luni, 16 decembrie 2013

Acad. Eugen Simion: ,,Însemnări rapide despre identitatea românească" (fragment)



„Încă odată: care sunt  punctele cardinale ale identității românești? Ce înseamnă, azi, a fi român? Aș cita punctele de reper, în următoarea ordine:
a.                spațiul identitar („pământul”,țara cu istoria și cultura ei);
b.                limba(elementul esențial);
c.                 ideea de unitate (în baza originii comune și a modului de a fi);
d.                religia (majoritar ortodoxă într-un spațiu lingvistic latin);
e.                toleranța activă( morala comună, mila creștină, omenia);
f.                   trăind prea mult în nesiguranță(„ în calea răutăților”), românii discută mult, prea mult, despre psihologia lor, ei se tem mereu că nația se risipește în istorie și că valorile noastre spirituale și morale dispar; discutăm prea mult, vreau să spun, despre specificul nostru și despre nestatorniciile noastre; și aproape deloc despre miturile, vredniciile, feldeința și creațiile lor în istorie;
g.                de aici ni se trage, în mod sigur, spiritul critic(spiritul de cârtire) exagerat și, de multe ori, paralizant. Se spune că ar fi o trăsătură a lumii latine. Oricum, latinii de la Dunăre, fără a fi fundamental sceptici, se pun mereu în discuție pe ei înșiși, contestă și, prin contestație,( efectul pozitiv) ajung uneori la metafizică. Îndoiala, scrie undeva Cioran, este singura atitudine sănătoasă și solidă în lume.
h.                Universalismul nu-i o trăsătură dominantă a spiritului românesc , cum este la francezi; românii au altă filozofie de viață; ei vor să fie, cum spune Maiorescu, naționali cu fața spre universalitate sau în limbajul de azi, să fie români-europeni. Nu ambiționează să fie dirijorii concertului universal. Vor ca vocea lor să nu fie suprimată sau acoperită de alții. E bine, e rău? Reușesc să se impună în lume, individual, prin creatorii lor( ca Brâncuși sau ca scepticul Cioran);
i.                    există mai multe complexe ale spiritului românesc, cel mai puternic fiind acela care pornește din  sentimentul că valorile  noastre nu sunt cunoscute și, mai ales, nu sunt recunoscute. O veritabilă obsesie. Atât de puternică , încât a fi român înseamnă a te plânge mereu de faptul  că nu suntem  băgați în seamă, că fiul rătăcitor fin Occident nu se mai întoarce și, când se întoarce, nu-și mai recunoaște fratele rămas acasă, lângă părinți. Dar, fratele  fratelui risipitor n-a stat nici el degeaba, a creat o civilizație tot așteptând întoarcerea fratelui plecat în Occident( opera lui Sadoveanu sugerează această relație și acest sentiment  de așteptare în ecuația latinității noastre oriental-europene)(…)
j.                    Ce înseamnă, așadar, a fi român în epoca postmodernității și în plină criză economică și morală? Căci, mai puternică decât criza economică , mi se pare a fi, azi, criza morală. Poate însemna multe lucruri.
k.                 Mie mi se pare că a fi român în 2013 este a fi un individ, dacă nu politizat, un individ strivit de politică( subl. i.m.a.) Politica a devenit preocupațiunea principală a românilor: Media românească este acaparată   completamente de tema politică. Ceea ce înseamnă: o retorică intolerabilă, personaje caragialești și, ca efect, un sentiment compact de cădere în istoria măruntă,anecdotică,, un sentiment de exasperare.… A fi român înseamnă, în aceste circumstanțe, că el se află cu adevărat în urma Europei și că a ajuns să fie modelul negativ(„barbar”) al comunității  europene.(subl. i.m.a.)
l.                    Să schimbăm palierul: ce înseamnă, totuși, a fi bun român?Bun, nu în sensul rasial( optica filosofilor din anii 30!), ci, spiritual, moral? După mine, românul este fundamental  un spirit european din Răsărit, cu o puternică rădăcină mediteraneană, un spirit de sinteză-cum s-a spus, pe drept, în repetate rânduri-un om care a trecut mereu printr-o istorie rea, de aceea a devenit tolerant și vigilent( putem să-i spunem:suspicios) și a practicat , în relațiile cu alții,  o diplomație bazată pe prudență, omenie și răbdare. În fine , românii suferă de adamism, au construit mai mult din fuga calului(G. Călinescu) dar au, cu toate acestea, un sentiment puternic de stabilitate istorică și sunt, în genere, spirite stabilizatoare. Românul este,cred, un spirit creator în profunzimile lui, nu un spirit pustietor, chiar dacă îi place să tachineze și să cârtească. Ce i-ar mai trebui ca să reușească în istorie și să scape,acum, de reputația rea pe care i-au dat-o infractorii risipiți prin Europa și politicienii instalați la noua Înaltă Poartă  de la Bruxelles? O administrație, desigur , mai coerentă, mai performantă și mai cinstită, suprimarea , apoi, a bacșișului, oameni politici serioși, competenți și veritabili patrioți, oratori care să gândească înainte de a vorbi, iar când vorbesc , să vorbească în spirit național și în limbaj european, o intelighenție care să-și depășească idiosincraziile, complexele și să vegheze asupra valorilor naționale și să nu se rușineze de românitatea ei și, mai ales, să nu conteste tot timpul; în fine,a fi bun român european înseamnă mai multă înțelegere și mai mult respect față de condiția de a fi  român…”(subl. i.m.a.)
              

                („ Însemnări rapide despre identitatea românească”, Magazin istoric, august 2013, pag. 5)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu