"Ion Marin Almăjan", un film realizat de "Asociatia Salvati Patrimoniul
Timisoarei" in colaborare cu Societatea Culturala "Tara Almajului". Ion
Marin Almăjan (n. 16 noiembrie 1940, Dalboșeț, județul Caraș-Severin)
este un antologator, autor, eseist, director de editură, jurnalist,
monograf, om de cultură, pamfletar, poet, prozator, publicist și
scriitor român, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
***
***
***
***
***
***
***
***
***
26
decembrie 2016
Binecuvântarea Domnului
nostru Iisus Hristos să fie cu noi, cu toți creștinii. Știți la ce mă gândesc
eu de câteva zile? Pe ce va jura noul prim-ministru Sevil ? Pe Biblie? Nu îi
permite religia ei: Pe Coran? Nu permite religia noastră.
Fără jurământ, nu poate fi confirmată de Președinte. Mare dilemă!
Fără jurământ, nu poate fi confirmată de Președinte. Mare dilemă!
***
19
decembrie 2016
Azi e ziua soției mele. Cum
a avut tăria să înfrunte, alături de mine, toate uraganele, dar și să trăiască
toate bucuriile pe care bunul Dumnezeu ni le-a îngăduit, îi mulțumesc dragei
mele soții și-i doresc sănătate,până la sfărșitul vieții, bucurii cât mai
multe, asigurând-o de iubirea mea necondiționată decât de durata propriei mele
vieți. La mulți ani, draga mea!
***
14
decembrie 2016
S-a pornit,mugește, se
rostogolește ca o avalanșă națională ,URA românilor, împotriva românilor și a
României. Mi-e teamă că și Dumnezu și-a întors fața de la noi.
***
14
decembrie 2016
Am redistribuit ieri o
fotografie cu dl PLeșu și cu un text foarte interesant despre „Curtea lui Gogu
Rădulescu”. Dar, spre surprinderea mea o mână nevăzută și neștiută a făcut să
dispară fotografia cu text cu tot. Mărturisesc a fi uimit și îmi pun întrebarea
dacă suntem cenzurați și de cine?Și pe ce criterii?
***
12
decembrie 2016
Este adevărat că până la 50
de ani nu am avut ocazia să asist/ particip la niscaiva alegeri adevărate.
Partidul unic și aleșii lui câștigau mereu cu 99%. Apoi, dintr-odată, am
asistat cu uimire și spaimă la o învrăjbire a românimii. Frate contra frate, soră
contra soră, copii contra părinți. Unii mai comuniști și mai neocomuniști,
decât alții, Unii mai securiști și mai vânduți, decât ceilalți. Prietenii nu-și
mai vorbesc sau dacă se întâlnesc își aruncă vorbe de ocară, acuze. Chiar dacă majoritatea zdrobitoare a mâncat același
salam cu soia,aceeași pâine, același număr de ouă lunar, a avut aceeași cotă de
benzină, a fost oprită să pășescă peste granițele țării etc.Demascările se
țineau lanț.Asemănătoare cu cele din anii 50. Ai fost la origine fabricant,
moșier, bancher, țărănist, liberal, ai avut batoză, zece hectare de pământ, ai
avut cazan de țuică ai fost exploatator al poporului. Trebuia să fi pedepsit.
Cel demascat lua drumul pușcăriei, canalului.Acum, din fericire, nu te mai
poate trimite vnimeni la pușcărie. Dar de invocarea originii nu scapi. .Din
1990 am avuit destule campanii electorale, alegeri.Mereu am sperat că înaintând
noi într-ale democrației, după ce am cutreierat Europa și alte continente, vom
participa fiecare, după cum îl taie capul și-l determină opțiunea politică, la
alegeri, votând și acceptând rezultatul votului., indiferent care partid
câștigă. Vox populi vox dei, ziceau latinii.Numai că năravul câștigat la
începutul anilor 90 nu a dispărut, ba se pare că a căpătat proporții. Ești
bănuit că ai votat cu PSD, să zicem, ești caracterizat în fel și chip, după cum
se poate vedea și pe acest Fesbook. Și dacă insultele ar fi adresate doar
individual, treacă-meargă.Din păcate, sunt declarați proști, dobitoci, inculți,
corupți,etc toți românii sau dacă nu toți, măcar 89 la sută, după spusele unui
mare caricaturist. Sunt reactualizate vorbe grele ale lui Țuțea despre români,,
deși același Țuțea a scris admirabil , înălțător, despre țăranul român .
versurile lui Goga, ale lui Vlahuță etc. Nu știm cum să mânjim mai mult numele
și obrazul românului, cum să-i punem în spinare cele mai grele defecte, deși ne
doare în cot cum trăiește, ce mănâncă, cu ce se îmbracă, cum este îngrijit când
are nevoie de doctor. Cum vom ieși din acest tunel al urii, dezbinării,
disprețului față de neamul nostru? Și când? Sunt pregătit pentru avalanșa de
insulte care va veni. Mi-am asumat acest risc. Pe gratis.
***
27
noiembrie 2016
În ziarul Banatul azi,
colegul meu de Filială ( a Uniunii Scriitorilor) dl.;Marcel Tolcea se simte
stingher și culpabil și nu se poate bucura că 1 decembrie e decretată ziua
națională a României. Motivul?
1. Bucuria stingheră a ardelenilor „mei”, scrie dânsul, care nu sunt băgați în seamă de București, decât câteva ore pe an, la 1 decembrie. Chiar? D-l Iohannis, ardelean, este președinte al României, d-l Cioloș, ardelean, este prim-ministru al României, d-na șefă a DNA este ardeleancă, după câte știu eu, d-l Boc, fost prim-minstru a fost ardelean și lista poate fi mai lungă.Cu această listă s-a distrus un mit. Nu doar miticii sunt culpabili, demni de dispreț, pentru aplecare lor spre corupție, ci și, din păcate, spre surprinderea noastră, chiar și ardelenii, bănățenii, ungurii de peste munți.
2. Proclamația citită de Iuliu Hosu a fost alcătuită de un comitet ceva mai larg decât scrie colegui Marcel Tolcea.Citită și dezbătută chiar și cu contribuția bănățeniilor. Că regimul comunist l-a trimis la închisoare pe Iuliu Hossu, nu e vina popilor ortodocși, mulți dintre ei având aceeași soartă. Dacă se dorește, pot transcrie o lungă listă a martirilor BIsericii Ortodoxe din acel timp.Trioul care a dirijat secerarea capetelor marilor români a fost alcătuit din Ana- Luca-Teohari, nici unul român,. cum bine scrie Petre Pandrea și Imre Toth. Nu cred că dragul meu coleg ar trebui să aibă frisoane gândindu-se la cum „or sărbători maghiarii și sârbii ziua națională”. Maghiarii nu au cum, întrucât ei s-au opus din răsputeri, cu toate mijloacele, legale sau mai puțin legale, care le-au stat la îndemână, ca Transilvania și Banatul să se alipească României mici. Și sârbii, sau măcar o parte din ei, au dorit să obțină Banatul, în încercări repetate.La 1850, când li s-a aprobat de către Curtea de la Viena, Voivodina, la 1918, când la Novi Sad au hotărât incorporarea Banatului în Statul regal sârb, chiar și după cel de al doilea război mondial.La 1 decembrie 1918 , la Alba Iulia, s-a hotărât unirea cu România mică. Au hotărât-o românii, au aprobat-o sașii, șvabii bănățeni, sârbii, evreii.Mai puțin ungurii, întrucât ei și-ar fi dorit ca sutele de ani de asuprire a românilor majoritari, din Transilvania și Banat, să se perpetueze până la sfârșitul lumii, chiar dacă imperiul se prăbușise și cu el și orgoliile Budapestei. Ceea ce din fericire nu s-a întâmplat. Dacă colegului Marcel Tolcea nu-i place 1 decembrie și vrea o zi de primăvară, eu propun data de 15 martie, care ar mulțumi pe oarecine.. Nu?
