Modul de analiză și de
interpretare a istorie poate fi și chiar
este necesar să fie divers pentru ca din totalitatea opiniilor să se
alcătuiască un totum valabil, real și obiectiv. Cu singura condiție ca
istoricul, teoreticianul, specialistul, în ultimă instanță să respecte adevărul, să fie onest.
Cunosc binișor și
apreciez în cea mai mare parte activitatea d-lui prof.univ.dr. Victor Neumann,
scrierile dominie sale asupra Banatului
și în special a Banatului multicultural. Mica noastră patrie, cum îmi place să
numesc Banatul, România fiind patria mare, a cunoscut în lungul istoriei
sale dominația regalității maghiare, un secol și jumătate de stăpânire turcească,
apoi o perioadă austriacă și , până la 1918, austro-ungară. După
statisticile publicate de Ehrler (1774) populația română a fost majoritară (220.000), urmată de sârbi
și greci (100.000), de unguri și bulgari (2400) și de evrei (340). La rândul
său, Griselini scrie în Scrisoarea a VII-a
următoarele: „Dintre neamurile care muncesc în Banat, românii sunt cei
mai numeroși…”, chiar și istoricul maghiar Pesti Fryges urmărește compoziția populației după etnie, recunoscând
supremația numerică a românilor. Traiul mizer, ciumele, războaiele austro-turce
au împuținat această populație autohtonă,
oferind Curții de la Viena
ideea aducerii în acest teritoriu
mănos a unor coloniști germani. Nu voi
intra în amănunte urmărind tratamentul
pe care,succesiv, l-au aplicat, cei ce
stăpâneau Banatul, românilor. În cele mai multe cazuri acesta nu a fost în
favoarea băștinașilor, deși mai ales
acum, în special în rândul tineretului
care-și trăiește viața spirituală
mai mult de NET, s-a creat o mitologie a
timpurilor fericite ale Banatului austro-ungar.
Am realizat această succintă incursiune în
istorie, pentru a reaminti d-lui Victor Neumann că întotdeauna cei care au
făcut statisticile: administrațiile, cercetătorii, istoricii au contat pe ideea
de naționalitate. Că nu se poate vorbi,
așa cum scrie d-sa în articolul ”Perspective alternative asupra istoriei„
publicat în revista „Scrisul bănățean
nr. 3(7) 2013, de o schimbare a categoriei
„naționalitate” față de epoca anterioară, adică față de regimul dualist
austro-ungar. Nu cred că se poate face o comparație între starea românilor din perioada dualismului austro-ungar, când s-a
încercat cu orice mijloace deznaționalizarea românilor, a germanilor, a
altor locuitori ai Banatului și Ardealului și perioada de după 1918, când scrie
d-l Neumann s-a încercat românizarea. Nu este un secret pentru nimeni, cu atât
mai puțin pentru un istoric, că administrația românească n-a luat nici o măsură
de închidere a școlilor de altă limbă, că nu au fost restricții privitore la
ziare și reviste, la alte forme de manifestare a culturii și spiritualității
germanilor, maghiarilor, sârbilor, slovacilor, cehilor, evreilor ( în cazul
acestora din urmă până la deceniul în
care mișcarea legionară a ajuns să conducă România și atunci se poate vorbi de
românizarea fabricilor, întreprinderilor aparținând unor evrei). Am în față
cartea „Țara Almăjului-cercetări monografice realizate de echipa Institutului Social Banat –Crișana în anul 1939” pe care am realizat-o personal
după publicațiile din revista acestui institut. Statisticile sunt pe
următoarele rubrici: Titlu,
Structura etnică și starea morală ,
urmează apoi subtitlul: Originea etnică, apoi rubricile:
Comuna, Români și Străini. Repet, nu doar statisticile de acum erau
preocupate de naționalitate, ci și cele
de dinaintea unirii, doar că acelea încercau să ascundă , pe cât puteau,
preponderența românilor. Doar în cazul
denumirii acesteia de străin d-l
Neumann are dreptate, cu amendamentul că
în acel timp nu se folosea
termenul de naționalitate conlocuitoare, iar cel de „străin” era folosit cu semnificația de alt neam. Ajungând la acest
termen, de neam, mă uimește explicația pe care i-o dă d-l Neumann, aceea de
trib. Neam, atunci și acum, înseamnă în primul rând familie, apoi națiune. Când spunem triburi ne referim la
populațiile primitive din Africa, Asia chiar și din actualul teritoriu al
Americii de Nord, Australia, Canada etc.
Consider
că incriminarea Institutului Social
Banat-Crișana și a intelectualilor care
au colaborat cu revista acestuia de
subordonare la ideologia… etnonaționalistă (de parcă acesta ar fi echivalentă cu cea fascistă!) este superfluuă și cumva redundantă, cei doi
termen suprapunându-se într-o oarecare măsură. Naționalismul nu este un curent
apărut între cele două războaie mondiale, nici măcar în secolul XX, ci
în celălalt secol, al naționalităților, al corifeilor luptei pentru dezrobirea
națiunilor. Că, prin ideologia de dreapta, fascistă, hitleristă naționalismul a căpătat un curs distructiv
pentru alte neamuri, e altă realitate,
profund nocivă. Dar acesta este doar o fațetă a noțiunii și nu cred că cele
două ar trebui confundate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu