ION MARIN ALMAJAN: “ÎN AFARA GLORIEI” (Alexandru Nemoianu)

În 2006 Editura, „Excelsior Art“, din Timişora publică romanul-istoric, „În afara Gloriei“ de Ion Marin Almăjan. Un roman întins, stufos şi care în fapt nici nu poate fi numit „roman“ (deşi intriga şi desfăşurarea ei sunt strânse, captivante) ci mai degrabă studiu, frescă, restituire şi reconstituire a unei epoci. Personajul „principal“, şi până la un punct pretextul enormei fresce care este această scriere, este Eftimie Murgu. Figura legendară a gânditorului, revoluţionarului şi vizionarului legat, în timp, de Revoluţia anului 1848 în Ţările Române. Iar cu această precizare aş vrea să explic de ce scrierea despre care vorbesc nu poate fi limitată în cadrul „romanului“.

Ion Marin Almăjan s-a încumetat la ceva care de regulă nu stă în puterea unui singur om. El s-a încumetat să prezinte Banatul, pământul românesc dintre Dunăre, Mureş şi Carpaţi şi oamenii lui, în constituire istorică, în devenirea realităţii ce o vedem azi şi în fapt, de cel puţin o sută treizeci de ani. Ion Marin Almăjan arată ce este Banatul şi Bănăţenii şi mai mult, de ce sunt aşa cum sunt. Inevitabil personalităţile vremii sunt pomenite dar ele sunt pomenite în vremea şi pentru ceea ce au fost în vremea lor. Din această cauză în „În afara Gloriei“, Eftimie Murgu este personaj principal dar şi „pretext“.

Monumentala frescă a alcătuirii identităţii bănăţene, aşa cum o cunoaştem azi, a început-o Ion Marin Almăjan cu „Matuşa mea Maria Theresia“. Carte care, văzută după citirea „În afara Gloriei“, o pot asemui cu „O samă de cuvinte“ a lui Neculce. „Matuşa mea“ a deschis, a început fresca, a stabilit linile directoare şi a enunţat „metoda“ de lucru a autorului; o documentaţie copleşitoare, la limita şi dincolo de limita eroicului, dar o documentaţie „controlată“, ţinută în frâu.

Autorul arată cum vecurile XVIII şi prima jumătate a celui de al XIX-lea au fost momentul în care identitatea Banatului s-a alcătuit şi acelaşi autor arată şi felul în care procesul s-a desfăşurat. Nu este vremea şi nici nu ar fi util să expediez această fenomenală realizare în câteva rânduri. Dar câteva lucruri se pot spune.

Ion Marin Almăjan a surprins exact că, deşi dezavantajaţi, Românii bănăţeni au fost la înălţimea momentului istoric, au ştiut să concureze cu forţe adverse, să le biruie şi au reuşit să se alcătuiască în vârful de lance al progresului în spaţiul imperiului dunărean. În acele zile s-a adeverit, în focul istoriei, că în adevăr „Banatu-i fruncea!“

Ion Marin Almăjan mai reuşeşte încă multe lucruri şi pe câteva îndrăznesc să le amintesc. El arată cum un pământ, Ţara Almăjului, devine în amintirea şi trăirea afectivă a celui plecat, un tărâm atârnând între lumea văzută şi nevăzută. Ion Marin Almăjan reconstituie nu numai viaţa Imperiului şi a Ţărilor Române ci şi viaţa locuitorilor Ţării Almajului, în intimitatea lor zguduitoare emoţional. Dar mai mult decât orice, într-o vreme în care a susţine acest lucru este considerat de nătângi o „crimă“, Ion Marin Almăjan arată că nu este nici un motiv să te ruşinezi să fii Român. Nici unul!

Acest mesaj al scrierilor lui Ion Marin Almăjan cred că este cea mai de seamă contribuţie a Banatului în crâncena vreme ce ne este dat să o trăim; a confruntării dintre „globalism“ şi Neamuri.

ALEXANDRU NEMOIANU