Nicolae Petruț nu este un necunoscut. De ani buni, el
slujește cu armele scrisului (la „Renașterea bănățeană” din Timișoara (unde
i-am stat aproape cu sfatul și cu experiența mea de jurnalist), la gazetele ce
apar sau apăreau în Caraș-Severin) Banatul, valorile lui naturale, culturale,
morale, datinile și obiceiurile , munca și demnitatea omului. Născut în Ilidia,
una din cele mai bătrâne așezări cărășene (este atestată documentar cu 800 de ani în urmă) dar și vatră din care
s-au ridicat: dr. Dumitru Țeicu, istoric, Marius Țeicu, cântăreț și
compozitor,Traian Jurchela, vestit interpret de muzică populară, doctorul
Dimitrie Grama, scriitor, ing. Iosif Stănilă, autorul primei monografii a Ilidiei, Nicolae Petruț se profilează, de la o carte la alta,( „Drumuri
și umbre”, Editura Marineasa 2006, Timișoara; „Învingătorii muntelui”, vol. I
și II, ediție bilingvă româno-cehă, scrisă în colaborare cu Francisc Draxel,
Ed. Eubeea 2007, respectiv 2008 și „Banatul între tradiție și legendă”, ediție
bilingvă româno-cehă, Ed. Brumar 2009) ca unul din cei mai valoroși reporteri pe
care Banatul i-a dat.
„În căutarea
temeliilor Banatului”(Dincoace și dincolo de uitare) este o monografie de
suflet a acestui ținut ale cărui granițe
au fost stabilite, la Pacea de la Paris, din 1920, între Dunăre, Mureș și Tisa, rămânând dincolo
de Dunăre și Tisa părți din marele Banat
istoric. Înzestrat cu talent, sensibil la fiecare tremur de suferință sau de
bucurie, cu un ochi ager capabil să observe nuanțele cele mai fine, mai ascunse,
ale ființei omenești, reporterul-scriitor traversează așezările bănățene, de la
munte la câmpie, iscodește în cele mai
ascunse cătune, provoacă mărturisiri, în special de la oameni bătrâni, care au
cunoscut și au trăit istoria așezării lor, propria lor viață în funcție de
vremurile ce s-au abătut peste ei. Și astfel ies la iveală figuri de baroni și
conți ai vechiului imperiu, preoți și dascăli ce s-au zbătut ca să aprindă și
să întrețină nestinsă flacăra științei de carte, credința în Dumnezeu și în
biruința binelui și a omeniei, plugari legați de glia străbună prin osemintele
părinților și străpărinților lor, păcurari înfrățiți cu codrul, cu frunza și cu
mioarele lor, călugări iluminați, păzitori ai Sfintelor Taine etc. Reporterul
n-a ocolit și nici nu a înfrumusețat realitatea de astăzi a satelor și comunelor bănățene. Cândva, mândre
de bogăția, de hărnicia și frumusețea lor, de hărnicia locuitorilor, satele bănățene de astăzi se sting, de la un
an la altul, datorită exodului populației, al tineretului în principal, către
alte țări, acolo unde banul se câștigă tot prin muncă, poate o muncă mai grea
și mai umilitoare decât cea de acasă,dar din păcate acasă ei nu mai au nici
prețuire, nici viitor, nici voința de sacrificiu pentru stabilitatea României.
În contrast cu această stare generală este înduioșătorul caz
prezentat de reporter, cu vizibilă
simpatie ,(nici nu se putea altfel!) al tânărului de 15 ani Tudorel, din Vrani,
preocupat să afle, de le cei bătrâni, toate tainele meseriei de țăran, spre
care își îndreaptă visele de viitor.
Cu o floare însă nu
se face primăvara. Deși primăvara ar putea veni, măcar simbolic, prin cei doi copii din cătunul Curmătura, din zona Sicheviței,(
Caraș- Severin) care iarnă, vară, fac pe
jos, prin noroi, zloată , zăpadă până la brâu, prin pădure , înfruntând
jivinele codrului, două ore de drum până la școală. Atâta jertfă și atâta
dârzenie pentru a primi lumina slovei îi
apropie pe cei doi copii de sublim, de Dumnezeu și bine ar fi dacă pilda lor și
credința lor ar cuprinde majoritatea copiilor țării. Cât de departe și de
înaltă ar fi România!
Reporterul- scriitor nu se ferește de lacrima sufletului, nu
se sfiește și nu se teme că l-ar acuza cineva de sentimentalism sau de patos
excesiv. Acolo unde întâmpină jale și tristețe (și Doamne cât de multă jale și
tristețe s-a adunat în țăranul bănățean!) Nicolae Pătruț își pleacă fruntea,
știe să asculte și adesea găsește o vorbă de mângâiere.
Cartea acesta impresionantă
adună în paginile ei zeci și zeci de chipuri de oameni, tot atâtea
destine, cuprinde întâmplări triste sau vesele, vise frânte sau împlinite, speranță
de viitor sau împăcarea cu viața, cu soarta. Citind-o nu poți să nu te gândești
la Golgota pe care a urcat neamul nostru
și pe care, din nefericire, continuă să urce, neștiind dacă la capătul ei
urmează salvarea sau crucificarea,
spulberarea lui.
În fața fascinantelor chipuri de oameni, a întâmplărilor
copleșitoare, dar și a frumuseții frazei cu care reporterul –scriitor ni le prezintă, pot
afirma cu mâna pe inimă că ne aflăm înaintea unei impresionante radiografii a
satului bănățean de astăzi, parcurgând, prin vocea personajelor cărții, timpi
tragici ai istoriei trecute și prezente.
Ion Marin Almăjan
15 mai 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu