 |
| Ion Marin Almăjan |
Când l-am cunoscut eu, acum trei decenii şi mai bine,
bărbatul tânăr, cu fruntea înaltă, aristotelică, ochii negri, privirea
scurtătoare aruncată provocator peste ochelari, era în redacţia revistei
„Luceafărul“, revistă literară cu un program care nu fusese infestat nici de
academism şi nici de aerul parşiv al elitismului. „Luceafărul“ nu se ruşina şi
nici nu avea indispoziţii atunci când erau scrise cuvinte mari, precum: patrie,
patriotism, iubirea faţă de străbuni, fie ei geto-daci, fie romani, preţuirea
valorilor româneşti etc. La acel program al Luceafărului, în paginile căruia
scriitorii, mai ales cei tineri, încercau să-şi spună cuvântul mai voalat, mai
cifrat, despre lumea în care trăiau, am aderat amândoi, eu de pe poziţia prozatorului,
dânsul de pe cea a criticului literar. Ne-am întâlnit, în acel timp la câteva
manifestări literare, la Chişineu Criş, la Timişoara, unde Artur Silvestri,
căci despre el este vorba, m-a surprins luându-mi deschis apărarea, punând la
punct răspicat pe cel care mă atacase. Apoi, un timp, legăturile noastre s-au
întrerupt, ca să-l regăsesc după 1990, desigur cu chipul însemnat de trecerea
anilor şi cu o carieră de excepţie, însumând doctorate la mari universităţi,
studii, cărţi de istorie a civilizaţiilor, apărute în limbile engleză, germană,
rusă, spaniolă. Activitatea laborioasă a cărturarului, scriitorului şi
enciclopedistului Artur Silvestri cuprinde o uluitor de largă paletă de domenii
abordate. De la critica şi istoria literară, culturală, la cea de editor,
creator şi conducător al unor reviste on line, precum: „Luceafărul românesc“,
„Neamul românesc“, „Ecoul“, „Epoca“, „Floarea darurilor“, „Monitor cultural“,
„Tânărul scriitor“, „O carte pe zi“, „Analize şi fapte“ etc, unele dintre ele
amintind de publicaţii mari, glorioase, create şi conduse de personalităţi de
prim rang ale culturii române. Toate aceste publicaţii sunt puse sub egida
Asociaţiei Românilor pentru Patrimoniu, ea însăşi creatie a lui Artur
Silvestri. Înşirate astfel, toate acestea par seci, de o importanţă oarecare.
Privite în miezul lor, ele sunt acte extraordinare, de mare importanţă pentru
existenţa, continuitatea şi vizibilitatea culturii române, în Europa şi în
lume. Scriitori de limbă română din toată lumea:din Australia,
Canada, America de nord, Europa, Asia, Africa
simt nevoia să se adune în albia acestor reviste, să-şi exprime liber, după
propria voinţă, opiniile, să-şi publice creaţiile trăind în matca limbii mame
bucuria fraternităţii, apartenenţei la bătrânul lor neam. Şi, nu în ultimul
rând, sărind în apărarea patrimoniului cultural şi spiritual românesc,
împotriva tuturor denigratorilor, demolatorilor, strâmbătorilor de gust şi de
morală.
Patronând aceste
publicaţii, înviorându-le cu spiritul lui cartezian, angajându-şi condeiul în
polemici şi în bătăliile pentru vestejirea ticăloşiilor celor fără de neam şi
fără de ţară, Artur Silvestri rămâne, până la urmă, omul tainic, cu rădăcinile
într-o lume arhaică, lumea Bizanţului, a primilor scriitori creştini, a străpărinţilor.
Căci, Artur Silvestri este un documentat şi pasionat apărător al străvechimii
noastre: „Întâiul şi cel mai profund sentiment, scrie el în Revolta fondului
neconsumat, (prefaţă la volumul „Cazul Zaharia Stancu“ , eseu datat Bucureşti
1986), ce trebuie a se configura va fi deci acela al străvechimii, arătând
conservări nu doar antropologice, şi o continuitate, din toate punctele de
vedere, impunătoare, ci şi puteri de a re-genera periodic o civilizaţie
alcătuită demult şi transmisă fără preschimbări esenţiale până la noi. Această
formulă de străvechime ce continuă în cadrele geografice tradiţionale şi a
cărei iradiaţie este, pentru aceste părţi ale lumii, pare a fi însă,
deopotrivă, o formulă de civilizaţie europeană, aflată, ca şi altele ce contribuiră
în felul lor la procese de cristalizare diverse şi înrudite într-o
contemporaneitate impresionantă cu obârşiile Europei . Această Europă a
obârşiilor cuprinde, prin geto-daci şi pe romani, având în compoziţia ei pe
eleni, pe celţi, pe germanici şi pe iberi, popoare vechi, adică, a căror
aşezare pe teritorii de acum tradiţionale s-a făcut de timpuriu şi nu s-a mai
tulburat oricâte modificări vremelnice ar fi fost posibile şi ce amestecuri
s-ar fi produs. “
Opera de prozator a
lui Artur Silvestri este restrânsă dar nu lipsită de profunzime şi frumuseţe
artistică. Apocalypsis cum figuris, de pildă, şapte nuvele fantastice adunate
în volumul publicat în 2005 sunt, ca să-l citez pe A:I. Brumaru: „ parabolele
fiinţării la ultima frontieră-aceea a disoluţiei şi pierderii lor fatale în
fiinţa care, poate fără de vrere, numai le-a născocit. “În realitate, doar în
aparenţă, opera de creaţie a lui Artur Silvestri pare atât de restrânsă, căci
fiecare din eseurile publicate conţin în ele fiinţa creatorului, singura
raţiune de-a fi, „singura realitate necontestabilă este realitatea operei
noastre, unde timpul se opreşte“ (Coperte de cărţi posibile, prefaţă la volumul
„ Intermundi“)
Dacă timpul se
opreşte în realitatea operei noastre, intrând în încremenire, poate în veşnicia
cuvântului scris, timpul nostru biologic este condus după alte legi ce ţin de
voinţa Bunului Dumnezeu. Prietenul Artur Silvestri a plecat atât de neaşteptat,
atât de incredibilă a fost dispariţia sa încât, mărturisesc şi acum că mă aflu
într-un hău al tristeţii şi neacceptării nonexistenţei sale fizice. Mi-e
imposibil să accept că la capătul celălalt al poştei electronice nu mai este
el, prietenul şi partenerul de vis şi idealuri, confesorul şi fratele
alintător. Fără îndoială, a rămas să dăinuie opera sa atât de preţioasă, de
importantă pentru cultura română, spiritul său viu, profund, necruţător cu cei
ce atentează la demnitatea noastră, la valorile naţiunii române, la frumuseţea
şi bogăţia României tainice le va fi alături celor care vor continua să se bată
pentru supravieţuirea românilor în bătălia cu duhurile blestemate care lucrează
în favoarea pierderii identităţii noastre, a globalizării.
ION MARIN ALMĂJAN
Timişoara 26 nov. -21 dec. 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu