Pot afirma, fără să mă înșel, că nici una din
scriitoarele bănățene sau care au trăit
și au scris aici a manifestat atâta bărbăție în înfăptuire propriilor idealuri, precum Nina Ceranu.
Venită, la Timișoara, dintr-o localitate rurală mehedințeană, fără propte și
neamuri sus-puse, având însă o bogată zestre sufletească , talent literar și
sfiiciune, Nina Ceranu a bătut la ușa Editurii Facla, prin 1982, aducându-mi un
grupaj de povestiri fermecătoare
prin coloritul zonei despre care narau, prin originalitatea și farmecul
personajelor dar și prin înzestrarea potențială a scriiturii. Astfel a apărut
cartea ei de debut „Întoarcere cu bucurie” , Facla 1984, căreia i-a urmat, peste patru ani, romanul „Câmpie însorită”,
iar acestuia șirul impresionant de
cărți: „Singurătate în doi”; roman, Ed. Excelsior 1992; „Cimitirul
nevolnicilor”, roman, Ed. Excelsior
1994; „Viața la Ithaca” Ed. Eubeea, proză scurtă, 1995; „Umbra
Iscarioteanului”, roman, Ed. Eubeea 1996; „Cartea morților, roman, Ed. Augusta
1998; „ Americanul”, roman, Ed. Eubeea 2000; Libertățile bufniței”, roman
epistolar pe Internet, Ed. Eubeea 2001;
„Strigătul”, roman, Ed. Eubeea 2003; „Duhul fluviului, roman, alte cărți de
călătorie, versuri etc. O operă suficient de bogată pentru a alcătui profilul
unui scriitor, importantă pentru acest
ținut, numit Banat, dar și pentru literatura română cât e ea de vastă și de
diversă, chiar dacă astăzi e dificil să
fie adunată într-o albie comună firească.
Ce propune prin cărțile
ei Nina Ceranu? Un teritoriu anume , fără de care , după credința mea, nici un
scriitor nu poate avea valoare. Acest
teritoriu se află în apropierea
Danubiului, în șesul mehedințean. Scriitoarea evocă o tradiție grea, vâscoasă, magmatică ( Simona Constantinovici),, un topos
rural, cu dislocări și dezrădăcinări
traumatizante ale personajelor, un limbaj marcat de o oralitate pitorească (Maria Nițu), Critica literară a mai
remarcat naturalețea dialogurilor, abilitatea prozatoarei de a provoca realul (
Olimpia Berca), și
suma sumarum, o scriitură masculină, deci o scriitură viguroasă, nu cu multe floricele, nici cu lacrimi și
oftaturi. Dacă ar fi să o apropii cumva pe Nina Ceranu de o scriitoare ce a ars până la ultima clipă a vieții ei în
Banat, aș asemăna-o cumva cu Sofia Arcan, ea însăși cu rădăcini în Mehedinți,
bărbătoasă în stil, sensibilă și feminină atunci când a creat unele personaje. Doar că Sofia Arcan și-a
luat snaga scrisului ei, oameni și fapte din Banatul montan, acolo unde au
trăit „bufenii” ei.
Personalitatea Ninei
Ceranu nu se rezumă însă la creația literară. A zidit, în condiții deosebit de
vitrege, absolut fără nici un ajutor, ba poate chiar cu anumite piedici
subterane, o editură, „Eubeea” sub aripa căreia și-au luat zborul destui scriitori tineri, debutanți , cum se
spune, pe care ea i-a lansat spre
cititori. Cei mai mulți dintre ei au acum cărți destule la activ și un statut
literar. Alături de soțul ei, poetul și publicistul Ilie Chelariu, a mai
salahorit și o face încă la crearea și impunerea unei reviste culturale „Orient
Latin” și ea dedicată în principal
generațiilor mai tinere, dar fără
să ignore, pe creatorii vârstnici, dimpotrivă tratându-i cu respectul cuvenit. Iată, deci,
profilul unei scriitoare care și-a dedicat întreaga ființă creației
literare din această parte a țării,
vieții culturale a Banatului și, în principal, a Timișoarei. Și care merită
din plin prețuirea și dragostea noastră.
10 noiembrie 2012
Timișoara
Ion
Marin Almăjan
Foarte frumos.
RăspundețiȘtergere