joi, 12 ianuarie 2012

„O mare conştiinţă întru veşnicia cuvântului scris şi biruinţa faptei – Câteva gânduri despre regretatul cărturar şi scriitor Artur Silvestri“


 Ion Marin Almăjan

Când l-am cunoscut eu, acum trei decenii şi mai bine, bărbatul tânăr, cu fruntea înaltă, aristotelică, ochii negri, privirea scurtătoare aruncată provocator peste ochelari, era în redacţia revistei „Luceafărul“, revistă literară cu un program care nu fusese infestat nici de academism şi nici de aerul parşiv al elitismului. „Luceafărul“ nu se ruşina şi nici nu avea indispoziţii atunci când erau scrise cuvinte mari, precum: patrie, patriotism, iubirea faţă de străbuni, fie ei geto-daci, fie romani, preţuirea valorilor româneşti etc. La acel program al Luceafărului, în paginile căruia scriitorii, mai ales cei tineri, încercau să-şi spună cuvântul mai voalat, mai cifrat, despre lumea în care trăiau, am aderat amândoi, eu de pe poziţia prozatorului, dânsul de pe cea a criticului literar. Ne-am întâlnit, în acel timp la câteva manifestări literare, la Chişineu Criş, la Timişoara, unde Artur Silvestri, căci despre el este vorba, m-a surprins luându-mi deschis apărarea, punând la punct răspicat pe cel care mă atacase. Apoi, un timp, legăturile noastre s-au întrerupt, ca să-l regăsesc după 1990, desigur cu chipul însemnat de trecerea anilor şi cu o carieră de excepţie, însumând doctorate la mari universităţi, studii, cărţi de istorie a civilizaţiilor, apărute în limbile engleză, germană, rusă, spaniolă. Activitatea laborioasă a cărturarului, scriitorului şi enciclopedistului Artur Silvestri cuprinde o uluitor de largă paletă de domenii abordate. De la critica şi istoria literară, culturală, la cea de editor, creator şi conducător al unor reviste on line, precum: „Luceafărul românesc“, „Neamul românesc“, „Ecoul“, „Epoca“, „Floarea darurilor“, „Monitor cultural“, „Tânărul scriitor“, „O carte pe zi“, „Analize şi fapte“ etc, unele dintre ele amintind de publicaţii mari, glorioase, create şi conduse de personalităţi de prim rang ale culturii române. Toate aceste publicaţii sunt puse sub egida Asociaţiei Românilor pentru Patrimoniu, ea însăşi creatie a lui Artur Silvestri. Înşirate astfel, toate acestea par seci, de o importanţă oarecare. Privite în miezul lor, ele sunt acte extraordinare, de mare importanţă pentru existenţa, continuitatea şi vizibilitatea culturii române, în Europa şi în lume. Scriitori de limbă română din toată lumea:din Australia, Canada, America de nord, Europa, Asia, Africa simt nevoia să se adune în albia acestor reviste, să-şi exprime liber, după propria voinţă, opiniile, să-şi publice creaţiile trăind în matca limbii mame bucuria fraternităţii, apartenenţei la bătrânul lor neam. Şi, nu în ultimul rând, sărind în apărarea patrimoniului cultural şi spiritual românesc, împotriva tuturor denigratorilor, demolatorilor, strâmbătorilor de gust şi de morală.
Patronând aceste publicaţii, înviorându-le cu spiritul lui cartezian, angajându-şi condeiul în polemici şi în bătăliile pentru vestejirea ticăloşiilor celor fără de neam şi fără de ţară, Artur Silvestri rămâne, până la urmă, omul tainic, cu rădăcinile într-o lume arhaică, lumea Bizanţului, a primilor scriitori creştini, a străpărinţilor. Căci, Artur Silvestri este un documentat şi pasionat apărător al străvechimii noastre: „Întâiul şi cel mai profund sentiment, scrie el în Revolta fondului neconsumat, (prefaţă la volumul „Cazul Zaharia Stancu“ , eseu datat Bucureşti 1986), ce trebuie a se configura va fi deci acela al străvechimii, arătând conservări nu doar antropologice, şi o continuitate, din toate punctele de vedere, impunătoare, ci şi puteri de a re-genera periodic o civilizaţie alcătuită demult şi transmisă fără preschimbări esenţiale până la noi. Această formulă de străvechime ce continuă în cadrele geografice tradiţionale şi a cărei iradiaţie este, pentru aceste părţi ale lumii, pare a fi însă, deopotrivă, o formulă de civilizaţie europeană, aflată, ca şi altele ce contribuiră în felul lor la procese de cristalizare diverse şi înrudite într-o contemporaneitate impresionantă cu obârşiile Europei . Această Europă a obârşiilor cuprinde, prin geto-daci şi pe romani, având în compoziţia ei pe eleni, pe celţi, pe germanici şi pe iberi, popoare vechi, adică, a căror aşezare pe teritorii de acum tradiţionale s-a făcut de timpuriu şi nu s-a mai tulburat oricâte modificări vremelnice ar fi fost posibile şi ce amestecuri s-ar fi produs. “
Opera de prozator a lui Artur Silvestri este restrânsă dar nu lipsită de profunzime şi frumuseţe artistică. Apocalypsis cum figuris, de pildă, şapte nuvele fantastice adunate în volumul publicat în 2005 sunt, ca să-l citez pe A:I. Brumaru: „ parabolele fiinţării la ultima frontieră-aceea a disoluţiei şi pierderii lor fatale în fiinţa care, poate fără de vrere, numai le-a născocit. “În realitate, doar în aparenţă, opera de creaţie a lui Artur Silvestri pare atât de restrânsă, căci fiecare din eseurile publicate conţin în ele fiinţa creatorului, singura raţiune de-a fi, „singura realitate necontestabilă este realitatea operei noastre, unde timpul se opreşte“ (Coperte de cărţi posibile, prefaţă la volumul „ Intermundi“)
Dacă timpul se opreşte în realitatea operei noastre, intrând în încremenire, poate în veşnicia cuvântului scris, timpul nostru biologic este condus după alte legi ce ţin de voinţa Bunului Dumnezeu. Prietenul Artur Silvestri a plecat atât de neaşteptat, atât de incredibilă a fost dispariţia sa încât, mărturisesc şi acum că mă aflu într-un hău al tristeţii şi neacceptării nonexistenţei sale fizice. Mi-e imposibil să accept că la capătul celălalt al poştei electronice nu mai este el, prietenul şi partenerul de vis şi idealuri, confesorul şi fratele alintător. Fără îndoială, a rămas să dăinuie opera sa atât de preţioasă, de importantă pentru cultura română, spiritul său viu, profund, necruţător cu cei ce atentează la demnitatea noastră, la valorile naţiunii române, la frumuseţea şi bogăţia României tainice le va fi alături celor care vor continua să se bată pentru supravieţuirea românilor în bătălia cu duhurile blestemate care lucrează în favoarea pierderii identităţii noastre, a globalizării.

 ION MARIN ALMĂJAN
Timişoara 26 nov. -21 dec. 2008


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu