Gânduri despre lumea de azi (2)

21 Decembrie 2014

Mă întreabă cineva ce aștept de la dl. președinte Iohannis. Răspunsul e simplu:.să-și țină promisiunile făcute în discursul de la instalare. Să fie un echte Deutsche, adică ein Mann ein Wort iar România să-și recapete demnitatea în fața lumii.

***

19 decembrie 2014

Îi doresc scumpei mele,soții, Mihaela,cu prilejul împlinirii unei vârste rotunde, multă sănătate, mari bucurii, ani mulți și tăria de a-mi fi , așa cum am rugat-o în tinerețe, cârja mea la bătrânețe. La mulți ani draga mea.

țe

 ***

5 decembrie 2014

Cineva mă înteabă dacă a venit moșul la mine. N-am zis nimic, m-am uitat în oglindă și i-am răspuns în gând: da, sunt prezent.

 ***

29 noiembrie 2014

Cât a trăit Cristea Sandu Timoc, Dumnezeu să-l ierte, în fiecare an organiza la Timișoara congresul românilor de pretutindeni. Eu nu zic, spre a nu fi dezmințit, că acest congres împlinea toate exigențele. Lui Crsitea Sandu i se puteau reproșa destule lucruri făcute după înțelegeerea ți puterile sale economice. Esențial a fost însă faptul că se crea un bun prilej pentru reprezentanți ai românilor din Serbia, Bulgaria, Republica Moldova, Bucovina de Nord etc. de a se întâlni la Timișoara, a comunica între ei și de a-și spune necazurile și nevoile. Acum nu se mai învrednicește nimeni să organizeze acest congres.Vrajba românească a cuprins zări și spirite iar lehamitea de a fi român se arată cam peste tot. Și când te gândești că poimâine e Ziua națională a românilor de pretutindeni. La mulți ani românitate și Românie, să dea bunul Dumnezeu să ne readunăm, fără ură și fără grețuri, în albia maicii noastre - Limba și Patria română!

***

25 noiembrie 2014

Primind o interesantă invitație din „patria mea cea mică” mă grăbesc să v-o aduc la cunoștință și dv: Asociația culturală „Izvoare almăjene” din Bozovici, Societatea culturală „Țara Almăjului” cu sediul în Timișoara ne invită vineri, 28 noiembrie, 2014, ora 15, în sala festivă a Muzeuilui sătesc din Bozovici la sărbătorirea a 530 de ani de atestare documentară a localităților: Bozovici, Bănia, Eftimie Murgu ( Rudăria) și Moceriș. Simpozionul organizat cu acest prilej este dedicat Zilei Naționale a României.

 ***

 23 noiembrie 2014

http://www.tvrplus.ro/editie-vest-exclusiv-281225

 ***

17 noiembrie 2014

Fără nici o legătură cu d-l Iohannis, mărturisesc slăbiciunea pe care o am pentru un dicton german: Ordung macht frei! ( Ordinea te face liber). Și dacă gândul vă zboară la lozinca sub auspiciile căreia hitleriștii au ucis în lagăre milioane de oameni, vă declar că ruptă din contextul blestemat, și Arbeit, adică Munca, macht frei, te face liber. Sunt două condiții fundamentale ale societății umane. Așa cred.

 

 ***

17 noiembrie 2014

Acum o jumătate de oră a sunat telefonul fix (Romtelecom) și, atunci când am ridicat receptorul, o voce feminină, ușor voalată, mi-a urat. Good bye. Cum ar veni: gata cu voi, adio comuniștilor, adio pesediștilor, acum a sosit și vremea noastră, e timpul să dispăreți pentru totdeauna etc. Nu sunt o persoană ușor de intimidat, nu aparțin nici unui partid, nici unei grupări politice dar nu pot să scap prilejul să vă întreb ce părere aveți despre acest gest ?

 ***

11 noiembrie 2014

Regret că Viorel, fostul meu tânăr coleg de redacție a aruncat această piatră. Ca să vorbim, în limbajul nostru, al bănățenilor, ar fi trebuit să ne întrebăm dacă Viorel, care este, o spun firește în glumă, o venitură, are dreptul să pună pe tapet această problemă?: Viorel este, dacă nu mă înșel, un reghețean , de care unii dintre dv. vreți să vă despărțiți. Ce veți face cu reghețenii, moldovenii, ardelenii care au venit în Banat după 1918, s-au amestecat cu bănățenii, s-au căsătorit cu bănățence, și-au făcut gospodării, sunt ei ( dacă mai trăiesc) sau copiii și nepoții lor bănățeni ? Fiți cuminți oameni buni !

 ***

10 noiembrie 2014

Am o nedumerire. Vă întreb de ce din toată Europa acesta România e singura țară în care poporul, locuitorii ei, sau cum vreți să-i numiți, își pierd, cu anumite prilejuri, măsura, bunul simț, capul și năvălesc unii asupra celorlalți, azvârlind valuri de insulte, etichetări, demascări, într-un cuvânt ură, o ură sălbatiecă? Personal am trăit în această țară 74 de ani, majoritatea din ei sub regim comunist, în condiții care ar fi îndreptățit nașterea unor asemenea sentimente, comportamente, deprinderi. Cu extrem de puține cazuri atunci am urmat ca oile păstorul, firește bine păziți de câinii acestuia. Din 1990 ne-am luat lumea în cap, la propriu și la figurat. Ne-au crescut extremități monstruoase, ne-am adâncit într-o mlaștină puturoasă, ne-am scăldat în nămolul ei bălos și am ieșit urâți, duhnitori, idiotizații, scrâșnind din dinți a neputință și a distrugere. A distrugere a țării, a fiecărui colț din ceea ce a fost cândva acum o sută sau o mie de ani, neprihănire, măreție, poate chiar și din când în când vitejie? Nu mai cântați Deșteaptă-te române, căci deșteptarea realizată în 24 de ani a însemnat deșteptarea instinctelor bestiale datorită cărora am înspăimantat mapamondul…

 

***

1 noiembrie 2014

Întrucât pe portalul lui s-a pus o poză marțială, de zici că-i din neamul Habsburgilor, nu-mi rămâne decât să-l firitisesc pe colegul Constantin Mărăscu în acest spațiu sacru și să-i zic cu mult drag: La mulți ani, sănătate și virtute, alături de eminenta sa soție, redactor radio de excepție...

 ***

22 octombrie 2014

La sfârșitul anului 1916, situația României Mici era cât se poate de nefericită. Guvernul și administrația erau retrase la Iași, 2/3 din teritoriu ocupat de trupele germane, austriece. Cu toate acestea, la 12 decembrie 1916 Tache Ionescu declara: „Am propovăduit războiul și nu asist la suferințele României ca la o surpriză… Nu mi-am închipuit că noi care aveam mai mult de revendicat decât oricine altul, nu vom plăti scump pentru ceea ce reclamăm. Trebuie să spunem țării că nu e nici un preț, dar nici unul, chiar dacă ar fi pribegia totală, chiar dacă ar fi ani mulți de război (...) care să nu fie un preț prea mic pentru ceea ce are să ne dea România Mare. Va fi o minune care nu s-a întâmplat încă cu nici unul din popoarele care au luptat pentru unitatea lor națională, ca s-o fi dobândit dintr-o singură sforțare. Cu adevărat, tragedia prin care au trecut românii, bucuria împlinirii momentului au fost sublime. Mai ales pentru românii din Translivania, de cei de peste munți unde ne includem și noi bănățenii. Din păcate, ce a urmat n-a mai fost o feerie. Putreziciunea Fanarului ce a contaminat în sute de ani Bucureștiul, Valahia, a trecut , odată cu politicienii și negustorii munții și a pătruns în colțurile cele mai ascunse ale vieții provinciilor ce s-au alipit la Țara mumă. Dar, parcă niciodată hoția, jaful, corupția nu au căpătat asemenea proporții ca în acești 24 de ani din urmă. Sunt generale, sunt peste tot, ca un rău național. Cine și ce le va sfărâma, distruge, eradica? Iată , acesta e întrebarea!

 ***

21 octombrie 2014

Sunt tentat să scriu. Iată de unde ne vine răul. Din păcate, astăzi probabil că răul ne vine de peste tot cuprinsul României. Reproduc din revista Magazin istoric nr. pe septembrie 2014, următorul pasaj din articolul „Bucureștiul între corupție și nepăsare” de Ileana Cazan: „La acest sistem făcea referire în ajunul Unirii (de la 1859, n.I.M.A./) și Wolfgang Derblich. Tot el constata cu surprindere că, în ciuda unei foarte proaste rețele stradale, în care piatra de râu alterna cu lemnul, pavelele din București erau cele mai scumpe din Europa, pentru că aici se experimentau mereu soluții noi, rareori duse la bun sfârșit, dar care tocau fonduri publice. Orice șantier rămas fără fonduri era abandonat și se prefera un nou experiment. Rezultatul era drumuri proaste făcute cu bani foarte mulți”. Vi se pare cunoscută situația? Unde sunt autostrăzile din România? Ați auziut că sunt cele mai scumpe din Europa? Și nici vorbă să fi fost terminate, așa cum au promis guvernanții. Acum, noul ministru al Transportului, un ardelean(!) nu un reghețean, d-l Rus, anunța că renunțăm la autostrăzi pentru șosele rapide, pe care le vom transforma cândva și în autostrăzi?! O aberație fără egal. Ce similitudini între practicile ticăloase de dinainte de 1859 și cele de acum!

 ***

20 octombrie 2014

Am văzut, acum câteva minute, un filmuleț dedicat Iașului de la a cărui atestare documentară s-au împlinit 600 de ani și mai bine. Cine nu cunoaște Iașul se va putea bucura de câteva biserici și mânăstiri clădite cu multe sute de ani în urmă, adevărate bijuterii arhitecturale, adăpostind osemintele unor domnitori și personalități de prim rang ale culturii române. Sub magistrala marcă a doi aștri: Eminescu și Creangă, la care se adaugă Alecsandri, Sadoveanu, Dimitrie Cantemir, Codreanu Enescu și alții, gloria Iașului este dincolo de orice dubiu. Copoul, Teiul lui Eminescu, Palatul Culturii, Teatrul Național „Vasile Alecsandri, Opera sunt multe repere strălucite ale Iașului întrucât acolo nu au pătruns ridicolele și pernicioasele experiențe teatrale excesive, cultura nu stă la mâna unora care trăiesc doar respirând aerul fetid al experimentului și gugumăniilor din SUA sau din marginea unor metropole europene. Repet, nu sunt adeptul experimentului de dragul experimentului, dar nici negatorul acestuia în totalitate. El poate coexista alături de marile acte de cultură. A le înlocui pe acestea din urmă, însă, cu tot felul de schizofrenii este un fapt nociv care duce, până în final, la îmbolnăvirea gustului public sau în cel mai bun caz, la îndepărtarea oamenilor maturi de aceste instituții. Summa summarum, deși Iașul a împlinit doar 600 de ani, mi se pare că trăiește, cu mai multă eleganță și consistență în cultură și artă, decât Timișoara, deși municipiul nostru are aproape 900 de ani

***

17 octombrie 2014

S-au împlinit 74 de ani de la masacrul de la Ip săvârșit de trupele miltare sau paramilitare ungare împotriva populației românești. Au continuat crimele atroce împotriva civiliilor din: Trăznea, Moisei, Sărmașu, Luduș, Sândominic, Arghireș, Huedin, Hărcana etc.. N-a fost acesta un holocaust?

 

***

15 octombrie 2014

Nu mă bucur de răul altuia. Dar, când e vorba de cei ce au devalizat România îmbogățindu-se cu nerușinare prin rapt și cârdășie, mă las cuprins de o satisfacție enormă. Fiat justitia, pereat mundus - Să se facă justiție chiar dacă piere lumea, ziceau cei vechi. Ziceau, cu toate că nici pe vremea, lor lumea nu era chiar ușă de biserică.

 ***

14 octombrie 2014

Iubesc piețele orașelor europene și cu atât mai mult pe cele ale Timișoarei. Mă gândesc la Piața Lahovari, Piața Traian, Piața Libertății, Piața Unirii etc și desigur esplanada dintre Catedrală și Operă, acesta din urmă constituind bucuria mea zilnică. Desigur, timișorenii urmăresc, cu multă curiozitate, cu plăcere sau cu neplăcere ceea ce se face acum, în această renumită Piață.a Libertății. Piatră cubică, în cercuri cărămizii și gri (cred că mai e o culoare pe care am uitat-o) încercând să salveze acest spațiu de la monotonie, iar în mijloc Statuia Sf. Nepomuc jerpelită, ca vai de ea, iar într-o lature zidurile oribile ale comandamentului militar. Dacă țin minte bine, în imaginea ce înfățișa piața acum o sută de ani erau și ceva copăcei rânduiți ca la paradă. Acum ea pare tare golașă, cu atât mai mult cu cât, nu știu din care motiv, a fost eliminat havuzul de lângă statuie, cel ce ar fi indulcit oglinda de piatră.

 

***

10 octombrie 2014

Banatul a fost aproximativ 300 de ani incorporat Regalității maghiare, 164 de ani sub dominație turcească și din 1718 până la 1918 sub dominație austriacă și austro-ungară. La 1918 Banatul nu a fost alipit Regatului din care vine d-l autor, ci locuitorii ei au hotărât să se unească cu România. În iulie 1918 pe Câmpul Libertății de la Lugoj 70.ooo de bănățeni au adoptat o hotărâre de unire a Banatului, „patria noastră restrânsă”, cum au strigat ei, cu România, La Alba Iulia, înfruntând oprelliștele ridicate de armata regală sârbă, care ocupase Banatul în ideea creării unei Voivodine cu capitala la Timișoara, bănățenii au votat unirea. Istoria Banatului în cei aproape 700 de ani de istorie străină n-a fost raiul pe pământ, așa cum își imaginează cei ce nu cunosc realitatea. istorică. De aceea, vă rog să nu vă lăsați derutați de o idee nălucă, o himeră ce nu are nici o șansă. Nici o regiune a României și probabil nici din alte țări n-ar supraviețui singure. Nici economic, nici altfel. Și vă rog să vă mai gândiți că, după unire, în Banat au venit valuri de olteni, reghețeni și moldoveni. Adevărații bănățeni sunt rari și sărăciți de vremurile care au năvălit peste ei.

 ***

8 octombrie 2014

Anul trecut, Universitatea din Cluj a acordat titlul de doctor honoris causa marelui scriitor Mario Vargas Llyosa, laureat al Premiului Nobel, iar Universitatea de Vest din Timișoara lui Horia Roman Patapievici. Anul acesta, Universitatea Babeș Bolyai a acordat respectivul titlu scriitorului portughez Antonio Lobo Antunes nominalizat la Nobel iar Universitatea timișoreană l-a acordat d-lui George Maior. Să nu ne mirăm, dacă vom continua să fim atât de „inspirați”, că titlul de Capitală europeană va fi atribuit altora, poate chiar clujenilor.

 ***

6 octombrie 2014

Sunt încă bulversat. Nu-mi vine să cred, nici acum după atâtea ore, că ceea ce am văzut aseară, la un post de televiziune românesc, este adevărat.Reporterul a coborât cu microfonul într-o lcalitate care, după opinia mea, se află în apropierea Bucureștiului. Și a adresat mai multor cetățeni români, între vârsta de 50- 20 de ani, întrebarea: vă rog să-mi spuneți în ce țară trăiți, cum se cheamă țara în care trăiți?
Și surpriza șocantă despre care vă scriam, a fost că nici unul nu a știut în ce țară trăiește, cum se cheamă țara noastră. Halucinant! Un asemenea hal de îndobitocire nu cred să întâlnești nici între triburile din Amazonia. Din acest punct pot face orice speculații. Iar eu nu doresc acest lucru. Pot spune doar că, în fața acestei realități tragice, șezum și plânsem.

***

3 octombrie 2014

Astăzi am avut o stranie senzație mergând din Piața Bălcescu spre Catedrală. La fiecare trecere de pietoni, la fiecare intersecție erau postați câte doi polițiști. Știam că Ceaușescu fusese împușcat în decembrie 89 și de atunci asemenea forțe de poliție nu mai fuseseră scoase în stradă. L-am întrebat pe un domn polițist ce se întâmplă. Prea multe nu știa nici dânsul dar mi-a răspuns că auzise de o decernare a titlului de doctor honoris causa, cuiva. Cui? Lui Patapievici îi fusese acordat. Misterul rămâne.

***

29 septembrie 2014

Vreți să vedeți morile (Rezervație mulinologică sub egida UNESCO) de la Eftimie Murgu ( Rudăria)? Sau să vedeți cum localnicii s-au hotărât să repună câteva mori pe picioare, nemaiașteptând trezirea din adormire a autorităților județene? Vreți să vedeți Casa memorială dr. Sârbu din aceeași localitate, statuia lui Eftimie Murgu? Vreți să vedeți Muzeul de etnografie și istorie de la Șopotul Vechi, vilae rustica romana, șantierul arheologic de la Dragomireana, de la Dalboșeț, muzeul sătesc de la Bănia și mai presus de toate doriți să admirați frumusețile Țării Almăjului, cât vor fi în întreaga lor splendoare? Dacă aveți asemenea intenții înarmați-vă cu o mașină de teren, căci drumul județean pe care localnicii îl numesc Drumul stăjerului este o catastrofă. Și când mă gândesc că anul trecut, când i-am adresat, pe această temă, o scrisoare deschisă domnului președinte al Consiliului județean Sorin Frunzăverde acesta s-a simți ofuscat iar mai apoi a declarat că drumul a fost reparat…Unde sunt reparațiile făcute de meseriașii drumari d-le Frunzăverde? De ce Carașul este din acest punct de vedere codașul Banatului? El care are atâtea frumuseți unice în acest colț de lume?

***

28 septembrie 2014

Aflu de la înv. Gheorghe Rancu, un om de mare ispravă care a adunat, pe parcursul întregii sale vieți de dascăl, cu ajutorul elevilor, al sătenilor, obiecte de mare preț din domeniul arheologiei, etnografiei și folclorului, culturii din Țăra Almăjului alcătuind un muzeu impresionant în localitatea unde trăiește de zeci de ani,Șopotul Vechi, că prin superbii și bătrânii Munți ai Almăjului, o firmă ( ? ) va face forări în vederea decoperirii unor zăcăminte( aur, cărbune și Dumnezeu știe ce alte metale rare!). Dacă e așa și zvonul are temei, aliniindu-se tuturor forajelor care se fac acum aproape peste tot în România, nu m-aș mira ca în câțiva ani frumusețea absolută a peisajului să fie spulberată iar locul ei luat de monstruoase priveliști. Nu pot să mă consolez cu gândul că eu nu voi mai fi și după mine potopul. Nici cu acela că România e de vânzare pentru cine știe ce cartel de mafioți care au pus sau vor pune mâna pe minunata noastră țară.

 ***

25 septembrie 2014

Constat George Lână că nu te interesează realitatea. Ți-am mai scris că este o greșeală grosolană să scrii că la cenaclul din Anina a fost epigramistul Martin, în locul lui Ion I. Mioc, cel care într-adevăr a locuit în Anina și mai venea la cenaclu. Este fals că înaintea noastră a funcționat un alt cenaclu la clubul minier. Poate la liceu, Ghitera a încropit un cenaclu. Din cei enumerați, doar George Doran avea preocupări literare. Noi am înființat cenaclul: Vasile Crețu, Ion Marin Almăjan, Ion Văcaru, prof Lința, Pavel Lungu, prof. Elena Stoian și încă vreo trei-patru pe care i-am uitat. Posed o fotografie de la una din ședințele cenaclului în care se pot recunoaște membrii acestuia. La fiecare ședință participa Albu, directorul Clubului minier.

 http://revistaforte.ro/cenaclul-virgil-birou/

Orăşel montan şi muncitoresc din Căraş, cu tradiţie europeană în exploatarea huilei, Anina este, din punct de vedere cultural, victima propriului său statut.

Majoritatea locuitorilor săi au trăit de pe urma mineritului. O importantă parte s-a ocupat de exploatarea şi prelucrarea lemnului. O alta a slujit o mică industrie, la Fabrica de şuruburi şi Atelierele centrale. Şi doar trei patru sute au activat în sănătate, învăţământ, comerţ, administraţia locală ori în compartimentele neproductive ale întreprinderile existente.

În condiţiile în care banul asigura existenţă şi linişte şi în absenţa tradiţiei culturale, orientarea înspre cultură, arte, literatură şi înspre scris, domenii care, se ştie, nu aduc venituri, a avut un caracter sporadic, de multe ori veleitar sau, în cel mai fericit caz, unul de hobby.

Dar au existat şi momente în care unii dintre cei inoculaţi cu virusul citiului şi scrisului, mai vârstnici şi mai tineri, în special absolvenţi de facultăţi repartizaţi la Anina şi elevi de liceu, au simţit nevoia să comunice între ei şi să îşi împărtăşească producţiile săvârşite.

Şi ele au fost două. Primul este fixat în 1956, când a apărut gruparea profesorului Alexandru Ghitera, de limba românească, din care făceau parte Vasile Creţu, Gheorghe Doran, Iacob Voia  şi Mitru Damian. Iar al doilea în 1958. profesoara Elena Stoian şi epigramistul Ion Martin, cărora li s-au alăturat Ion Marin Almăjan, Trăilă Tiberiu Nicola, Iosif Chirilă, Ion Văcaru, Valeria Pop, Maria Simion şi Pavel Lungu, au bătut palma cu cei din Gruparea Ghitera şi au semnat actul de naştere al Cenaclului Literar „Minerul”, devenit, ulterior, Virgil Birou.

Împreună, ei au reuşit să genereze şi să întreţină un microclimat literar-cultural, inexistent până atunci. Ce s-a dovedit a fi benefic acumulărilor culturale, schimbului de idei, pefecţionării uneltelor scriitoriceşti, absolut necesare pentru o devenire în plan literar. Dar şi pentru emulaţia şi formarea tinerilor şăgârţi ce gravitau în jurul lor.

***

24 septembrie 2014

Dacă cercetătorul Ion Roșu susține( cu argumente subțirele, după părerea mea) că Eminescu își trage rădăcinile din Banat, la orizontul culturii române de prefigurează ideea că și strămoșii Veronicăi Micle au fost bănățeni, mai exact se trag din Perlipețul Almăjului, județul Caraș-Severin. 

Om trăi și om vedea. Până atunci avem desigur, un nemărturisit fior de mândrie .

 ***

24 septembrie 2014

Este perfect adevărat că ciuma, odată intrată într-o societate, dispare greu, după multe măsuri de eradicare. Acum România este infestată începând de la vârf. Parlament, Justiție, Administrație și sfârșind la cel mai neînsemnat sătuc din dulcea noastră patrie. România a fost devastată de hoții cei mari dar și de hoții cei mici.Cine străbate teritoriul țării este oripilat de scheletele fostelor fabrici, mine, combinate de tot felul. Cine are ochi de văzut, nu poate să nu plângă pe costișele goale ale pădurilor, ale munților noștri dezgoliți cu sălbăticie de lăcomia omului. Și multe asemenea crime săvârșite împotriva țării. Acestea trebuie oprite și făptuitorii trebuie puși să plătească, Cu propriile averi. Numai așa țara va reîncepe să intre în normalitate. Nu cu lozinci, nu cu promisiuni mincinoase. Cu fapte. Dacă nu, vai nouă și vai țării.

***

23 septembrie 2014

Nu înțeleg de ce unora li se pare că au dreptul să facă ce vor, să fie partizanii evidenți sau mascați ai unor lideri politici, să-i apere cu înverșunare folosindu-se de statutul lor de intelectuali admirați și prețuiți, iar alții nu-și pot exprima punctul de vedere fără a fi puși la colț. Mă refer, firește, la declarația maestrului Radu Beligan, un monument al Teatrului românesc dar și mondial, care își exprima opțiunea politică, mai exact sprijinul pentru Ponta, cu bucurie și încredere că generația tânără va înlocui edecii, pe cei înrăiți și dospiți în retortele balcanismului. Sper că Radu Beligan are dreptate, că cel pentru care se bucură va fi la înălțimea așteptării sale și a multora dintre români. În cel privește pe Andrei Pleșu, acuzatorul maestrului Beligan, ar trebui să-și amintească, măcar din când în când, că, din păcate, nu i se poate atribui, o atitudine neutră, imparțială, față de Băsescu și regimul său. Ce păcat că intelectuali de asemenea amplitudine nu-și respectă imaginea publică, statutul câștigat pe merit!

 ***

20 septembrie 2014

Aseară am mai auzit o altă năzdrăvănie. Unul din profesorii de la Universitatea de Medicină, cu oarece funcție de răspundere, intervievat cu prilejul deschiderii noului an universitar, răspundea că  „așa cum, citez, a zis marele filosof Nicolae Iorga......” Adăugată, această dovadă de ignoranță, la minunea cu vulpea care îi hrănește pe Romulus și Remus, a ministrului Educației, aproape că îmi vine să-i cer scuze fătuței cu poporul maghiar venit acum o mie de ani în Banat. Cu așa profesori, așa absolvenți. O tempora, o mores!

 ***

17 septembrie 2014

Astă seară, pe un postuleț de televiziune, una din fătuțele care bântuie prin așa-zisă mass-media locală s-a căznit să ne arate o orgă realizată cu prilejul jubileului a o mie de ani de când citez: „poporul maghiar a venit în Banat”. Nu am știut până acum că maghiarii erau popor chiar și atunci când au năvălit în Câmpia Panonică. Nu degeaba se spune că omul învață cât trăiește și tot prost moare.

***

15 septembrie 2014

Aflu prin intermediul fiicei lui Luca Novac, Carmen, că astăzi este ziua lui. Mă grăbesc să mă alătur celor care i-au transmis prin intermediul Facebook, în realitate tot al lui Carmen, căci nu-l văd eu pe Luca pasionat de această formulă de comunicare, multă sănătate, viață lungă și, dacă mai e posibil, câte un cântec, o doină, interpretată de fermecatul lui taragot ( pră limba noastră a bănățenilor, torogoată). Așa cum am scris de multe ori, consider că discurile scoase de Luca la Electrecord cu titlul „In memoriam Luță Ioviță”, sunt capodopere ale foclorului bănățean și universal. Interpretarea lui Luca Novac este genială. Păcat că și în acest domeniu - sau poate mai mult decât în altele, au biruit non valorile, făcăturile, prostul gust, fiind ignorate, trecute sub tăcere, minimalizate marile , adevăratele, creații.
Din nou, te îmbrățișez Luca, cu toată dragostea.

*** 

9 septembrie 2014

În perioada 2000-20005 am fost directorul Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural național a județului Timiș.Eram, printre altele preocupat de continuarea sau terminarea lucrărilor la Palatul baroc, la Cula de la Ciacova, la Mânăstirea sârbească Sf. Gheorghe, la Conacul de la Banloc și sediul direcției. Mai ales însă Palatul baroc mă obseda. Doream să termin aripa Mercy. Drept urmare am stat în cârca acad. Răzvan Theodorescu, pe atunci ministru al culturii, să-mi aloce fonduri. L-am invitat de câteva ori în județul Timiș, cu trâmbițe și surle pentru a-i capta bunăvoința. Și nu pot zice că nu mi-a oferit fonduri, încât Barocul l-am adus aprope de finiș și dacă d-l Ostaficiuc fostul președinte al Consiliului județean, ar fi alocat și dânsul suma necesară, l-aș fi terminat încă eu. Oricum, bine că s-a terminat chiar dacă la sfeștanie, organizatorii au uitat să mă poftească. Voiam însă să spun că de fiecare dată când ministrul Răzvan Theodorescu ne vizita sau când avea loc vizita președintelui Iliescu, în traseul lor se înscria obligatoriu vizita la Muzeul revoluției din dec. ‘89. Era partinic, ba chiar indicat, dădea bine pentru poporul timișean ca demnitarii să-și arate în acest fel prețuirea, respectul formal față de morții Timișoarei Clădirea din str. Ungureanu era o ruptură, jenantă și chiar și astăzi mă mir de ce dl. Orban s-a oprit asupra ei. Același Orban care a avut ambiția să facă din ea cetate, ceva reprezentativ, îngropând în fundații și în supraetajare sume enorme. Nici el, nici Primăria Timișoara condusă de Ciuhandu nu și-au pus ab initio, problema apartenenței acesti proprietăți. Abia când a fost gata s-a ivit și proprietarul și a câștigat în instanță clădirea consolidată, supraetajată. Un cadou superb pe banii Statului Român, ai contribuabililor. Acum dl Orban își plânge de milă sieși și Muzeului plasat la mama nevoii în condiții improprii, de către autoritățile locale. După cum se știe, în România toate minunile țin trei zile.

 ***

8 septembrie 2014

Eu cred că cel mai frumos lucru pe care Demiurgul l-a făcut pe pământ este fecioara, fata tânără. Dacă ați urmărit evoluția unei copile în transfomarea ei spre femeie, nu ați putut să nu remarcați o notă de mister ce o înconjoară, aerul acela de tulburare și de stânjeneală. Fata tânără, fecioara, e frumoasă. Să, nu zic divină, prin sfioșenia pașilor, a privirii, prin modul în care pășește, prin gesturile parcă desprinse din aripa, unei rândunici. Deși abia se întrezăresc, semnele feminității sunt tulburătoare. Doar la pubertate poți să le simți, fără să le înțelegi. Și din această vrajă se încheagă primii muguri ai dragostei de adolescent, care poate fii unora, celor vârstnici, caraghioasă, dar pentru cel ce o trăiește pare sfârșitul lumii. Și eu am trăit asemenea sfârșituri de lume. Am crezut atunci că, voi muri fără fata aceea. Și n-am murit. Am ajuns până la această vârstă cu nostalgia timpului de început și cu regretul celui de acum.
Fiind ziua Sfintei Fecioare Maria, o rog să binecuvânteze și să ocrotească toate fecioarele. Și pe toate femeile care îi poartă numele...

***

3 septembrie 2014

S-a mai produs, slavă Domnului, un gest reparator. De ani buni insist pe lângă foștii parohi ai Bisericii Ortodoxe cu Hramul Sfintei Fecioare din Piața Evlia Celebi dacă se cheamă așa acum (fosta eforie), și pe lângă consilieri culturali ai Mitropoliei să se pună o placă memorială care să amintească enoriașilor și trecătorilor că aceasta este cea mai veche biserică ortodoxă română din Timișoara, zidită la anul 1784. Și iată că minunea s-a produs, drept care mă bucur să vă anunț și pe Dv.

***

2 septembrie 2014

Frumoasa Piață Bălcescu a devenit de o vreme WC,( în văzul lumii astăzi, la ora 13, 30, un mizerabil defeca fără rușine), dormitorul, cantina, locul de a-și arăta mizeria trupească și morală ale unor oameni ai străzi. Scriu oameni cu toate că sunt altceva decât oameni. Unde e poliția? De ce nu apare nici un polițist prin această piață. Noaptea de ce nu se fac razii care să asigure liniștea și ordinea?

 

***

1 septembrie 2014

M-am uitat cu stupoare la circul produs de Radu Mazăre. Cine este acest Mazăre? Cum își permite și pe ai cui bani să adune animale de circ, formații renumite de muzică, animale de circ, de unde costimele luxuriante, întreaga mocirlă care colcăie în fața țării, fără ca instituțiile abilitate să-și pună întrebări? În fond acest circusant superpenibil este primar, are deci niște răspunderi față de alegători - și nu puține - într-un oraș complex. Când se mai ocupă d-l Mazăre de atribuțiile sale de primar dacă în majoritatea timpului dumnealui se scălămbăie în fața prostimii adunate ca la urs și a televizoarelor bucuroase să ne mai arunce în cap aceste zoaie?

***

25 august 2014

Astă seară am auzit la un post de televiziune că domnul prim-ministru Victor Ponta propune NATO să-și stabilească o bază pe teritoriul României. Dacă știu eu bine, este pentru prima dată în istoria țării când rugăm străinii să-și organizeze „tabără” militară între hotarele noastre. Ne-rugați, după pofta ce au poftit, au venit ei de mai multe ori. Și niciodată nu ne-a fost bine. Ce incumbă acest demers, ce riscuri vor fi pentru România, țară mică așezată într-o zonă destul de vulnerabilă? Nu era obligatoriu ca d-l prim-ministru să ceară printr-un referendum opinia românilor? Nu cu multă vreme în urmă președintele Băsescu era de părere că ar fi mai oportună pentru România o independență limitată. Ce minte și ce suflet au conducătorii noștri? Noi chiar nu putem trăi fără să avem pe cineva în spinare? Căci justificarea submersă nu ține. Într-un eventual conflict armat( război), nimic nu va mai conta. Praful se va alege de Planeta Pământ.