iisus Hristos, gândurile mele frățești se îndreaptă spre toți Ioanii și Ionii, Ioanele și toți cei ce poartă acest nume, dorindu-le să pășească pragul Bisericii și să se împărtășească de har și de bucuria cuvântului lui Dumnezeu și întorși acasă, după sfânta slujbă, să prăznuiască, împreună cu cei dragi ,marea sărbătoare. Doamne Dumnezeul nostru binecuvântează-ne pe noi cei care trăim sub matca dumnezeiască a României, în hotarele ei firești naturale, neîngrădite de hotărârea și poruncilor celor mari și tari ai lumii !
