Cuvinte pentru urmaşi: “Strămoşii mei au bătut Europa în lung şi-n lat, udând-o cu sângele lor”

“Stramosii mei au batut Europa in lung si-n lat, udand-o cu sangele lor”

            















“Cuvinte pentru urmaşi “

(din volumul colectiv cu acelasi titlu,ed.Carpathia Press)

Scriam in celalalt volum ca parintii mei, ca si bunicii, au fost tarani iar strabunicii si stra-strabunicii au fost tarani, oieri si osteni in slujba Habsburgilor.Au batut Europa in lung si-n lat, udand-o cu sangele lor.Cei care s-au reintors la casele lor au adus naravuri si moravuri din tarile prin care au trecut, dar mai ales cuvinte pe care cei de acasa le-au adoptat dandu-le intelegere dupa priceperea si nevoile lor.Copilaria mi-a fost luminata de lumea bunicilor.Zic lumea bunicilor intrucat viata,credinta, obiceiurile lor au fost total diferite de cele ale parintilor.Ei, bunicii mei, ca dealtfel toti cei de varsta lor traiau intr-un ritm masurat,egal,fara ruperi si fara isterii.Desi traisera,ba chiar participasera la doua razboaie mondiale.Credeau nesovait in rostul ce le fusese lasat de la Dumnezeu. Munceau un pamant rau, cainos chiar, care abia le dadea atata roada, cat sa nu moara de foame.Si totusi isi tineau cu bucurie sarbatorile,la praznicul( hramul casei ) erau invitate neamurile din toate satele in care se imprastiasera, la fel la Nedeie.Masa radea atunci de bucate.Apoi veneau zilele cumpatate.Nu erau decat doua-trei radiouri in toata comuna.De televiziunea nu se stia.Barbatii se duceau la casina sa asculte stirile din lume sau sa citeasca taitungul ( ziarul ).In noptile lungi de iarna, cel mai adesea cu nametii pana la braul ferestrei, se adunau cateva familii la sezatoare. Femeile torceau,barbatii povesteau langa un şol ( cana ) de tuica fiarta. Si aminteau ispravi din razboaiele prin care trecusera, spuneau povesti sau intamplari fantastice petrecute de ei sau auzite de la altii.Acolo am auzit pentru prima data povestea lui Arghir si a preafrumoasei Elena, a lui Goangă si Târlica,a haiducului Adam Neamţu si multe altele.Imaginatia mea de copil a fost adanc strapunsa, fecundata, de acele povesti. Mi-au marcat sensibilitatea pentru toata viata.Am fost sau am devenit un copil fricos, temator si de umbrele noptii si de strigatele pasarilor de noapte.Acolo s-a ivit in mine setea napraznica de lectura de care n-am sa ma vindec pana la sfarstul vietii. Este cea mai mare bucurie a fiintei mele.Poate ca acolo s-a nascut si pornirea instinctuala de a inventa povesti, intamplari pe care mai apoi le spuneam ca adevarate ortacilor mei.Asa, pe nesimtite, am devenit si un mare mincinos, pentru ca ce altceva am fost scornind lucruri care nu avusesera loc ?

In biblioteca comunei am descoperit romanele lui Sadoveanu,povestirile din copilarie ale lui Creanga, apoi nuvelele lui Slavici.Le-am devorat, dupa cum am devorat literatura sovietica : povestile eroice ale Tinerei garzi, ale lui Alexandr Matrosov, ale Zoei Kosmodemianskaia, etc.Am plans pe paginile acestor carti, am plans pentru suferinta si moartea napraznica a acelor eroi. Caci asa se intelegea din lectura.Blestematii fascisti torturau si ucideau pe cei mai buni fii ai poporului sovietic.As fi vrut, in dorinta mea inflacarata, sa fi fost in prejma acelor eroi, sa-i salvez.In cativa ani am invatat cantece revolutionare.Oriunde mergeam, murmuram : “ Prin paduri adanci, peste aspre stanci, partizanul trece cantand / Si prin noaptea intunecata isi croieste drum luptand…”Si altele.Eram eu insumi un gardist, un consomolist cu sufletul.Si eram mandru de ceea ce sunt ! Asa ar trebui sa inceapa, intr-o lume normala, judecata generatiei mele…

Revenind insa la formatia mea culturala, am sa marturisesc ca in anii de liceu am mirosit desi atunci ma laudam ca sunt as in acea problema, oarece filosofie germana : Schopenhauer si Nietzsche.Fireste pornind de la Eminescu pe care-l divinizam.Mimam chiar un soi de pesimism existential. Am lacrimat citind Jean Cristoph al lui Romain Roland, dar m-au zguduit din temelii romanele lui Dostoievski, amplificand spaimele din copilarie. N-as mai citi Crima si pedeapsa nici amenintat cu bataia .Am fost coplesit de Razboi si pace, nu mi-a placut Ana Carenina din motive pur subiective. Am citit cu pasiune Suflete moarte al lui Gogol, Iliada si Odiseea, etc.Totul haotic, dupa voia hazardului. Nu ma pot lauda ca am avut un indrumator cultural.Cred ca profesori mei de limba romana nu au vazut in mine nici o sclipire care sa-i indemne sa se preocupe de indrumarea mea.

Aripa ingerului m-a atins inca din pruncie.Am scris mai la inceput, versulete care nu erau decat niste imitatii stangace ale “poeziilor “ despre porumbelul pacii,imperialistii anglo-americani, calaii popoarelor etc. Norocul ca nu m-a tinut mult.In timpul realismului socialist, de fapt a proletcultismului, n-am fost tentat de literatura la moda atunci cu chiaburi si alti dusmani ai poporului, cu eroii clasei muncitoare de genul lui Lazar de la Rusca din care Desliu a creat un prototip caznind generatii de elevi sa analizeze si sa gaseasca valorile artistice dar si cele patriotice.

Am avut o lunga gestatie pana ce a inceput sa picure slova potrivita.Mult timp nu mi-am gasit expresia literara care sa semene mai putin cu stilul lui Marin Preda, Zaharia Stancu, Camil Petrescu .S-a intamplat sa-l descoper pe William Faulkner, un prozator care parea ca scrie cum vorbeste, cu toate ca fraza sa era deliberat incarcata imitand modul de exprimare al negrilor americani.Am scris chiar o carte in maniera stilistica a lui Faulkner : Nempacati in manie.Apoi m-am limpezit, apropiindu-ma de idealul meu de scris- limpiditatea extrema.

Desi declaratia pe o care o voi face acum va parea, mai ales tinerilor creatori, vetusta, caraghioasa, am sa va spun ca am crezut in misiunea sfanta pe care literatura o are in luminarea mintii omenesti,in pastrarea sperantei ca va birui binele si nu raul, adevarul si nu minciuna. Am cautat si i-am indemnat si pe cititorii mei sa faca acelasi lucru, frumosul din viata ocolind, pe cat am putut, uratul.Asta nu inseamna ca am scris carti edenice,adormitoare prin plictisul pe care lipsa dramatismului, a confruntarii dintre partile antagonice,l-ar fi creat.Vreau sa spun ca nu am cautat cu orice pret,cum fac unii scriitori tineri de acum, uratul,abjectia,pornografia,

.Idealul vietii mele a fost si a ramas datoria pe care cred ca mi-a incredintat-o, la nastere, urisitoarea, de a fi util acestui pamant, semenilor mei,neamului meu.M-am straduit sa las urme ale trecerii mele. Cat mai trainice.In perioada 1979 amfunctionat ca director al Editurii Facla, singura editura din vestul Romaniei.In zece ani, cat am condus aceasta editura, am publicat cea mai mare parte a literaturii istoriografice banatene .Atunci au aparut cartile fundamentale despre istoria Banatului si a intregii zone de vest a tarii.In lupta sisifica, cu ideologii partidului conducator,cu politrucii de la fostul Consiliu al Culturii si Educatiei Socialiste, in special cu Mihai Dulea, calaul culturii in acel timp, am reusit sa tiparesc carti despre istoria unei regiuni care avea un trecut diferit de cel al Munteniei si Moldovei. Am dat batalii pentru fiecare titlu propus in planul de tiparituri.Asa au aparut volume de poezie, de proza, de critica si istorie literara, de limba si stil semnate de autori importanti romani, maghiari, germani si sarbi.Sunt mandru si fericit sa spun, fara nici o rezerva, ca in deceniul acela am contribuit la dezvoltarea culturii si a literaturii din Banat dar si din alte zone cum putini au facut-o in lungul istoriei acestor regiuni .Am legat punti intre cultura si literatura romana si cultura si literatura din Sicilia, Grecia, Serbia, Muntenegru, Croatia si Slovenia, Germania, Malta,Franta ,Anglia, tiparind in traducere romaneasca carti ale unor importanti scriitori din tarile respective,propunand in acelasi timp aparitia in spatiul cultural al acelor tari romane, volume de poezie ale marilor scriitori romani.Indrazneala de a-mi fi depasit rolul si locul stabilite de partidul comunist a fost repede sanctionata,indraznetul fiind trimis la munca de jos. Ce m-a manat in lupta, ce am voit, ca sa-l parafrazez pe minunatul Eminescu ? Am visat sa adun in spaiul culturii glasul mai multor neamuri ale Europei, sa fac cunoscuta vocea atat de profunda si de originala a creatorilor romani, sa-i determin pe scriitorii prezenti la Incontro fra i popoli del Mediterraneo, congresul ce se tinea in localitatea Mazara del Vallo din Sicilia, sa cunoasca sufletul romanesc in dimensiunile sale istorice.Am fost fericit sa am alaturi de mine oameni de mare suflet si creatori pe masura.N-am sa-l uit pe fratele Ioan Alexandru, nici pe doamna Eta Boeriu, cea mai mare italienista din Romania,pe Alexandru Caprariu, Alexandru Andritoiu, Eugen Dorcescu, Adrian Popescu si pe celalat frate,poetul sicilian Rolando Certa cu ajutorul si prin intermediul caruia s fost totul posibil. Cei mai multi dintre ei sunt trecuti in imperiul umbrelor.

Cu multe stradanii, cu plecaciuni facute la partid si la Securitate am reusit sa obtin aprobarea participarii la congresul de la Mazara del Vallo a 11 scriitori romani, printre ei cei citati mai inainte, la care se mai pot adauga Ana Blandiana, Mihai Ungheanu. A fost un adevarat triumf al poeziei romane, al literaturii noastre.Marele critic literar italian Giuliano Manacorda s-a declarat incantat de frumusetea poeziei romane, declarand ca avem o poezie majora

A venit anul revolutiei sau al miscarii revolutionare, cu schimbarile cunoscute. Ziarele,aparute ca ciupercile dupa ploaie, captivasera interesul oamenilor, intrucat reflectau miscarile de strada, luptele politice.Chiar si revistele de cultura aveau sumarul alcatuit in majoritate din teme politice.Cuvantul de ordine era ca intelectualii sa-si paraseasca turnul de fildes si sa participe la nasterea unei societati democratice.Urmarile sunt cunoscute si nu doresc sa le comentez .S-a adeverit din nou proverbul : fiecare pasare pe limba ei piere .Eu insa am ramas credincios idealurilor mele.Am infiintat pe langa ziarul Renasterea banateana din Timisoara un supliment de cultura in 16 pagini pe care l-am numit Paralela 45. A fost prima paralela 45 . Dupa aceea a aparut o editura cu acelasi nume in Arges si o societate comerciala .Dificultatea cu care m-am confruntat m-a consternat.Multi dintre colegi, unii dintre ei chiar tovarasi de idei si de drum lung, manifestau rezerve sa colaboreze cu noi.Ca sa nu se compromita politic. N-am sa uit acest lucru, cum n-am sa-i uit pe aceia care treceau strada atunci cand ne intalneam, in lunile lui 1990,cu toate ca n-am fost securist, nici nomenclaturist. Ca si in cazul doamnei Mona Musca si al lui Carol Sebastian , au strigat cel mai tare impotriva comunismului si a Securitatii tocmaicei are se simteau cu musca pe caciula .Revenind la supliment, cu insistenta, cu rabdare si cu ajutorul timpului am reusit sa dezvolt o publicatie care a inceput sa aiba ecouri in Banat dar si in Germania, Canada, Australia,in Banatul sarbesc, la Bucuresti etc.

Am insirat aici cateva din proiectele pe care le-am realizat in cursul unei vieti.Imi cer scuze fata de cei pe care i-am agasat.Nu din mandrie desarta am facut-o, ci din dorinta de a lasa celor care vor veni dupa noi marturia unu scriitor care s-a straduit sa nu traiasca degeaba, doar pentru folosul propriu.

Fara indoiala visele mele s-au implinit intr-o oarecare masura.Ambitia mea de a ridica punti care sa lege cultura romana de celelate culturi europene si nu doar europene se alinia cu modestie la marile eforturi ale celor dinaintea noastra.Ar fi bine daca si urmasii nostri ar incerca sa construiasca asemenea punti lucru care, sper, se va realiza mult mai usor intr-o Europa unita si in condiitile mondialismului .Cultura romana merita sa fie cunoscuta si apreciata in lumea intreaga.

Ma simt ispitit sa continui frazele si astfel sa risc sa cad in derizoriu si poate in demagogie. Ma intreb acum ce ar putea transmite viata mea, faptele mele unor prezumtivi urmasi ? Poate ca ar deslusi eforturile pe care le-am facut sa traiesc in picioare intr-o lumea in care acest lucru era considerat periculos, uneori chiar o culpa. Am trudit,uneori sacrificandu-mi timpul ce trebuia sa-l acord propriei creatii,ca sa scot din adancul negurilor contributia culturala, artistica, a inaintasilor mei banateni romani, germani, maghiari si sarbi.Am nasit zeci de scriitori tineri acordandu-le o sansa de afirmare in literatura romana din timpul respectiv.Cativa dintre ei sunt acum nume importante ale literaturii romane si sunt mandru de acest lucru. Nu astept nici un gand de recunostinta desi daca-l primesc exult de fericire.Am trait faptuind.

ION MARIN ALMAJAN