1. Bucuria stingheră a ardelenilor „mei”, scrie dânsul, care nu sunt băgați în seamă de București, decât câteva ore pe an, la 1 decembrie. Chiar? D-l Iohannis, ardelean, este președinte al României, d-l Cioloș, ardelean, este prim-ministru al României, d-na șefă a DNA este ardeleancă, după câte știu eu, d-l Boc, fost prim-minstru a fost ardelean și lista poate fi mai lungă.Cu această listă s-a distrus un mit. Nu doar miticii sunt culpabili, demni de dispreț, pentru aplecare lor spre corupție, ci și, din păcate, spre surprinderea noastră, chiar și ardelenii, bănățenii, ungurii de peste munți.
2. Proclamația citită de Iuliu Hosu a fost alcătuită de un comitet ceva mai larg decât scrie colegui Marcel Tolcea.Citită și dezbătută chiar și cu contribuția bănățeniilor. Că regimul comunist l-a trimis la închisoare pe Iuliu Hossu, nu e vina popilor ortodocși, mulți dintre ei având aceeași soartă. Dacă se dorește, pot transcrie o lungă listă a martirilor BIsericii Ortodoxe din acel timp.Trioul care a dirijat secerarea capetelor marilor români a fost alcătuit din Ana- Luca-Teohari, nici unul român,. cum bine scrie Petre Pandrea și Imre Toth. Nu cred că dragul meu coleg ar trebui să aibă frisoane gândindu-se la cum „or sărbători maghiarii și sârbii ziua națională”. Maghiarii nu au cum, întrucât ei s-au opus din răsputeri, cu toate mijloacele, legale sau mai puțin legale, care le-au stat la îndemână, ca Transilvania și Banatul să se alipească României mici. Și sârbii, sau măcar o parte din ei, au dorit să obțină Banatul, în încercări repetate.La 1850, când li s-a aprobat de către Curtea de la Viena, Voivodina, la 1918, când la Novi Sad au hotărât incorporarea Banatului în Statul regal sârb, chiar și după cel de al doilea război mondial.La 1 decembrie 1918 , la Alba Iulia, s-a hotărât unirea cu România mică. Au hotărât-o românii, au aprobat-o sașii, șvabii bănățeni, sârbii, evreii.Mai puțin ungurii, întrucât ei și-ar fi dorit ca sutele de ani de asuprire a românilor majoritari, din Transilvania și Banat, să se perpetueze până la sfârșitul lumii, chiar dacă imperiul se prăbușise și cu el și orgoliile Budapestei. Ceea ce din fericire nu s-a întâmplat. Dacă colegului Marcel Tolcea nu-i place 1 decembrie și vrea o zi de primăvară, eu propun data de 15 martie, care ar mulțumi pe oarecine.. Nu?
***
22 noiembrie 2016
Uniunea artiștilor plastici
din Timișoara a montat, pe strada Eugeniu de Savoya, o placă comemorativă ce
amintește că la mansarda respectivei clădiri și-au avut atelierele încă de la
începutul secolului douăzeci, câțiva artiști plastici ce au trăit și creat în
orașul nostru. Lista începe cu, cel mai mare dintre ei, Corneliu Baba.
Felicitări conducerii Uniunii. Asemenea plăci amintind de personalitățile care
s-a născut, au trăit și au creat la Timișoara, ar trebui să fie mult mai multe,
puse de Primărie, de Uniunea Scriitorilor, de universități etc. Ele dau colorit
și atestă, o dată în plus, valoarea, Timișoarei.
***
12
noiembrie 2016
Facultatea de Litere a
Universității de vest și-a sărbătorit 60 de ani de la înființare. Cum anul meu,
al treilea de la înființare,- alcătuit din, printre alții: Cornel Ungureanu,
Șerban Foarță, Nicolae Dolângă, Lucian Bureriu, Eugen Beltechi, Ion Jurca Rovina,
Constantin Negreanu, Maria Galetaru-Foarță, Dorina Dincă, MIhai Gafencu, Ioan
Cohn, Marcel Turcu etc. după cum se poate observa mulți sunt personalități ale
culturii și literaturii române,,n-a fost poftit la sărbătoare, m-am întrebat
care o fi fost motivul? Cum n-am găsit altul, mi-am zis că probabil nu am fost
invitați întrucât Facultatea noastră se chema de Filologie și cea de astăzi de
Litere.Ceea ce ,desigur, poate duce la o discriminare/.La mulți ani Literelor
timișorene și bănățene. Fără discriminare.
***
21 octombrie 2016
În 1999 am publicat acest text care mi se pare actual și
astăzi. Vi-l reproduc cu speranță.
Se dedică acum d-lui acad. Ioan Aurel Pop
Cântec de jale la căpătâiul tău, Patrie
Românie, patrie făr” de noroc
vai ție, mireasă cernită
înșelată de mirele tău,
bătrână mama hulită
bătută cu pietre
de cei ce ți-au ieșit din pântece.
Nimeni nu-ți mai cântă grădinile
pline de mireasmă și de rodul pomilor
pădurrile surii în care lupii mai visează
la vremea începutului,
nimeni nu-ți mai plânge rănile nevidecate
nimeni nu le mai oblojește cu sfială și dragoste..
Ca niște câini turbați,
s-au năpustit asupră-ți
hulpavi, sfășiindu-ți sfântul trup
înghițind dumicați mari din trupul tău de fecioară
arătându-te cu degetul și spunând.
vedeți, voi neamuri ale lumiii
o curvă deșucheată, o mașteră
care-și ucide pruncii și-și devoră bărbații
Aceasta-i România.
Cuvinte puturoase, slove ce duhneasc a hoit
semănând pretutindeni ură și scârbă
pentru tine, Românie , patrie fără noroc
în care Dumnezeu și-a uitat speranțele.
vai ție, mireasă cernită
înșelată de mirele tău,
bătrână mama hulită
bătută cu pietre
de cei ce ți-au ieșit din pântece.
Nimeni nu-ți mai cântă grădinile
pline de mireasmă și de rodul pomilor
pădurrile surii în care lupii mai visează
la vremea începutului,
nimeni nu-ți mai plânge rănile nevidecate
nimeni nu le mai oblojește cu sfială și dragoste..
Ca niște câini turbați,
s-au năpustit asupră-ți
hulpavi, sfășiindu-ți sfântul trup
înghițind dumicați mari din trupul tău de fecioară
arătându-te cu degetul și spunând.
vedeți, voi neamuri ale lumiii
o curvă deșucheată, o mașteră
care-și ucide pruncii și-și devoră bărbații
Aceasta-i România.
Cuvinte puturoase, slove ce duhneasc a hoit
semănând pretutindeni ură și scârbă
pentru tine, Românie , patrie fără noroc
în care Dumnezeu și-a uitat speranțele.
ION MARIN ALMĂJAN
***
18 octombrie 2016
Astă seară am asistat, la
Muzeul de Artă, la un moment omagial dedicat lui Eugeniu de Savoia, cuceritorul
Cetății Timișoara, de la otomani. Moment fără îndoială binecuvântat pentru
Timișoara și pentru Banat. Mai ales pentru TImișoara a început refacerea ei din
temelii, ca oraș modern, integrat, pe cât a fost posibil civilizației Europei
de Mijloc. Vorbind despre cuceritor și rolul stăpânirii austriece în Banat, d-l
Victor Neumann,directorul instituției , a lansat o
bombă care mi-a răscolit sângele de român bănățean. Zicea că noi, românii, până
la venirea austriecilor, am mâncat cu degetele.Adică nu știam ce-i aia lingură,
furculiță și cuțit. Ca și cum cercetările arhelologice n-ar fi descoperit
cuțitele noastre încă din epoca de bronz, iar lingura de lemn, pe care, după
câte știu eu o folosim cu plăcere și uneori ca moft chiar și astăzi, ne-au
adus-o austriecii?A mai subliniat d-l Neumann timpul fericit în care Ortodoxia
română din Banat s-a aflat, grației bunăvoinței imperiale, sub sceptrul
mitropoliei de la Carloviț. De așa fericire străpărinții noștri, obligați să
asculte slujba în slavonește și să citescă Sf. Scriptură în chirilice s -ar fi
lepădat bucuroși..Dar asta d-l Neumann nu știe sau nu dorește să știe, că nu-i
corect politic s-o facă, Mare păcat , dacă și astăzi mai continuăm lozincile și
minciunile de pe vremuri!
***
28
septembrie 2016
Domnul Pleșu este preocupat,
dacă nu obsedat, de ideea țării. După textul devenit viral pe internet, un text
în care îi reproșează României responsabilități pe care o țară nu le poate avea
și de care nu se poate face vinovată, confundând guvernele și regimurile
politice, cu țara, iată că acum același domn scrie despre răutățile ce se
petrec în societatea noastră, societate la care și-a adus contribuția în
calitate de ministru al culturii și de sfetnic al președintelui, fiind convins de preaplinul pozitiv al eforturilor
sale. „Țara ta e țara nașterii și a destinului tău, scrie d-l Pleșu, țara
istoriei tale și a co-naționalilor tăi.Dar ar trebui să fie și țara prezentului
tău, țara în care îți trăiești zilele”. Pe jumătate corect. Căci țara acesta nu
e doar a mea și a generației mele, ci și a celor de dinaintea mea și a celor
viitori. Cei de dinaintea noastră s-au străduit, unii chiar s-au jertfit, ca
această țară să supraviețuiască, să se rotunjească în hoarele ei firești,.
Alții au profitat de guvernele corupte, interesate, de poziția lor în
societate, a lor sau a neamurilor lor, pentru a-și rotunji averile , moșiile și
conturile în bănci. Cei care și-au închinat viața pământului lor, muncii
cilcice, adesea înrobitore, au fost țăranii.Și muncitorii, atâția câci avea
România atunci Tot ei au fost cei dîntâi chemați să-și verse sângele pe pământ
străin, în numele țării..Într-o poezie scrisă prin 1916 când încă nu ajunsese
să fie printre marii politicieni și guvernanți ai României, poezie care unora
le place în mod deosebit, Goga scrie despre „Țara de secături” , fără să se
includă secăturilor din această țară. Când scrii țară de secături, ideea care
se impune e că toți locuitorii acelei țări sunt secături, că nu există nici o
excepție și că deci tu însuți faci parte dintre secături. Și, din păcate, Goga
cel de după Unire, a fost altul, total diferit, de poetul și luptătorul pentru
drepturile românilor în imperiul austro-ungar..
Revenind la dl. Pleșu, fiind de acord cu domnia sa atunci când descrie situația nenorocită în care societatea românească a ajuns, nu pot să nu scriu că răspunderea pentru acesta o avem toți și mai ales cei care s-au străduit, din 1990 încoace, să facă praf Familia tradițională, Școala tradițională, Biserica tot tradițională, Cultura, instituții care au stat și ar trebui să stea la baza educării fiilor acestui neam. Ori, mințile luminate ale României, în majoritate au încercat să distrugă vechea și buna morală creștină și să inculce tinerilor spiritul New- Age. Iar rezultatul este cel de azi. Ce va fi mâine este lesne previzibil și nu sunt foarte sigur că România, pe care astăzi o înjurăm, va mai fi ea însăși.. ...
Revenind la dl. Pleșu, fiind de acord cu domnia sa atunci când descrie situația nenorocită în care societatea românească a ajuns, nu pot să nu scriu că răspunderea pentru acesta o avem toți și mai ales cei care s-au străduit, din 1990 încoace, să facă praf Familia tradițională, Școala tradițională, Biserica tot tradițională, Cultura, instituții care au stat și ar trebui să stea la baza educării fiilor acestui neam. Ori, mințile luminate ale României, în majoritate au încercat să distrugă vechea și buna morală creștină și să inculce tinerilor spiritul New- Age. Iar rezultatul este cel de azi. Ce va fi mâine este lesne previzibil și nu sunt foarte sigur că România, pe care astăzi o înjurăm, va mai fi ea însăși.. ...
***
22
septembrie 2016
Bună dimineața tuturor.
Vremea e mohorâtă la Timișoara, în loc să sclipească soarele pe cer de bucuria
izbânzii bătrânului oraș, alegerea sa drept capitală culturală europeană,
alături de altele două, dacă nu mă înșel din Muntenegru și Grecia. Dulcea
Grecie nu cred că ar fi avut nevoie de o asemenea alegere. Ea a fost piatra de
temelie a culturii europene, capitală , cum doriți să-i ziceți. Epoca lui
Praxiteles a fost vremea de aur a măreței Elade, mă refer din punct de vedere cultural ,,al artei,,. Timpul marelui Machedon
a dovedit vitejia grecilor și calitățile de genial conducător ale lui
Alexandru. Dar, apelând la un alt grec, să ne aducem aminte că Panta
rhei. Totul curge. Să aveți o zi faină. Și un sfat. Aveți grijă pe unde umblați,
feriți-vă de vechile clădiri riidicate la sfârșitul sec. al XIX-lea. Și-au
făcut obiceiul să se răzbune pe trecători, deși alții ar trebui să le suporte
răzbunarea, alții care dorm în scaune și clocesc oul de aur.
***
21 septembrie 2016
Am să preiau din Magazinul
istoric nr. pe septembrie următorul citat: „Una dintre modalitățile de evitare a
tragediei(n.m. pe teritoriul Serbiei au pierit 1500 de evrei) a fost și
traversarea Dunării de către refugiați, spre Drobeta Turnu Severin, în România,
de unde reușeau să ia o destinație mai sigură” Fugind din calea nazismului, mai
ales după anexarea Austrei, numeroase grupuuri de locuitori de origine
evreiască din Europa Centrală și-au căutat salvarea, spre finalul războiului,
emigrând în Palestina și SUA. Un drum foarte important de emigrare al evreilor
europeni mergea pe Dunăre, spre Marea Neagră.” Și, desigur, autoritățile
românești din acel timp nu erau oarbe.Traversarea României se făcea cu
aprobarea cea mai înaltă. Ghiciți a cui?
***
17
septembrie 2016
Doresc să vă spun o poveste
banală, dar care mă afectează profund, prin absurditatea ei. Miercuri
dimineața, la prima oră, am cumpărat, obligați de defectarea frigiderului
vechi, unul nou, de la Firma Flanco de la Iulius Mall. Am așteptat să ne vină
obiectul cu pricina joi, apoi vineri, astăzi sâmbătă, dar obiectul nu vine. La
telefoanele noastre ni se răspunde că firma transportoare, cu care colaborează
Flanco, a adus frigiderul cu pricina de la Caransebeș, încă joi, și l-a depus
în propriul depozit, urmând ca doar luni să ne fie adus la domiciliu. Afară
temperatura a fost una de vară, tot ce am avut în vechiul frigider am aruncat,
banii i-am dat și nu-i putem recupera, iar Flanco se spală pe mâini, dând vina
pe firma transportoare. Vă cer scuze pentru banalitatea subiectului. Vi se pare
normal ce pățim?.
***
8 septembrie 2016
„Sui MĂrie în cocie/ să te
duc la cununie...” Să fiți fericite toate câte purtați numele Maicii Domnului.
Despre domni și pentru ei bărbăție și credință, iar casa să le fie mereu caldă
și ocrotitoare când viteazul întors din drumurile lui bate la poarta
castelului: „„Dar deschideți poarta/ Turcii mă-nconjor/ Vântul suflă rece /
Rănile mă dor” Maică Precistă ai milă și roagă-te pentru noi !
***
7
septembrie 2016
Sunt extrem de curios să
aflu dacă v-a plăcut Bega bulevard și dacă socotiți că această inițiativă s-ar
putea înscrie între manifestările culturale în măsură să propulseze Timișoara
în calitate de capitală culturală europeană? Am trecut și eu în după amiaza cu
pricina, nu ca să văd care rățușcă a câștigat concursul.. Nici nu-mi imaginez
să fi fost mulți curioși în fața unui asemenea gest infantil. Poate copiii. Ne
lăudăm, unii dintre noi, mai cu seamă cei legați de Banat cu multe generații de înaintași, cu civilitatea, cu
aerul de „mică Vienă ” al Timișoarei. Din nou mă întreb și vă întreb dacă
tarabele cu mititei și alte alea, fumegând vârtos pe cel mai frumos mal al
Begăi, se înscriu în civilizația după care suspinăm? A, și să nu uit
principalul.. După informațiile primite de la prietenii mei Suzana și Vladimir
Jurăscu, actorul simbol al Timișoarei, pe toată porțiunea acesta tropăie
șobolanii într-o veselie dantescă. Vorba poetului : „Ei voi sănii, sănii, / ȘI
voi cai, voi cai/ Poate dracu v-a scornit mișelul...”
***
22
august 2016
Aseară am văzut un interviu
cu Neagu Giuvara, care a împlinit suta de ani, personalitate fabuloasă datorită
vieții aventuroase și opiniile năstrușnice. El declară că se trage direct din
Basarab I care a fost cuman. Interviul a fost interesant și l-a pus pe ziarist
în jenantă încurcătură când Djuvara nu-și amintea neamurile lui Carol I prin
filiera lui Napoleon al III -lea. Îmi permit să reproduc afirmația lui Giuvara,
pe care o susțin la rându-mi, că invazia care are loc acum în Europa se poate asemăna cu cea care a demolat
Imperiul roman, deci că ea va demola Europa rasei albe, civilizația europeană
și chiar va transforma omul alb într-un metis ale cărei trăsături vor semăna
mai mult cu ale invadatorului, neamuri mult mai puternice, fiind mai primitive…Nu
împărtășesc opinia d-lui Giuvara că statele naționale sunt terminate, că
existăm doar în Europa, doar ca europeni că statele naționale sunt terminate.
Dacă vom accepta această aberație susținută cu măsuri coercitive de forțele
oculte care conduc lumea, vom dispărea de pe fața pământului iar în munții
Carpați se va descoperi (probabil) peste 40000 de ani craniile lui Ion, Vasile
și Maria, dintr-o țară numită cândva România.
21 august 2016
Se apropie una din cele mai
întunecate zile din istoria modernă a românilor - 30 august 1940 când, prin
hotărârea lui Riebbentrop, ministrul de externe al Reichului nazist și Ciano,
al Italiei fasciste, la Viena o parte a Transilvaniei a fost ruptă din trupul
țării și atribuită Ungariei horthyste. După prevederile Diktatului, toate
insituțiile românești au fost obligate să se refugieze în România și cu ele o
mare parte a locuitorilor de etnie română. Cei care au rămas au riscat să pățească aidoma celor din Ip, Trăznea etc
adică să fie măcelăriți cu bestialitate. Iată ce scrie Ovidiu Centea în
Magazinul istoric nr. pe august: „„... am fost urcați într-un vagon împreună cu
alții(...) Întâmplător ne-am nimerit într-un vagon CFR din acelea pe care scria
opt cai sau 48 de oameni. Noi eram în număr de 78. Când ne-am urcat în vagon pe
podeaua acestuia era un strat gros de balegă.(...) Pe peronul gării și pe
pasarela care traversa liniile de cale ferată era o grămadă de lume care striga
spre noi:„budos olahok”, adică români împuțiți și ne scuipa. Dealtfel după
intrarea maghiarilor Clujul era înțesat cu afișe cu conținut anti românesc,
dintre care îmi amintesc câteva. „Liba măj kacsa măj/ Nem lesz tobbe zece mai”
sau „Horthy Csaki, Teleki/ Mindeni olah mennyen ki, aică Horthy, Csaki, Teleki,
toți valahii să dispară”. N-am reprodus acest mod de comportament pentru a
stârni la ură, ci pentru a le aminti celor care continuă să amestece în cazanul
cu otrăvuri și resentimente la adresa românilor, că la cucerirea Budapestei,
soldații români nu s-au răzbunat și nu i-au umilit pe locuitorii înfometați de
război și de proasta administrație a lui Bela Kun, ci le-au dat de mâncare de
la cazanele regimentului în numele omeniei opincii românești
***
10 august 2016
Când eram copil, părinții,
bunicii mă certau dacă scoteam mâncarea din gură, mestecată sau mestecam cu
gura deschisă... Țărani, ei erau păzitori ai bunei purtări, ferindu-se să
comită gesturi care să-i acopere de rușine în fața comunității sătești. Gândurile
acestea mi-au fost stârnite de o imagine pe care de câte ori o văd la PRO TV (și
o văd zilnic) mă umplu de greață. Este vorba de o tânără femeie care-și mestecă
guma, era să scriu rumegă, și în final o scoate încântată printre buze, într-o
grețoasă explozie…Dumneavoastră vă place gestul respectivei?
***
1 august 2016
Călătorind cu mașina pe
drumul național Oravița-Bozovici, ajunși acolo unde este plasat indicatorul ce
arată drumul spre Anina, am văzut două camioane mari încărcate cu brazi
bătrâni, drepți ca lumănarea, ce ieșeau de pe un dum nou croit în superba pădure.
N-am avut la îndemână ustensile ca să le notez numărul și nici n--am știut că
în zonă de neacoperire poți suna la 112. Am sunat astăzi și mi s-a dat
legătuira cu poliția județeană Caraș_Severin. M-am prezentat dar insul de la celălat capăt al telefonului nu mi-a făcut
onoarea de reciprocitate. M-a luat la refrec reproșându-mi faptul că n-am notat
și n-am sunat la momentul întâlnirii cu cele două camioane.. I-am răspuns că
aseară târziu, mai era o stivă impresionantă de brazi, frumoși ca niște feciori
care își așteptau camioanele. Până la urmă, cu o cascadă de reproșuri din
partea polițistului, am reușit să-l determin să spună că va sesiza poliția din
Anina despre situație. Era ca și cum ar fi ordonat portarului de la poliție să
ia urma unui infractor.Iubesc pădurea în general, dar iubesc cu atât mai mult
superba pădure, în mare parte încă neatinsă de mâna ucigașă a omului, din zona
Aninei, Rezervației naturale a cheilor Nerei, Carașului, Almăjului. Aud zvonuri
că se umblă la tertipuri pentru a intra cu ferestraiele și în această minune
verde. Ca și în cazul centralelor de pe Nera, tot bănățenii, cărășenii,
almăjenii pot opri tâlhăria, opunându-se ei. Despre polițist, numai de bine....
***
23 iulie 2016
Probabil că mulți din cei
care urmăresc atitudinea mea pe facebook, dar și în alte mijloace de
comunicare, mă consideră depășit, străin de ceea ce se întâmplă în jurul lui,
incapabil să înțeleagă lumea cea nouă. Poate că este așa sau poate că
instinctul meu de supraviețuire, potențat de cultura pe care am acumulat-o și
de experiența anilor mei, îmi dau dreptul să trag asemenea semnale de alarmă
privind evoluția periculoasă a acestui timp. În jurul nostru, al României, s-au aprins focurile războiului, al crimelor împotriva
populației lipsită de apărare, descumpănită de teorii parșive care o îndeamnă
la supunere pe de o parte și la cedare de la comandamentele moralei creștine,
pe de alta. În retortele diavolești se fabrică tot felul de invenții capabile să
ia mințile în special ale generației tinere, s-o îndepărteze de frumusețea
vieții, de noblețea faptei constructive și s-o ducă spre neant, spre pierderea
de sine. Mă refer la acest Pokemon, o aberație a celor fără minte și fără
Dumnezeu. Dacă acum o privim amuzați și poate indiferenți, va veni timpul când
vom constata că a fost chemarea de sirenă care a luat mințile fiilor, nepoților
și strănepoților noștri, i-a transformat într-o turmă bezmetică, căutând
fantome, sau poate chiar pe Diavolul însuși. Mă tem ca atunci să nu fie prea
târziu pentru a-i mai aduce pe cărările firești, ale unei vieți normale. Să dea
Dumnezeu să fiu proroc mincinos!.
***
21 iulie 2016
Un fapt de istorie locală,
într-o Timișoară austro-ungară , În iulie 2016, o piețară a vândut unui
cumpărător niște ouă de gâscă. Cumpărătorul (ea) a dus ouăle acasă și le-a pus
la clocit, sub gâscă. Surpriza a fost colosală când, în loc de pui de gâscă, din
ouă au ieșit pui de cocostârc. Întâmplare este relatată în ultimul număr al
Magazinului istoric. Din păcate nu se precizează ce a făcut cumpărătorul cu
puii de ciocostârc. Ar fi putut să-i vândă, la rândul lui, drept pui de fazan?
***
15 iulie 2016
Nu înţeleg de ce francezii
îl mai suportă pe monsieur Holland? După cât mă duce pe mine capul, acest domn
este cel mai slab preşedinte din câţi a avut Franţa în cursul istoriei ei
republicane. Nici guvernul francez nu pare să fie mai breaz. Franţa este umilită
de aceste scursuri dominate de ură împotriva creştinilor şi neamurilor Europei
şi ar trebui ca Franţa în primul rând şi Europe in integrum să se apere. A
venit timpul ca să se ridice vălul înşelător al unor principii împrumutate din
America şi să se procedeze cu toată asprimea împotriva duşmanilor civilizaţiei.
- Haideţi fii ai patriei, timpul gloriei a sosit -
Allez les francais!
***
12 iulie 2016
Am aflat de ce bat clopotele
bisericilor catolice, la oara 12, în miezul zilei. Surse istorice spun că la
moartea lui Iancu de Hunedoara, la scurt timp după înfrângerea la Belgrad, a
lui Mehmed al doilea, cuceritorul Constantinopolului, Papa a ordonat tuturor
bisericilor catolice să tragă clopotele în memoria atletului lui Christos.
Însuşi Mehmed şi-a plecat fruntea şi a spus, deşi i-a fost cel mai puiterrnic
adversar, că asemenea oameni se nasc rar în lume.Pe mormântul fără osemintele unuia din cei mai mari fii ai neamului
românesc din Catedrala (?) catolică de la Alba Iulia scrie: s -a stins lumina
lumii. Aşa stând lucrurile mă gândesc ce-i împiedecă pe români, fie ei catolici
sau ortodocşi sau aparţinători altor biserici ale lui Hristois, să-l serbeze şi
să-l cinstească pe Iancu de Hunedoara, măcar cât pe Ştefan Cel Mare şI Sfânt şi
Mihai Viteazul?
***
10 iulie 2016
Mai zilele trecute am avut o
mică dispută cu un domn istoric şi bun cunoscut apropos de defectele românilor.
Aş vrea să vă informez că în 1938 Germania i-a propus României să participe la
dezmembrarea Ucrainei Subcarpatice, alături de Polonia şi de, fireşte
pretendentul principal, Ungaria. Româînii au refuzat acest lucru. Mai mult
decât atât, au permis tezuarului Poloniei să tranziteze prin ţara noastră, fără
ştirea Germaniei şi a oferit azil temporar conducătorilor Poloniei, altor
refugiaţi. Spre lauda ei, cu toate că după Primul război România a avut un
conflict diplomatic cu Cehoslovacia, cu privire la satele româneşti de pe
teritoriul acesteia, de data acesta România nu s -a grăbit să înfigă cuţitul în
spatele ţărilor aflate deja la mâna Germaniei hitleriste, aşa cum au procedat
alţii..
***
2 iulie 2016
Bunicul meu Călin a murit cu
speranța că vin americanii. Când trecea câte un avion deasupra noastră ieșea în
obor și îl urmărea cu privirea. Nici el, nici partizanii din Munții Banatului,
nici intelectualii mari ai țării azvârliți în temnițe n-au știut că marii democrați
din lumea liberă ne vânduseră ab initio germanilor și mai apoi rușilor. Iată ce
zicea Churchill într-o convorbire cu I.M. Maiski, ambasadorul sovietic la
Londra:„... Germania trebuie să se bată undeva ca
să-și lărgească posesiunile într-o direcție sau alta.Și, dacă-i așa, atunci mai
bine să-și croiască imperiul pe seama statelor situate în estul și sud-estul
Europei. Facă ce-o vrea cu Balcanii sau cu Ucraina, numai să lase Anglia și
Franța în pace”.. Din păcate furia hitleristă s-a abătut asupra englezului de
rând, nu a ticălosului obez care, în final, ne-a făcut cadou lui Stalin.
***
11 iunie 2016
Mărturisesc suferința pe
care o resimt atunci când aud sau văd pe cineva care ne desconsideră din
principiu. Nu cred că suntem un neam de îngeri, nici cei mai frumoși, nici cei
mai deștepți, nici cei mai valoroși din lume. Avem defecte, poate multe și mari,
dar avem și calități pe măsură.
Ce a determinat această mărturisire publică. Înaintea meciului de ieri, cu Franța, celebra d-nă Esca, personaj cuprins și în manualele școlare de istorie, după cum știți, repeta excitată că echipa franceză este de zece ori mai valoroasă decât cea română. La rându-i, unul din comentatorii respectivului post de televiziune îi ținea isonul . Nu contest valoarea echipei bleu, nici costul fabulos al jucătorilor. Doar că meciul n-a dovedit strivitoarea superioritate a francezilor, nici că aceștia sunt de zece ori mai buni decât românii. Dacă arbitrul, altfel destul de corect , ar fi sancționat faultul asupra portarului nostru la primul gol, foarte evident, rezultatul ar fi fost nul. Oricum bravo echipei noastre pentru voința și îndârjirea cu care a jucat împotriva unei echipe bune, pe terenul acesteia, încurajată de întreaga Franță. Allez les roumains!
Ce a determinat această mărturisire publică. Înaintea meciului de ieri, cu Franța, celebra d-nă Esca, personaj cuprins și în manualele școlare de istorie, după cum știți, repeta excitată că echipa franceză este de zece ori mai valoroasă decât cea română. La rându-i, unul din comentatorii respectivului post de televiziune îi ținea isonul . Nu contest valoarea echipei bleu, nici costul fabulos al jucătorilor. Doar că meciul n-a dovedit strivitoarea superioritate a francezilor, nici că aceștia sunt de zece ori mai buni decât românii. Dacă arbitrul, altfel destul de corect , ar fi sancționat faultul asupra portarului nostru la primul gol, foarte evident, rezultatul ar fi fost nul. Oricum bravo echipei noastre pentru voința și îndârjirea cu care a jucat împotriva unei echipe bune, pe terenul acesteia, încurajată de întreaga Franță. Allez les roumains!
***
2 iunie 2016
Urmăriți vă rog Clujul și
toate manifestările culturale și artistice pe care le organizează de un timp
încoace. Doctorii Honoris causa sunt mari personalități europene sau mondiale.
La festivalul de film este invitată Sofia Loren căreia i se decernează o medalie
pentru întreaga și glorioasa ei activitate. Nu mai vorbesc de personalitățile
invitate la acest festival. Toate acestea îmi reamintesc, din păcate, faptul că
mult timp, până după al doilea război mondial, centrul culturii și învățământului din Transilvania și Banat a
fost Clujul. În proporție zdrobitoare, după Unire, bănățenii s-au îndreptat
către Universitatea din Cluj. Aici, la Timișoara, aveam doar Institutul
Politehnic. Nu-i de mirare deci, că istoricii au scris despre Transilvania inclunzând
Banatul în ea, cu toate că Banatul, așa cum au dovedit istoricii, a existat în
alte condiții politice, admnistrative, spirituale, diferite de cele ale
Transilvaniei.
Având în vedere subțirimea manifestărilor culturale, artistice de la Timișoara, infantilismul unora dintre ele, invitații mediocri, bătaia în piept că cine ni-s noi, care ne astupă inteligența și ne face să pierdem simțul critic sunt gata să pun rămășag că titlul de Capitală culturală europeană va fi atribuit Clujului.
Având în vedere subțirimea manifestărilor culturale, artistice de la Timișoara, infantilismul unora dintre ele, invitații mediocri, bătaia în piept că cine ni-s noi, care ne astupă inteligența și ne face să pierdem simțul critic sunt gata să pun rămășag că titlul de Capitală culturală europeană va fi atribuit Clujului.
***
28 aprilie 2016
Am hotărât să închid
computerul și să-l deschid doar a treia zi de Paști. Trebuie să vă mărturisesc
acum în pragul celei mai mari sărbători creștine că facebook-ul îmi produce
multe suferințe prin anumite informații pe care le oferă. De exemplu, cineva scrie
că SUA a amenințat România că dacă nu va permite exloatarea gazelor de șisturi,
ne va lăsa să ne prăpădim. Alaltăieri am văzut un reportaj în care un ins dădea
foc apelor unui râu din America, râu distrus ca urmare a acestor exploatări. Mă apucă jalea când mă gândesc ce
vom face noi fără America? Ne ducem cu mâna întinsă la ruși sau la chinezi? Că
vede-se nu știm și nu putem să trăim pe picioarele noastre. Dacă voi continua
am să-mi stric bucuria Sărbătorii și poate și pe a dumneavoastră. Nu-mi rămâne
decât să mă rog: Doamne ocrotește România și dă minte și curaj, demnitate,
românilor. Pe Domniile Voastre, stimați prieteni, vă îmbrățișez cu gândul și vă
poftesc să vă bucurați în primul rând sufletește, apoi și trupește, de Paști.
Dumnezeu să vă ocrotească Hristos A Înviat. Măriți-L!
***
27 aprilie 2016
Vă întreb dacă știți cum a
murit Rebreanu? Până acum știam că la Valea Mare, de o boală de plămâni. Citind
revista Historia am dat de un pasaj povestit de Rică Georgescu, spion englez
recrutat de SOE: Asupra întâmplării s-a oprit Ivo Porter în cartea sa Operațiunea
Autonomous. În nopatea de 23 spre 24 august, după ieșirea din închisoare
Georgescu a plecat cu automobilul condus de unchiul soției sale generalul
Manolescu pentru a sărbători evenimentul, spre Peril. „La marginea Bucureștiului, lângă drumul care cotește spre Golf
Club, au dat de un baraj românesc și Manolescu care mergea cu viteză și cu
farurile stinse n-a putut frâna la timp și un soldat l-a împușcat pe directorul
Teatrului Național”. Simplu. Un imbecil de general mergea cu farurile stinse, în
vreme de conflict armat, iar marele scriitor, inocent, stătea pe locul
mortului. Și uite așa, se stinge un creator de mare forță în plină putere de
creație. Prin absurditatea soartei.
***
14 aprilie 2016
Constat că se vorbește tot
mai des și mai apăsat despre valul de naționalism românesc. În ce constă acest
naționalism, după opinia unor intelectuali de rasă și a unui coleg de la un
ziar local? Prima dovadă o constituie reacția unor români la cântecul despre
pofta Domnului Dumnezeului nostru și iubirea Lui față de lemn și dezaprobarea
față de construirea Catedralei Mântuirii Neamului. E acesta un semn de
naționalism ? Mă întreb ce părere a avut Atotputernicul despre Catedrala Sanpietro, despre Domul din Milano, Stephansdom,
Domul din Uhlm, Sacre Coeur Vasili Blajenîi etc.? Noi românii avem și falnice
biserici dintr-un lemn, din mai multe lemne, ba chiar și pe cea mai înaltă
turlă din lemn din lume. Dacă asta înseamnă să fim naționaliști, vă rog să mă
considerați și pe mine naționalist. Mai suntem naționaliști că nu vor unii să
aibă în centrul Bucureștiului o moascheie uriașă. Ei și? NU suntem stăpâni în
țara noastră? Nu suntem, zic unii și alții. Dar oarecari testicole tot ar trebui
să avem. Dacă noi le facem musulmanilor moscheie, nu ar fi trebuit ca turcii să
permită să facem o biserică ca lumea în Istanbul? Sau, după câtă minte am eu,
să lase ortodocșii să restaureze și să reînvie Sfânta Sofia ca o catedrală a
Ortodoxiei. N-ar fi fair play? Ba io cred că ar fi. În rest vom mai discuta
despre naționalism. Dar nu ca despre o ciumă...Atunci când nu presupune să
ataci și să desconsider alte neamuri, ci să-l iubești și să-l aperi pe al tău,
arătându-i în același timp defectele.
***
9 aprilie 2016
Ieri mă plimbam, ca în
fiecare zi, pe trotuarul ce trece pe lângă parcarea din spatele Filarmonicii.
Printre mașinile înghesuite în această încropită și inestetică parcare, se afla
o dubiță care tocmai în momentul în care am ajuns în spatele ei a fost pusă în
mișcare, riscând să mă strivească cu spatele. Am lovit cu mâna în tabla
caroseriei atenționându-l pe șofer. A deschis geamul și m-a ocărât că am trecut
prin spatele mașinii fără să mă asigur că nu are intenția să se pună în
mișcare. Fiind în fața Catedralei, mi-am făcut cruce…Doamne mare-i grădina Ta!.
***
6
aprilie 2016
Domnul Armaș afirmă că
Herculanele au fost o stațiune pentru săraci, hoteluri de 2-3 stele. E drept că
pe timpul comunismului hotelele nu au avut mai multe stele și că noi, săracii
în viziunea acestui ciocoi, ne-am bucurat de frumusețea Herculanelor și de sănătatea
pe care ne-au oferit-o izvoarele și priceperea personalului sanitar din
stațiune.. Acest Harmaș uită că la Herculane au venit în vizită regina Elisabeta
a României, împărăteasa Sisi a imperiului austriac sau austro-ungar, mari personalități precum
Alecsandri(boier) și mulți alții. Însuși împăratul Franz Joseph vorbea cu
admirație despre Băile Herculane ca despre una din cele mai vestite din
imperiu.
Dar, acestui Harmaș și celor de teapa lui nu le-a păsat nici de istoria Herculanelor, nici de rolul imens pe care l-ar putea avea în ameliorarea sănătății oamenilor. Cu cinismul caracteristic îmbogățiților, nu prin muncă, nici prin creație, nici prin inteligență a pornit, el și ai lui, cum s-a întâmplat din nefericire în multe părți din țara acesta,. un război distrugător împotriva monumentelor și valorilor noastre. Sper din tot sufletul ca Legea să-l așeze pe acest domn acolo unde e locul și să plătească efectiv, cu averea pentru crima împotriva Herculanelor. Și mai sper că Herculanele vor fi refăcute și redate circuitului turistic șide sănătate național și internațional.
Dar, acestui Harmaș și celor de teapa lui nu le-a păsat nici de istoria Herculanelor, nici de rolul imens pe care l-ar putea avea în ameliorarea sănătății oamenilor. Cu cinismul caracteristic îmbogățiților, nu prin muncă, nici prin creație, nici prin inteligență a pornit, el și ai lui, cum s-a întâmplat din nefericire în multe părți din țara acesta,. un război distrugător împotriva monumentelor și valorilor noastre. Sper din tot sufletul ca Legea să-l așeze pe acest domn acolo unde e locul și să plătească efectiv, cu averea pentru crima împotriva Herculanelor. Și mai sper că Herculanele vor fi refăcute și redate circuitului turistic șide sănătate național și internațional.
***
30 martie 2016
Sunt iarăși într-o dilemă.
Statuia Sf Gheorghe a fost reașezată în spațiul decavat al pieței cu același
nume, unde arheologii au descoperit rămășițe ale marii moschei turcești.
Întrebarea pe care mi-o pun: de ce a fost așezată statuia biruitorului de
balauri deasupra ruinelor moscheii? Vor edilii să simbolizeze biruința
sfântului asupra acestui simbol al islamului? Oricare ar fi răspunsul, mie mi
se pare că statuia famelică, după opinia mea, a Sf Gheorghe nu-și găsește locul
între ruinele cu pricina.
***
24
martie 2016
Și astăzi am trecut prin
fața Muzeului Banatului... Mărturisesc a avea, de multă vreme, un sentiment de
frustrare în fața acestui monument medieval, care evocă o lungă și bogată,
poate chiar și impresionantă istorie bănățeană. N-am să-i evoc pe Carol Robert
D”Anjou, nici pe IANCU DE HUNEDOARA, NICI TIMPUL ÎN CARE CASTELUL ACESTA A
GĂZDUIT familia regală, FAMILIA MARELUI STRATEG IANCU. Mă mulțumesc să afirm că
Muzeul este cartea deschisă a istoriei Banatului și nu înțeleg motivele pentru care restaurarea lui durează atâta
timp. Aflat sub epitropia Consiliului județean Timiș, cel care are obligația să
creeze programe europene care să aducă banii necesari restaurării, dar și să
găsească managerii competenți să vegheze la desfășurarea lucrărilor și la
respectarea termenelor de execuție, MUzeul Banatuluiu ar trebui să primească și
sprijinul financiar al Primăriei Timișoara. Căci acest muzeu nu este doar al
locuitorilor timișeni, ci el este în primul rând mândria Timișoarei și bucuria
timișorenilor și emblema Banatului întreg. Poate chiar să se apeleze la
subscripția publică a oamenilor cu stare, de genul celor care au demolat
vestitele fabrici timișorene etc.
***
23
martie 2016
Circulă pe internet o
poveste interesantă. Cică, în Cimitirul Filantropia din București s-ar afla
mormântul lui Alois Hitler, un evreu pălărier, presupus a fi tatăl cumplitului
dictator fascist, Adolf.Dacă totul nu e decât o poveste senzațională inventată
de te miri cine, noianul de întrebări și mirări pe care istoria omenirii le
ridică s-ar mai completa cu una colosală…
***
20 martie 2016
Noi, românii, avem o țară
frumoasă, cu mari bogății în adâncuri dar și la suprafață, cu oameni talentați,
unii chiar geniali, care uimesc lumea. Din păcate, avem puține caractere
adevărate, care să pună mai presus de interesul lor personal interesul țării,
să respingă minciuna și hoția, ca pe niște năravuri condamnabile, rușinoase.
***
5 martie 2016
„Astfel, românii sînt foarte
îndatoritori, dacă li se arată cîtuși de puțină bunăvoință. Știu aceasta din
proprie experiență. De aceea e foarte supărător când străinii veniți în țară
manifestă un dispreți atît de mare față de acest popor. Am petrecut sute de
nopți în casele lor, pe drumuri și în pădurile cele mai mari, ba chiar foarte
aproape de lotri, înconjurat necontenit de români. Ar însemna să calc însă
adevărul, dacă aș spune că mi s-a oferit un prilej pentru cea mai măruntă bănuială. Dimpotrivă, am putut constata îndeajuns
îndatorința lor, chiar cu prețul vieții, în caz de primejdie, de înec- ori de
alt fel-prin care am trecut” ( Johan Jakob Ehrler „Banatul de la origini până
acum„ 1774)
P.S. Într-o administrație pe care unii o consideră Raiul pe pământ, același Ehrler notează: Impozitul pe chirie la oraș este de 7%, pentru evrei fiind de 14 %; taxa de toleranță pentru evrei e socotită întotdeauna de categoria I, principele țării încasează de asemenea dijmă din toate produsele etc. Orice am spune realitatea istorică rămâne dincolo de dorințele și pasiunile noastre Suntem datori să o acceptăm și să luăm aminte.
***
1 Martie 2016
Cu mulți ani în urmă am
vizitat Palazzo Pitti din Florența unde am văzut, printre altele, capodopera
Primavera a lui Boticelli. E atâta frumusețe în acest tablou, încât te
copleșește, îți ia suflarea. Lângă mine un adolescent îngenunchease. M-am
uitat atent la el, era palid ca și cum ar fi fost prins în jocul ielelor din
poveștile noastre. După un timp a leșinat în fața tabloului. O clipă am simțit
o ușoară invidie pentru acel adolescent. El trăise miracolul, avusese parte de
adevărata întâlnire cu Primavera. Vă doresc și dumneavoastră celor care citiți
aceste rânduri să vă bucurați de această întâlnire. Fie și simbolică. Și de
primăvara care pare să înceapă. Doamnelor și domnișoarelor vă rog să primiți
din partea mea , din toată inima , un simbolic Mărțișor.
***
26 februarie 2016
Doresc să vă spun o poveste
incredibilă și adevărată totodată.. Încă în adolescență am auzit despre
taragotistul, bănățenii pot să-i zică torogotistul, Luță Ioviță că în primul
război mondial ar fi oprit focul armelor cu torogoata sa. Mai târziu mi-am zis
că este o legendă frumoasă, dar fără temei. Și zilele trecute un prieten mi-a
făcut cadou o carte scrisă despre Luță Ioviță și cu Luță , publicată în 1944..
Vă transcriu: pasajul cu pricina: „Am cântat „La Paloma”, la început-povestește Luță- și nici un inamic nu mai
pușca Eram deasupra tranșeelor, așa că oricare mă putea ochi, dar n-au făcut-o.
Mă ascultau italienii ca și camarazii mei din companie(Vă precizeze că
întâmplarea se petrece pe frontul de la Piave unde se înfruntau armatele
austro-italiene. Austriecii mobilizaseră, cum știți și pe ardeleni și bănățeni
.)Am închis ochii ca să nu văd unde sunt. Îmi adusesem în minte imaginea unui
sat bănățean și voiam să cred că nu cânt pe câmpul plin cu răniți și morți, ci
la horă în sat. Am schimbat „La Paloma” cu o horă, apoi cu o sârbă, doine, dar
începând să plâng cu suspine n-am mai putut continua. Din tranșeele inamice
aplauzele mă chemau să continui.
-Bravo, bravissimo seniore, se repeta, dar eu nu am mai putut. Eram istovit. O jale amară îmi înecase sufletul”.
Asta e povestea dragii mei. Pe frontul de la Piave a luptat și bunicul meu sergentul Marin Călin, binecuvântată-i fie amintirea. L -o fi ascultat pe Luță, nu l-o fi ascultat, n-am cum vă spune. Moșul a murit când eu eram încă un copil. Fie-vă îngerii aproape și somnul dulce, vorba Poetului.
-Bravo, bravissimo seniore, se repeta, dar eu nu am mai putut. Eram istovit. O jale amară îmi înecase sufletul”.
Asta e povestea dragii mei. Pe frontul de la Piave a luptat și bunicul meu sergentul Marin Călin, binecuvântată-i fie amintirea. L -o fi ascultat pe Luță, nu l-o fi ascultat, n-am cum vă spune. Moșul a murit când eu eram încă un copil. Fie-vă îngerii aproape și somnul dulce, vorba Poetului.
***
24 februarie 2016
`"Țăranii reprezintă
tot ce urăsc mai mult: trecutul, credința, ereziile, și maniile religioase,
lucrul manual... AȘ vrea să-i văd dispărând pe toți până la cel din urmă” ( Din
memoriile lui Giovanni Papini . Dialogul cu Lenin)
Iată de ce comuniștii români au făcut tot ce le-a stat în putere să-i desțăreze pe țărani. Iată de ce capitaliștii de după 1990 au desăvârșit opera comuniștilor, spulberându-i pe țărani. Dacă mai găsiți un țăran adevărați închinați-vă la el ca la Mesia..
Iată de ce comuniștii români au făcut tot ce le-a stat în putere să-i desțăreze pe țărani. Iată de ce capitaliștii de după 1990 au desăvârșit opera comuniștilor, spulberându-i pe țărani. Dacă mai găsiți un țăran adevărați închinați-vă la el ca la Mesia..
***
18 februarie 2016
NU sunt fanul, ca să zic
așa, nici unui post de televiziune din România, precum deplâng inexistența
unui ziar mare, independent din toate punctele de vedere. Nu urmăresc prea des
TVR3, mărturisesc că la un moment dat mi s-am părut paranoic să-i dedici fiecare
emisiune lui Traian BĂsescu. I-am scris unuia din redactorii pe care îi cred
profesioniști întrebându-l când vor renunța la Băsescu și se vor ocupa de
starea națiunii, adică de ceea ce se întâmplă în țara asta, a celor muți și proști. La vreme aceea PRo Tv mergea în
principal pe mâna lui Măruță iar acesta era regele kitshului între redactorii
tuturor tv, într-un timp urmat îndeaproape de Simoma Gergel de la Antena 1. În
pofida acestor opinii nu cred că acțiunea ANAF este strict legală, că nu are
nimic comun cu acea comandă politică ce funcționează de un secol în România. Mă
întreb de ce să nu închiriezi spațiul pe care l-ai câștigat prin hotărâre
judecătorească celor care îl dețin de facto? Sau ca să se respecte legea de ce
nu s-a făcut o licitație pentru acel spațiu? Simplu. Ca să se ajungă la
penibila evacuare prin somație. Este și umilitoare, iar ăștia merită umiliți. Pentru ce au zis cu gura plină
despre mulți potentați și despre slugile lor..
***
12
februarie 2016
Circulă un protest pentru
oprirea instalării microcentralelor pe râul Nera. Vă rog să semnați acest
protest care ar putea să pună stavilă distrugerii unui râu simbol pentru Banatul
de munte și pentru bănățeni în general. În pofida murdăririi apelor sale de localnici
totuși Nera este unul din puținele râuri din România rămase neatinse de
stricăciunea înfometaților de câștig… Deci semnați și anunțați pe toți
prietenii s-o facă.
***
2 februarie 2016
Constat că se duce o bătălie
crâncenă împotriva Bisericii ortodoxe române. Nu a celei catolice, nici
protestante etc. Biserica Ortodoxă este coruptă, este vinovată mai nou de multe
rele prin care trece România, preoții sunt abominabili în frunte cu Patriarhul
mitropoliții și episcopii. Mai-mai că se sugerează demolarea din temelii a
acestei biserici. Ceea ce a făcut cândva generalul Bukow cu tunurile sale în
Transilvania vor să facă astăzi , cu mijloace mult mai subtile cei care urmăresc desființarea poporului român și
transformarea lui înntr-o turmă. Care turmă poate fi dusă acolo unde-i place
stăpânului. Să ne înțelegem, eu nu vreau să spun că Biseribca Ortodoxă este
neprihănită, mai exact slujitorii ei. Căci Biserica în sine rămâne simbolul
nostru și poate până la un punct nădejdea noastră, tăria de a supraviețui...Doar că nu BIserica Ortodoxă este vinovată de decăderea românilor, de rătăcirea
lor. Ea a rezistat de-a lungul secolelor multor încerrcări, lovituri și sper să
mai reziste peste alte veacuri. IaR cu ea și prin ea, creștinismul să rămână
piatra de temelie a ființei noastre.
***
26 ianuarie 2016
Aflu de la TVR că Institutul
Eli Wiesel impune orașului Segarcea să retragă titlul de Cetățean de Onoare
acordat lui Vintilă Horea, întrucât acesta ar fi scris în tinerețe articole
elogioase la adresa legionarilor și a lui Hitler. Îmi pun consternat întrebarea.:
România este condusă de legi, de Parlament și de guvern sau de tot felul de
organizații care nu au atribuții legale de a decide în nici un sector al vieții
românești? Este România o țară liberă și independentă, sunt instituțiile
românești libere să acționeze conform cu legile țării? Sau suntem colonia
cuiva, primim indicații, porunci, cum s-a primit în anii 50, de la Kremlin?
Dacă România este o țară liberă, democrată, are o Consituție votată de poporul
român, de unde obrăznicia Insitutului Wisel de a-și depăși atribuțiile și a da
ordine în România?
***
22 ianuarie 2016
Mărturisesc a fi un
împătimit iubitor al muzicii populare bănățene,în special al doinelor bătrâne.
Este tot atăt de adevărat că de mulți ani încoace nu am mai auzit un interpret
de doine care să mă cutremure. DE parcă, odată cu Achim Nica a pierit și jîța (
vița) doinitorilor. Astă seară jucându-mă cu telecomanda, am nimerit peste unul
din posturile care transmit asemenea muzică. Am ciulit urechea pentru că o voce
faină de tenor cânta o melodie tot faină din Banat.
Doar că textul melodiei mi s-a părut lugubru. Personajul din cântec se jeluia
din mormânt iubitei și la un moment dat nu știu prin ce hocus-pocus o întreabă
pe iubită pe cine mai iubește. Și zice dacă iubești pe prietenul meu atunci să
moară și el, să simtă cât de greu e pământul pe pieptul meu. Abominabil, Tare
aș vrea să aflu cine a compus asemenea oroare, căci știu că sunt trei-patru
asemenea „scriitori„ de sinistre texte la cântecele care sunt prezentate ca
producții folclorice bănățene…
***
16
ianuarie 2016
A supraviețuit în arhiva mea, după ce am predat-o la
Biblioteca Academiei Române, Filiala din Timișoara, dactilograma unui, poem
semnat de Traian Dorgoșan în 1971. Pe filă Traian a scris: „Prietenului meu
prozatorul Ion Marin Almăjan” al cărui roman „Spaima”( firește n-a mai apărut cu acest nume., n.m.) mi-e spaimă să recunosc că-l aștept cu
îndreptățită nerăbdare”
Traian Dorgoșan
Traian Dorgoșan
SĂ ȘTIȚI
Dacă vreți să știți , da, mi-e spaimă de noapte
dacă vreți să știți, da , mi-e spaimă de somn
și de trezirea fără trezire.
Da, mi-e spaimă de ochiul fără lumină
și de somnul din cuget fără cunoaștere
și de rostirea cuvântului, fără auz
și de auzul cuvântului fără rostire.
și de somnul din cuget fără cunoaștere
și de rostirea cuvântului, fără auz
și de auzul cuvântului fără rostire.
Și mi-e spaimă de pîntecul fără naștere
și mi-e spaimă de pomul fără de rod
și mi-e spaimă de moaștele bunilor fără țărână
și de țărâna fără memorie
și de privighetoarea fără de cântec, mi-e spaimă
și de cântecul slobod -în colivie.
și mi-e spaimă de pomul fără de rod
și mi-e spaimă de moaștele bunilor fără țărână
și de țărâna fără memorie
și de privighetoarea fără de cântec, mi-e spaimă
și de cântecul slobod -în colivie.
Și mi-e spaimă de aurul spicelor fără visare
și de vegherea fără molifta
și de mugetul zimbrului cu cornul răpus
și de zborul cocoarelor ce nu se re-ntorc
da, mi-e spaimă
și mi-e spaimă de spaimă…
și de vegherea fără molifta
și de mugetul zimbrului cu cornul răpus
și de zborul cocoarelor ce nu se re-ntorc
da, mi-e spaimă
și mi-e spaimă de spaimă…
CE ziceți? Poemă scrisă în
1971, când cenzura era în floare și partidul veghea.Și se spune că scriitorii
români au fost lași, colaboraționiști. O spun fripturiștii de astăzi,
nevolnicii intelectuali, corecții politic.
***
13
ianuarie 2016
Aproape m-am cutremurat de
râs dar și de indignare când am citit în Renașterea bănățeană declarația unui
profesor universitar care spunea că prefața pe care a scris-o unei cărți a
cărei autoare este o doamnă pușcăriașă, nu s-a referit la autoare și nici la
carte. Ori d-l Șuștac habar nu are ce înseamnă o prefață și care sunt rosturile
ei, ori a încercat s-o scalde cum din păcate o mai fac unii dintre colegii mei
scriitori care sub presiunea insistențelor și obligațiilor scriu verzi și uscate nerespectându-se nici pe ei, nici
pe autor. Rostul unei prefețe este clar să prezinte autorul și ideile valoroase,
originale, frumusețile cărții, oferindu-i cititorului motive să citească
volumul... Mie mi se pare că toți referenții „științifici” ai lucrărilor apărute
în pușcării au dat cinstea pe rușine și și-au feștelit obrazul. Restul a treaba
senatelor și a justiției.
