Nedeia de la Dalboșeț

               Nedeia de la Dalboșeț

Oarna lu Plearcă ăl bătrân

sfredelește văzduhul,

trezește ciurezii din somn,

zburătăcește bribeții

și se îngână cu mierlele.

Broanca lui Pârlău,

ține biglaitul, cutremurând

teii,aninii, fagii din Tâlvă,

sărcinerii cu trifoi,

și crucile din morțărie.

La poșovaică, Ion Piță,

taie lumina zilei cu săcurea

opincile sale cu gurgui

scriu în țărâna gălbuie

răvaș de  neuitare.

Pe un ciupag, un suflet de muiere

a trimis carce omului ei

mort în bătaia dintâni.

Sănătace uico Ioane!

 Ion Marin Almăjan

 7 septembrie 2013

        Timișoara

 

„Premiere şi priorităţi timişorene“

Doua edituri, Banatul si Artpress, si doi autori, Ioan Hategan si Maria Carmen Pirse, au realizat o carte de o eleganta ceremonioasa intitulata “Premiere si prioritati timisorene”. Acest prim volum debuteaza cu anul 1154 si se termina la  1900.Pentru a satisface curiozitatea cititorului, voi reproduce cateva asemenea prioritati care  sunt de natura sa confere locul de ” frunce ” nu doar Banatului ci si Capitalei sale.Pelbart , calugar franciscan,nascut la Timisoara 9 1453?15020 este unicul autor de incunabule de pe teritoriul Romaniei.Primul sitem de alimentare cu apa a unei localitati cunoscut in Romania in sec.al XV-lea;cea mai veche fabrica de bere de pe teritoil romanesc a fost infiintata la  1 ianuarie 1716;la anul 1729, Cazarma Translivaniei ( demolata  ]n perioada 1961-65) a fost cea mai lunga  cazarma din Europa;la mijlocul sec. XVIII, contele Merci, guvernatorul Banatului ordona realizarea unei  instalatii hidraulice caree ridica apa din Bega, o filtreaza si o  introduce in Cetate prin canale subterane. La acea data mai aveau asemenea instalatii doar: Londra, Paris si Augsburg:  la 1745 se construieste spitalul municipal, inaintea celui din Budapesta si a lui Allgemeine Krankenhaus din Viena; la 1753 se deschide stagiune teatrala, a treia din fostul imperiu austriac, dupa Viena si Budapesta;, la 1754 se canta in premiera mondiala Missa  Trinitas de Michael Haydn, prezent la inaugurarea Domului romano-catolic:Wolfgang von Kempelen realizeaza prima masina de jucat sah ( 1769-1770): 1771 apare prima publicatie periodica in limba germana din Romania, Temeswarer Nachriten , in acelasi an se intreprinde primul turneu in Romania a unei trupe italienede opera;1775 se inaugureaza perima scoala normala din Romania1789, are loc premiera mondiala a operei  Medeea si Jason de Peter Wintter;1791 are loc premiera pe teritoriul romanesc a  operei  Rapirea din Serai de Mozart; la 1807 se naste  Carl Broky care avea sa devina pictorul curtii regale britanice si al reginei Victoria, in anul 1811 se canta in premiera Simfonia nr.6 in Fa major , Opus 68, Pastorala de Beethoven etc. Premierele si prioritatile timisorene vor continua sa fie redate int cel de al doilea volum si probabil in urmatoarele. Felicitandu-i pe autori pentru frumoasa si interesanta lor lucrare ma gandesc a fi binevenita ca o pledoarie argumentata pentru  integrarea completa a istoriei si culturii Banatului in istoria si cultura romaneasca, integrare ce nu s-a facut, din varii motive, dupa Marea Unire de la 1918.

ION MARIN ALMAJAN

Et in Arcadia ego

Cea dintâi imagine a Aninei mi-am creat-o în urma povestirilor pe care le-am ascultat de la sora bunicii, care era pilăriţă. Adică, umbla prin sate şi strângea ouă pe care le revindea la Anina.” Ştii, copile, la Anina cotăriţele umblă pe sus”, mi-a zis. Am încercat în fel şi chip să-mi imaginez cotăriţele împletite  din nuiele cu care se cărau ştiuleţii sau boabele de cucuruz în pod dar şi alte lucruri din gospodărie, zburând. Ca să zboare le-am adăugat obligatoriu două aripioare. Doar în ziua în care am intrat pentru prima oară în Anina, am realizat cum arătau în realitate cotăriţele care treceau leneş, pântecoase, încărcate cu cărbuni, pe cablurile funicularului, de la mina Maria Theresia, mai târziu Puţul IV, spre Puţul doi. Imediat după coveiul, curba de la Colobrat, în dreptul clădirii care adăpostea cândva ocolul silvic, funicularul se traversa şoseaua ce vine dinspre Steierdorf  şi  o linie ferată locală. Cele două surori, bunica mea şi sora ei  Veta, cu brenţile pline de ouă în spate au căscat gura la cotăriţe, s-au împiedecat de şină şi au dat în brânci. Sutele de ouă din brenţi au luat-o la vale spre disperarea şi jalea celor două pilăriţe.

   Cea de a doua imagine a Aninei care a şocat pe copilul de ţăran venit din Valea Almăjului a fost coşul înalt al Uzinei de electricitate, roţile uriaşe ridicate în vârful unor turnuri de la care porneau cabluri aidoma unor şerpi boua ce coborau în burta muntelui coliviile cu oameni sau cu materiale. Puţurile adânci de sute de metri nu mi le-a putut imagina atunci iar de văzut le-am văzut mult mai târziu, când le-am simţit răcoarea, hăul înspăimântător în care ne-am prăvălit cu colivia ce se zdruncina din toate încheieturile. Student fiind, am lucrat în vacanţe, ca ajutor de miner,  la Puţul principal, numit  atunci Puţul Gheorghiu Dej, la orizontul opt, în abatajul în care nu cu multă vreme în urmă, murise, strivit într-o surpare, ştaigărul Secula. Am încărcat cărbuni cu lopata enormă pe care oprtacii o numeau, în bătaie de joc, inima lui Stalin. Coborând în infernul minei îmi şopteam celebrele versuri ale lui Dante Aligheri :Lasciate ogni speranzza voi ch' entrate.

   Dar, la douăzeci de ani orice loc de pe faţa pământului ţi se pare un Eden. Şi orice femeie tânără un vis de dragoste. La Maial,de Ziua minerului,berea curgea în valuri şi mirosul ispititor al mititeilor declanşa secreţiile gastrice. Pădurea era înfrunzită, de un verde crud, iarba înaltă deja şi mătăsoasă! La Bohui, lacul  îşi încreţea pânza de apă la suflarea vântului sau la bătaia aripei  rândunicilor. Ne cufundam în pădurea adâncă, maiestuoasă, vrăjiţi de trilurile păsărelelor.Vorba cântecului: „ Creşti pădure şi te-ndeasă/ Numai loc de casă-mi lasă/ Loc de casă şi-o cărare/ Să mă duc la mândra-n vale”. Hăuleam vara străbătând drumul spre Taişlont, iar de aici până la Mărghitaş, unde apa rece a lacului ne primea periculos de bucuroasă. Ici-acolo grupurile de alge ne atrăgeau atenţia asupra pericolului  de  a ne scufunda pentru totdeauna în adâncurile verzi.

    La Clubul miner am văzut multe şi minunate filme, spectacole. Într-una din săli, poate chiar în biroul directorului Albu, am înfiinţat împreună cu prietenii mei:inginerul Ion Văcaru, Vasile Creţu, mai târziu etnolog şi profesor universitar, Ion I. Mioc, epigramist şi poet, Pavel Lungu şi alţii, cenaclul literar „ Virgil Birou”. Cu şedinţe furtunoase, critice, în care se prezentau proiecte literare ambiţioase, se visa la academii, vorba genialului nostru poet.

   Aşadar: et in Arcadia ego, şi eu am fost în Arcadia…

                                                                 Ion Marin Almăjan   

   

     

Diploma regelui Ladislau Postumul - 1457

 

Confirmă  privilegiile de care s-au bucurat românii bănăţeni din toate cele opt districte : Lugoj , Sebeş , Mehadia , Almăj , Caraşova , Bârzava , Com,eat ş Iladia ( Ilidia ) de-a lungul veacurilor din partea regilor unguri, începând cu Arpadienii şi până la principii ardeleni ai secolului al XVI-lea. Pentru importanţa ei deosebită  o vom reproduce în traducere românească :

            „ Noi, Ladislau, din graţia lui Dumnezeu rege al Ungariei , Boemiei , Dalmaţiei , Croaţiei etc , duce al Austriei şi Stiriei , marchion al Moraviei etc în puterea celor de faţă dăm de ştire tuturor celor ce se cuvine că luând în consideraţiune suplica umilă a credincioşilor noştri Mihai Dees zis de Thomosel ( Tămăşel ) şi Ştefan fiul lui Sysman de Buziaş  înaintată Majestăţilor Noastre în numele lor propriu şi al tuturor nobililor şi cnezilor şi al celorlalţi români din districtele Lujoj , Sebeş , Mehadia , Almăj , Caraşova , Bârzava , Comiat şi Iliadia , considerând mai departe fidelitatea şi serviciile credincioase ale tuturor acestor nobili şi chinezi, precum şi ale celorlalţi români prin care dânşii nu numai predecesorilor noştri regi ai Ungariei , ci chiar înaintea noastră s-au făcut plăcuţi şi vrednici de recunoştinţă ; considerând îndeosebi că avându-şi locuinţele la marginea regatului nostru  , păzesc şi apără vadurile Dunării contra deselor invaziuni ale turcilor , obişnuiţi să devasteze în partea aceea regatul şi să ducă în robie locuitorii acelor părţi fărră privire la etate sau sex şi dânşii nu se sfiesc a-şi expune viaţa şi averea suferind daune , neajunsuri şi nespuse răni ; voind noi să le arătăm şi pentru aceasta gratitudinea noastră ; întărim şi confirmăm cu autoritatea noastră pe seama acelor nobili români, chinezi şi a celorlalţi români de acum şi următori ai lor, în general şi în special, toate acele privilegii ale valahilor şi chinezilor referitoare la libertăţile , prerogativele şi drepturile câştigate , ca şi când ar fi introduse din cuvânt în cuvânt în diploma noastră prezentă ; cu respectarea condiţiilor, sarcinilor şi servituţilor sub care s-au eliberat  şi conces de precedesorii noştri , de regii Ungariei , şi promitem a ţine şi scuti libertăţile, prerogativele şi drepturile fiecăruia dintre dânşii, fie acela mic sau mare .Şi pentru ca aceşti nobili români şi chinezei, prin uniune strânsă între dânşii să poată continua , spre folosul nostru şi al ţării noastre cu mai mult succes serviciile amintite întru apărarea Dunării , drecretăm : ca de acum înainte să nu se doneze în cele opt districte numite, niciodată, posesiuni şi sate vreunui străin decât numai acelora pe care dânşii , în urma serviciilor, îi vor afla vrednici ; că nu vom despărţi aceste opt districte unul de altul, nici vom dona cuiva vreunul din ele ci le vom ţine după modul lor împreunate de sfânta coroană a ţării noastre .Chiar şi districtul Comiat , care odinioară, prin serenisimul principe domn Sigismund , împărat al Romanilor şi rege al Ungariei etc , moşul nostru prea iubit, a fost zălogit lui Ioan de Hunyad, guvernatorul regatului ungar, şi care prin locuitorii acestui district se zice că a fost zălogit de la dânsul, îl anexăm iarăşi la cele şapte districte numite, dispunând ca districtul Comiat să se ţină, ca oricare altul, de corpul districtelor şi să se bucure dimpotrivă cu ele de aceleaşi privilegii. Ne învoim mai departe ca pe nobilii români şi chinezi să nu-i poată judeca nimeni altul ,decât comitele respectiv, care se va alege din timp în timp,iar cei nemulţumiţi de judecata lui să poată şi să aibă dreptul să apeleze la judele nostru curial şi de aici înainte nemijlocit la persoana Majestăţii Noastre. Voim , afară de aceasta, ca comiţii şi vicecomiţii lor, aleşii din timp în timp pentru încasarea pedepselor în bani şi a speselor judecătoreşti , să nu cuteze a sechestra calul de călărit, şeaua , armele, şi oile celor vinovaţi sau învinovăţiţi, în genere să nu se încaseze pedepsele în bani decât numai în prezenţa judelui nobil al acestor români. Voim apoi ca aceşti nobili români să fie consideraţi egali cu nobilimea ţării noastre, iar chinezii acestor români să fie exempli ( scutiţi ) de plătirea oricăror dări care ar trebui să o plătească nouă sau altora .Nu permitem nimănui să cuprindă posesiunea şi proprietatea acestora şi a iobagilor lor , nici să-i acuze pe dânşii sau pe iobagii lor la alte judeţe sau să-i constrângă a se înfăţişa înaintea oricărei alte judecătorii , ci dacă cineva are vreo pâră sau chestiune de drept  sau dacă se simte îndreptăţit la asemenea acuze în   contra acestor nobili , chinezi şi a iobagilor acestora, daravelile contra iobagilor acestor nobili valahi sunt a se judeca în prezenţa nobililor lor iar cele îndreptate contra nobililor şi chinezilor înaintea comitelui şi a vicecomiţilor lor .Dacă dânşii ar tărăgăna judecata , nedreptăţitul are dreptul să-şi caute dreptatea la judele curiei noastre şi dacă nici aici nu ar primi satisfacţie  să apeleze la majestatea Noastră, unde reclamanţilor li se va face dreptate amăsurat ordinei juridice .Spre memoria şi vecinica întărire am eliberat diploma prezentă prevăzută cu sigiliul nostru secret de care avem obiceiul a ne folosi ca rege al Ungariei. Dat la Viena , la sărbătoarea Tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul , în anul Domnului o mie patru sute cinzeci şi şapte …”

    Diploma ilustrează elocvent drepturile şi privilegiile de care se bucurau locuitorii acestor districte bănăţene, statutul lor special, de largă autonomie, fără posibilitatea de a fi înstrăinat altcuiva în afara celor recunoscuţi de nobilii şi chinezii , importanţa militară a  acestor districte bănăţene în apărarea Dunării ca graniţă în faţa primejdiei venite din partea imperiului otoman. Faptul că cele opt districte bănăţene se bucură de acelaşi statut, care le garantează o autonomie sub raport naţional, politic- administrativ, judiciar, economic, militar în cadrul Ungariei şi că serviciile lor sunt la mare preţ şi pentru urmaşii lui Ladislau Postumul o dovedesc şi diplomele acordate de regina Izabela,  la 7 mai 2551, Gabriel Bathory, la 3 aprilie 1609, Gheorghe Rakoczy II, la 1654, diplome care păstrează şi întăresc aceste privilegii , drepturi şi libertăţi .

Puse cap la cap cu statutul special pe care îl vor avea teritoriile aflate pe raza vechilor districte  Almăj, Mehadia, în timpul când funcţiona aici Regimentul de graniţă nr. 13 se pot înţelege mai bine , cred, mentalitatea,tradiţiile, fiinţa locuitorilor ce au vieţuit pe aceste pământuri,în proporţia în care ele au supravieţuit sub vremuri.

                                                                        Ion Marin Almăjan

Ion Marin Almăjan: “Din pământ suntem şi în pământ vom merge…”

Trecerea la cele veşnice a Prea Fericitului Părinte nu trebuie să fie motiv de jale. Din pământ suntem şi în pământ vom merge, fiecare la vremea sorocită. Unii în puterea vârstei, alţii la adânci bătrâneţi, cum s-a întâmplat cu Prea Fericitul Teoctist. Important este ca în timpul vieţii noastre pământene să fi ascultat poruncile Tatălui şi ale Fiului , lăsând în urma noastră fapte de laudă întru biruinţa credinţei strămoşeşti, a iubirii de aproape, a iubirii de patrie .

Prea Fericitul Părinte a pus umărul său sfânt şi nu a lăsat să cadă biserici pe care Antichristul de la Bucureşti le-ar fi dorit prăbuşite. Tot prin osârdia Prea Fericitului ( şi nu a gugumanilor care se laudă , încercând să-şi atribuie acest merit ) a fost posibil dialogul cu Vaticanul, vizita Papei Ioan Paul II la Bucureşti, prima vizită de acest fel în lungul mileniilor de când Biserica lui Christos a fost scindată. A fost momentul binecuvântat să se adune două personalităţi cu o lucidă privire şi înţelegere asupra lumii contemporane bolnave de înstrăinare şi de necredinţă. Prea Fericitul Teoctist n-a fost o cârjă lucrătoare pe spinarea clerului ortodox , cum poate că s-ar mai i cuvenit câteodată. Prea Fericirea Sa a crezut şi a aplicat vechea zicere populară : „Dumnezeu nu bate cu bâtul…”.Acum la ceasul despărţirii de Patriarhul Sfintei mele Biserici, mă încearcă, pe lângă tristeţea pe care moartea mi-o aduce în suflet şi dorul după vocea lui blândă, cu un uşor, dulce, accent moldovenesc. Patriarhul Teoctist s-a pogorât lângă înaintaşii săi, Întâistătătorii Bisericii Ortodoxe Române, spre gloria şi trăinicia credinţei neamului românesc. Aşa sper, fie-mi speranţa, a mea şi a altor multor milioane de români ortodocşi, împlinită de vrednicia şi tăria de cuget a celui care va veni să se aşeze pe Scaunul Patriarhal . 

Ion Marin Almăjan

("Al cincilea patriarh" - volum colectiv, Editura Intermundus, 2007)

“ Descântec pentru Cornel Veselău”

“ Descântec pentru Cornel Veselău”

          Ion Căliman şi Elena David

Există din fericire şi oameni care îşi dăruiesc preaplinul sufletului lor, talentul şi truda descoperirii, punerii în evidenţă, a valorilor patrimoniului cultural-spiritual ale localităţii, zonei din care s-au ridicat. O aemenea personalitate este , alături de alţii, şi profesorul , poetul Ion Căliman. De-a lungul multor decenii, Căliman nu şi-a rotunjit cu fiecare carte publicată doar creaţia proprie ci a ostenit cu cinste şi devotement, cu pricepere pentru a ţine mereu aprinsă flacăra culturii şi artei în comuna, astăzi oraşul Făget şi în împrejurimile acestuia.

Printre gesturile de recuperare a unor perssonalităţi şi a faptelor de cultură ale acestora se numară şi recenta monografie  dedicată  lui Cornel Veselău, “ cel mai cunoscut rapsod popular al Banatului de Nord –Est”, cum îl caracterizează Căliman în prefaţa monografiei, activist cultural, cercetător al folclorului făgeţean, ins popular,  jovial,  preţuit şi iubit într-un timp  datorită firii sale deschise. Cornel Veselău s-a născut  la Gladna Română la 8 aprilie 1931, fiind greu încercat de timpuriu  prin moartea, pe frontul din Răsărit, a tatălui. Rămas singurul sprijin al mamei sale, Cornel Veselău este nevoit să muncească sezonier la diferite locuri de muncă.În pofida acestor piedici, tânărul Veselău nu renunţă la studii, urmând, după şcoala primară şi o şcoală de contabilitate. Dragostea pentru cântecul popular, vocea sa frumoasă , pasiunea pentru creaţia folclorică l-au determinat să-şi urmeze visul, acela de a deveni interpret de muzică  populară.Ca urmare a pasiunii sale pentru activitatea culturală,  este numit director al căminului cultural din localitatea natală, contribuind decisiv la alcătuirea unor formaţii artistice, dintre care s-au impus :corul pe patru voci şi echipa de dansuri pe patru generaţii. Colaborarea cu  muzicologul  şi dirijorul Achim Penda căruia Făgetul îi datorează  prestigiul, succesele Orchestrei de intrumente populare “Făgeţeana”,  a dat contur deplin carierei solistice a lui Cornel Veselău. Dincolo de preocuparea de a-şi complete studiile( cursurile serale ale Liceului Traian Vuia din Făget, o şcoală postliceală de contabilitate) Cornel Veselău  îşi continuă activitatea de solist, apoi cea de metodist al Casei raionale de cultură din Făget, face primele culegeri de folclor dintr-o zonă conservatoare, în care folcorul muzical, datinile şi obiceiurile s-au păstrat  în întrega lor frumuseţe şi bogăţie.La timpul ei Orchestra făgeţeană era renumită nu doar în arealul Banatului, ci şi în alte zone ale ţării, imprimând la Electrecord discuri  de mare succes . Urmărind firul vieţii şi activităţii lui Cornel Veselău, poetul Ion Căliman îşi mărturiseşte  sentimentele de  prietenie   pe care le-a purtat mai- vârstnicului său coleg ( între timp şi Căliman fusese numit instructor metodist al Casei de cultură) şi colaborator.Mai mult decât atât, Căliman recunoaşte cu onestitate  că Veselău i-a amplificat dragostea faţă de creaţia populară, că primele culegeri de folclor le-a început alături de Veselău  şi le-au  continuat împreună în zeci de localităţi din zona Făgetului  dar şi în sate învecinate de pe Valea Mureşului.

Activitatea culturală a lui Cornel Veselău se diversifică pe măsura maturizării sale . Începe să scrie articole, eseuri, micro monografii despre datini şi obiceiuri zonale, scenarii, librete, proză de inspiraţie popular ă, versuri.Odată cu naşterea Cenaclului literar “George Gârda”, la început acesta purtând numele primului poet în grai bănăţean , lugojeanul Victor Vlad Delamarina, cenaclu despre care am scris eu însumi deseori în paginile “Drapelului roşu”,Veselău devine membru activ al acestuia acompaniindu-l pe Ion Căliman în toate activităţile preconizate, încântând u-i la manifestările cu public, pe ascutători, cu vocea sa caldă de bariton. Pot depune mărturie pentru cei de acum dar şi pentru cei ce sper că se vor reîntoarce cu respect şi iubire faţă de cei de dinaintea lor, că am fost şi eu unul din cei ce s-au bucurat de frumuseţea doinelor lui Veselău.

Sunt dator să numesc titlurile celor  cele două culegeri de folclor realizate de Cornel Veselău:” Peste deal, peste pădure,colecţie de folclor din Banat” cu o prefaţă de Gabriel Manolescu şi “ Sub poale de codru verde. Balade populare din Banat pe care am publicat-o la Editura “Facla” în 1987. Dar activitatea de culegător de folclor a lui Cornel Veselău  este mult mai complexă. El a oferit material unor publicaţii  din acel timp: revistei Orizont, ziarului Drapelul roşu, Caietelor literar-artistice ale Cenaclului “ George Gârda”, a publicat în volumul “Folclor din Banat. Ce-am în inimă şi-ngând” îngrijit de Ion Iliescu şi Ilie Birău, în culegerile apărute sub egida  Comitetului  de Cultură şi Artă al judeţului Timiş şi Casei Creaţiei populare. Era în pregătire de editare  o lucrare monumental ă semnată de Veselău şi Căliman cu titlul “Poezii populare româneşti. Folclor din Banat”  dar timpul nu a mai avut răbdare pentru Cornel Veselău care se stinge din viaţă al 14 iunie 1990.

Reîntorcându-ne la lucrarea lui Ion Căliman se cuvine să subliniem documentarea minuţioasă, amplă, profesionalismul, căldura  cu care urmăreşte drumul în viaţă al lui Cornel Veselău, activitatea sa artistică,  şi  mai cu seamă valoroasa sa contribuţie la culegerea unor nestemate ale creaţiei populuare din zona Făgetului, a unor datini şi obiceiuri salvate de la  uitare şi pierdere. Cartea îşi propune şi reuşeşte să arate contemporanilor şi urmaşilor că s-au născut şi la Făget oameni, ca să-l parafrazez pe Călinescu, prin a căror osârdie   cultura şi arta au coninuat să-şi urmeze cursul şi să-şi împlinească menirea în pofida vremurilor grele pe care le-am traversat. Sau poate tocmai de aceea!

                                                                             Ion Marin Almăjan

Cuvânt înainte - Monografia de suflet a Banatului

Nicolae Petruț nu este un necunoscut. De ani buni, el slujește cu armele scrisului (la „Renașterea bănățeană” din Timișoara (unde i-am stat aproape cu sfatul și cu experiența mea de jurnalist), la gazetele ce apar sau apăreau în Caraș-Severin) Banatul, valorile lui naturale, culturale, morale, datinile și obiceiurile , munca și demnitatea omului. Născut în Ilidia, una din cele mai bătrâne așezări cărășene (este atestată documentar  cu 800 de ani în urmă) dar și vatră din care s-au ridicat: dr. Dumitru Țeicu, istoric, Marius Țeicu, cântăreț și compozitor,Traian Jurchela, vestit interpret de muzică populară, doctorul Dimitrie Grama, scriitor, ing. Iosif Stănilă, autorul primei monografii  a Ilidiei, Nicolae Petruț  se profilează, de la o carte la alta,( „Drumuri și umbre”, Editura Marineasa 2006, Timișoara; „Învingătorii muntelui”, vol. I și II, ediție bilingvă româno-cehă, scrisă în colaborare cu Francisc Draxel, Ed. Eubeea 2007, respectiv 2008 și „Banatul între tradiție și legendă”, ediție bilingvă româno-cehă, Ed. Brumar 2009) ca unul din cei mai valoroși reporteri pe care Banatul i-a dat.

 „În căutarea temeliilor Banatului”(Dincoace și dincolo de uitare) este o monografie de suflet a acestui ținut  ale cărui granițe au fost stabilite, la Pacea de la Paris, din 1920,  între Dunăre, Mureș și Tisa, rămânând dincolo de Dunăre  și Tisa părți din marele Banat istoric. Înzestrat cu talent, sensibil la fiecare tremur de suferință sau de bucurie, cu un ochi ager capabil să observe nuanțele cele mai fine, mai ascunse, ale ființei omenești, reporterul-scriitor traversează așezările bănățene, de la munte  la câmpie, iscodește în cele mai ascunse cătune, provoacă mărturisiri, în special de la oameni bătrâni, care au cunoscut și au trăit istoria așezării lor, propria lor viață în funcție de vremurile ce s-au abătut peste ei. Și astfel ies la iveală figuri de baroni și conți ai vechiului imperiu, preoți și dascăli ce s-au zbătut ca să aprindă și să întrețină nestinsă flacăra științei de carte, credința în Dumnezeu și în biruința binelui și a omeniei, plugari legați de glia străbună prin osemintele părinților și străpărinților lor, păcurari înfrățiți cu codrul, cu frunza și cu mioarele lor, călugări iluminați, păzitori ai Sfintelor Taine etc. Reporterul n-a ocolit și nici nu a înfrumusețat realitatea de astăzi a  satelor și comunelor bănățene. Cândva, mândre de bogăția, de hărnicia și frumusețea lor, de hărnicia locuitorilor,  satele bănățene de astăzi se sting, de la un an la altul, datorită exodului populației, al tineretului în principal, către alte țări, acolo unde banul se câștigă tot prin muncă, poate o muncă mai grea și mai umilitoare decât cea de acasă,dar din păcate acasă ei nu mai au nici prețuire, nici viitor, nici voința de sacrificiu pentru stabilitatea României.

În contrast cu această stare generală este înduioșătorul caz prezentat de reporter, cu  vizibilă simpatie ,(nici nu se putea altfel!) al tânărului de 15 ani Tudorel, din Vrani, preocupat să afle, de le cei bătrâni, toate tainele meseriei de țăran, spre care își îndreaptă visele de viitor.

 Cu o floare însă nu se face primăvara. Deși primăvara ar putea veni, măcar  simbolic, prin cei doi copii   din cătunul Curmătura, din zona Sicheviței,( Caraș- Severin) care  iarnă, vară, fac pe jos, prin noroi, zloată , zăpadă până la brâu, prin pădure , înfruntând jivinele codrului, două ore de drum până la școală. Atâta jertfă și atâta dârzenie pentru a primi lumina slovei  îi apropie pe cei doi copii de sublim, de Dumnezeu și bine ar fi dacă pilda lor și credința lor ar cuprinde majoritatea copiilor țării. Cât de departe și de înaltă ar fi România!

Reporterul- scriitor nu se ferește de lacrima sufletului, nu se sfiește și nu se teme că l-ar acuza cineva de sentimentalism sau de patos excesiv. Acolo unde întâmpină jale și tristețe (și Doamne cât de multă jale și tristețe s-a adunat în țăranul bănățean!) Nicolae Pătruț își pleacă fruntea, știe să asculte și adesea găsește o vorbă de mângâiere.

Cartea acesta impresionantă  adună în paginile ei zeci și zeci de chipuri de oameni, tot atâtea destine, cuprinde întâmplări triste sau vesele, vise frânte sau împlinite, speranță de viitor sau împăcarea cu viața, cu soarta. Citind-o nu poți să nu te gândești la Golgota pe care  a urcat neamul nostru și pe care, din nefericire, continuă să urce, neștiind dacă la capătul ei urmează  salvarea sau crucificarea, spulberarea lui.

În fața fascinantelor chipuri de oameni, a întâmplărilor copleșitoare, dar și a frumuseții frazei cu care  reporterul –scriitor ni le prezintă, pot afirma cu mâna pe inimă că ne aflăm înaintea unei impresionante radiografii a satului bănățean de astăzi, parcurgând, prin vocea personajelor cărții, timpi tragici ai istoriei trecute și prezente.

Ion Marin Almăjan

15 mai 2012