Despre „bănăţenism“

 Ion Marin Almăjan

Am citit cu plăcere şi cu interes comentariul d-lui Grama ( din ” Monitor Cultural ” ). Sunt eu însumi un bănăţean, nu fălos dar mândru de originea mea bănăţeană.Nefericita formulare lansată de versificatorul în grai George Gârda Tot sat tăt Banatu-i fruncea, ne-a adus multe belele.Loviţi în orgoliul propriu, ardelenii au răspuns : O fi Banatul fruncea, dar Ardealul-i mintea.La rândul lor regheţenii nu au scăpat şi nici acum nu scapă prilejul să ne ironizeze pe această temă. Cred că este o exagerare să afirmăm că noi bănăţenii am fost mai patrioţi, mai deosebiţi,mai luptători decât alţi români.Istoria ne-ar putea oferi exemple multe şi mari de patriotism şi de sacrificiu ale românilor din celelate provincii.Este adevărat că trecutul istoric al Banatului se deosebeşte de cel al celorlalte provincii româneşti.Cei mai cunoscuţi istorici, banatologi, Costin Feneşan şi Nicolae Bocşan, acesta din urmă în cartea “Contribuţii la istoria iluminismului românesc” au adus argumente temeinice privitor la această temă.Domnul Grama scrie că foarte puţin timp Banatul a fost sub ocupaţie turcească.Depinde cum priveşti acest timp. Din perspectiva istoriei poate că afirmaţia este reală, dar cei 164 de ani de paşalâc n-au fost pentru Banat, în special pentru Banatul Timşoarei, o binefacere.Turcii au pustiit Banatul,războaiele purtate cu imperialii au dus populaţia autohtonă la ruină.Este adevărat că de pe urma lor n-au rămas multe lucruri, totuşi la Lipova şi Cenad sunt încă în picioare clădiri din acel timp, iar vocabularul limbii române are destule cuvinte ce ne amintesc de ocupaţia otomană.Chiar şi toponimia are asemenea “amintiri”.După 1718, Banatul a fost încorporat Austriei. Este perioada istorică numită de specialişti ca Banatul imperial. Din nefericire,Banatul n-a cunoscut preţ de aproape unsecol pace.A fost devastat de războaiele austro-turce, în special Banatul de Severin.Tocmai aceste pericole venite din partea imperiului otoman i-a obligat pe imperiali să înfiinţeze la început miliţii, apoi regimente de graniţă alcătuite din ţăranii ce-şi duceau traiul în respectiva zonă. La regimentul nr. 13 cu sediul în Caransebeş, compania nr.1 a fost, la un moment dat, în comuna mea natală, Dalboşeţ. Bunicul meu Călin îşi amintea cu veneraie de împăratul de la Viena şi ca el majoritatea almăjenilor.Fireşte , nu acelaşi lucru se poate spune despre ardeleni, care după ce l-a trădat lpe Horia dar mai ales pe Iancu, l-au urât de moarte pe mincinosul de împărat.Să mai adaug că deşi grănicerii au avut anumite avantaje, cel mai mare dintre acesta a fost absenţa domnilor de pământ, a latifundiarilor,ei n-au fost stăpâni pe pământul pe care îl lucrau. Dacă-mi amintesc bine, abia la 1850, după lecţia pe care Casa de Austria şi magnaţii unguri au primit-o de la mişcarea revoluţionară de la 1848, a fost desfiinţată iobăgia şi deţinătorii de pământ au putut intra în posesie.În secolul al XVIII-lea împărăteasa Maria Theresia şi mai apoi fiul ei Iosif al II-lea au făcut colonizări într-un Banat depopulat de războaie şi de ciumă.Au fost aduşi muncitori din Austria, Germania, Cehia, buni lucrători ai lemnului,în subteran la extracţia de cărbune,în prelucrarea fierului etc dar şi baueri, adică pauri cum se zice acum în Banat.În unele cazuri autorităţile au mutat satele româneşti de pe pământurile mănoase şi pe vatra lor au fost stabiliţi coloniştii. În altele, mai ales în păduri, în condiţii foarte dure coloniştii nu au rezistat şi au părăsit locurile în care fuseseră plantaţi.N-am să continui cu nararea istorică.Doresc să spun că, după părerea mea, buna înţelegere dintre români şi sârbi, germani,unguri, evrei etc n-a fost totdeauna, aşa cum se afirmă, exemplu pentru restul lumii.Muticulturalitate a fost, n-am ce zice, dar comunităţile etnice au trăit izolat , fiecare cu ale lui, ani buni.Au trăit izolat, când nu au făcut , precum biserica sârbă, care ne-a sârbizat numele, ne-a obligat să ascultăm slujba în slavonă şi să citim Scriptura în chirilică.Chiar şi învăţământul a fost la un moment dat cu alfabet chirilic.În oraşele mari şi mai mici în centrul lor au avut acces doar sârbii,germanii şi ungurii,românii şi pe vremea Mariei Theresia evreii, nu au avut.Locul nostru a fost la periferie, în “palancă”.Ca urmare a acestor considerente au izbucnit două sau chiar trei mari răscoale ale românilor. Bineînţeles reprimate sângeros.Lugojeanul A.C. Popovici implicat profund îm Mişcarea Memorandistă a scris cartea “Statele Unite ale Austriei Mari” dar teoria federaliării imperiului nu avea nici o şansă.Habsburgii au fost surzi la doleanţele naţionale ale românilor de-a lungul istoriei acestor provincii pe care le-au avut în stăpânire.Ei n-au putut crede nici în ultimul ceas că a venit vremea socotelilor. Da, Banatul a fost o provincie binecuvântată de Dumnezeu, datorită solului mănos din care stăpânirea austriacă a dorit să scoată profitul maxim. datorită solului şi subsolului, pădurilor. Binecuvântat a fost Banatul şi pentru cântările sale, de la inegalabila doină la muzica corală mijloc de afirmare a sentimentului naţional în vremuri grele şi exprimare a bucuriei de a trăi în timpuri mai bune. Dealtfel Lucian Blaga avea dreptate vorbind de zestrea etnografică bănăţeană ca despre barocul etnografiei româneşti.Binecuvântate au fost spiritul de ordine şi dragostea de muncă ale bănăţeanului.O anume avuţie, uneori nici măcar cine ştie cât de mare, i-a dat sentimentul acela al orgoliului. Nu al trufiei, care este unul din cele mai mari păcate ale omului. Sunt, deci, mândru că sunt român şi bănăţean. Chiar dacă acum mândria mea pare nejustificată şi desuetă. 

ION MARIN ALMĂJAN